Editia PDF a revistei Timpul este accesibila la http://www.timpul.ro/. In numarul din luna mai gasim cateva articole interesante. L-am retinut in mod special pe cel din pagina 5 unde Adrian Nita se ocupa de docu-drama pe care TVR Cultural o dedica de cateva saptamani personalitatii lui Nae Ionescu si a scriitorilor si intelectualilor romani pe care acesta i-a influentat in epoca. ‘Ca sa nu mai lungim discutia, ne vom alatura distinsului Neagu Djuvara, ce sublinia (in episodul 5) un aspect fundamental cu privire la Nae Ionescu: faptul ca un om a marcat o epoca nu `nseamna nicidecum ca acel om are valoare in absolut. Cu alte cuvinte, faptul ca Nae Ionescu i-a fermecat pe auditori, ca i-a ajutat si publice, ca a luat masa cu ei etc. nu inseamna automat ca modelul practicat si promovat de el are o valoare absoluta.’
Dilema Veche si-a informat zilnic cititorii site-ului sau Web despre spectacolele Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS). De exemplu pe 1 iunie care era ziua a cincea a festivalului au aparut relatari despre spectacolul papusarilor italieni de la Teatrino Giullare cu ‘Sfîrşit de partidă’ de Samuel Beckett si despre spectacolul de balet ‘Pe repede inainte’ (Fast-forward) al coreografilor israelieni Inbal Pinto şi Ashvalom Pollak: ‘Al doilea spectacol al coregrafilor Inbal Pinto şi Ashvalom Pollak, realizat în colaborare cu Robbie Barnett de la Pilobolus Dance Company, m-a scos din minţi de plăcere. ‘Pe repede înainte’ schimbă estetica explozivă din Perla cu una minimalistă. Personaje excentrice evoluează într-o succesiune de vise frînte, absurde şi comice. … Visele tragicomice ale lui Inbal Pinto şi Ashvalom Pollak mustesc de umor suprarealist. Oare ce visează copilul cuplului Pinto – Pollak? Aş vrea să fiu visul lui.’
In blogosfera internationala in limba romana (sau aproape) am aflat in aceasta saptamana despre blogul ‘Also Sprach Zamolxis’ care este editat din Toronto.. Apare si aici anuntul participarii colegului nostru de liste internetice Max Tzinman la evenimentul fatzaDA. Max are si el un blog la http://www.anthropophagus.net/, unde limba este engleza (rar, cand foloseste cuvinte) dar in special cea a artei fotografice.
(Dan)
Pe cutiuta cu muzichii, puteti citi si asculta emisiunile de la www.rockzone.ro – “Radio Grafii” – remember muzica de calitate a anilor din urma.
In aceasta saptamana – Foisorul de Foc, pe langa care toti bucurestenii (si trecatorii prin capitala) au pasit adeseori si rareori si-au ridicat ochii pentru a-i admira constructia si mai deloc nu si-au pus intrebari privind istoria locului.
Marius Chivu ne prezinta in Dilema veche cartea “Cum ar arata viata fara fotografie?” a lui Ion Cucu, cel care “vreme de 50 de ani “a fost, practic, fotograful oficial al literaturii române. Arhiva lui numără aproape 20.000 de imagini, dintre care, conform propriei estimări, nici măcar o treime n-au fost publicate pînă acum.” O carte pe care eu imi propun sa o citesc cu prioritate. Citez din articol: „Fotografiile sînt făcute de mine, dar nu-mi aparţin. Aparţin generaţiilor care vor veni“. Punîndu-şi viaţa în slujba scriitorilor şi a istoriei literaturii, sacrificînd cumva arta pe altarul meseriei (prost plătite, apropo), omul este, de fapt, cu atît mai admirabil. Întrebat dacă nu-l doare faptul că fotografiile sale sînt folosite deseori fără a fi întrebat, fără a-i fi plătite drepturile de autor, uneori chiar şi fără a i se indica numele, Ion Cucu răspunde: „Mă şi doare, sigur că mă doare, dar mă şi mîngîie“.
Din nou la plimbare prin Bucuresti si prin istoria lui cu Exploratorul Urban, intr-un loc care imi este foarte drag, cartierul Bucurestii Noi.
Va mai amintiti de revista „Stiinta si tehnica”? Iata ca am gasit pe blogul „Bucurestii de altadata”, un articol de suflet privind renasterea acestei publicatii.
Pe blogul sau, Eduard Jak Neumann, poet, muzician, saxofonist, jazzman, ne tine la curent cu evenimentele unde il putem asculta! Dar poate fi urmarit si la Radio Shalom Romania, in fiecare joi de la ora 21 (dupa ora de muzica cu A.G. Weinberger).
(Delia)
Radu Vancu face o recenzie (rapida) la ultima carte a lui Mircea Cartarescu, „Zen. Jurnal 2004-2010”. El incepe cu „Maraton de lectură „ca pe vremuri” – am citit de azi-noapte de pe la 12 până acum, când ceasul laptopului arată 11:35, cele 630 de pagini câte are Zen. Jurnal 2004-2010. Absolut hipnotică (chiar dacă deloc Zen, titlul mi se pare mai degrabă self mocking, o antifrază ironică), ca de altfel şi Jurnal I şi II (şi ca Nostalgia, ca Levantul, ca Orbitor, ca Plurivers…) Ştiu sigur c-o s-o tot recitesc compulsiv, pe bucăţele, ca şi pe celelalte” si continua cu lucrurile care l-au bucurat profund la ultima carte a autorului roman.
Ultimul roman al lui Haruki Murakami – IQ84 – s-a lasat destul de mult timp asteptat (timp de cinci ani) si nici nu este inca integral publicat: pana acum au aparut doar doua volume din trei, inclusiv in limba romana la Editura Polirom. Amanunte interesante (pe care nu le stiam) le aflam cu totii de la Calauza: „Poate știți povestea cărții, cei 5 ani trecuți de la ultimul roman publicat de Murakami, promisiunea acestuia că nu va dezvălui nimic din subiect în ciuda curiozității publicului, cele peste 1000 de pagini ale cărții, publicarea în 3 volume (primele două deodată, al treilea la o lună diferență), prima ediție epuizată încă din prima zi, cele peste un milion de exemplare vândute în prima lună, ediția în engleză amânată peste toamna lui 2011. Din fericire, la noi Polirom s-a mișcat mai repede, iar la Bookfest primele două volume erau deja în standuri. Nici un cuvânt deocamdată despre volumul al treilea, sper să nu se lase prea mult așteptat.”
O prezentare convingatoare a cartii lui Valentin Uritescu, „Asa sunt eu, prost”, lansata la Bookfest, gasim la tot la Calauza: „Șochează sinceritatea multor pagini. Detalii despre boală, momente de slăbiciune, chiar gândul sinuciderii, cu o anumită ocazie, frământările legate de un coș de pe sex, o femeie sau alta ațâțătoare, umbrele din căsnicie, zgârcenia, nimic nu e ascuns. Revine mai ales ca un laitmotiv obsesia banilor, deși de fapt nu a banilor, ci a “căcățișurilor”: o pereche de cizme din piele ceva mai fină, un săpun, adidași, tricouri, un parfum mai acătării, aparatul de ras Gillette, ceva de adus acasă din fiecare turneu, pentru soție, pentru băiat. Și de aici: bișniță, calcule febrile făcute cu toată diurna cusută de maieu, pe sub haine, magazine bătute în ciuda bolii, supărări când apar cheltuieli neprevăzute sau bătaia de joc a vreunui martor ocazional, deplasări în străinătate care se transformă în suplicii sub imperativul de a mulțumi apoi acasă pe toată lumea. Dureros e că nu e orbire în truda asta avară, ci ea e permanent însoțită de umilință, revoltă, reproșuri și oboseală. E greu să nu îți faci și tu sânge rău, urmărindu-l.”
Despre cea de-a treia conferinta de la Ateneul Roman, cea in care s-a discutat despre normalitate intre Dorin Tudoran si Nicolae Manolescu, cei de la Bookiseala considera a parut „una prafuita” (Marius Ghilezan): „Nicolae Manolescu, nici nu se putea altfel, a deschis reuniunea cu referire la Apelul către normalitate al lui Andrei Pleşu, publicat nu demult în “Dilema veche.” Apoi, a făcut trimiteri subtile la polemicile cordiale din anii ’90, pe care le-a avut cu regretatul Octavian Paler. Când el cerea intelectualilor să se retragă la unelte, directorul ziarului “România liberă” era de părere că e prea devreme. În timp, Nicolae Manolescu a intrat în politică, iar Octavian Paler s-a retras la “unealta” scrisului. După o introducere destul de lungă, preşedintele Uniunii Scriitorilor l-a întrebat pe Dorin Tudoran cum vede el, ca om urmărit de Securitate, normalitatea. Scriitorul român, stabilit la Washington, a răspuns direct: “dizidenţii sunt oameni normali, în locuri anormale, pe timpuri anormale”, pledând pentru depersonalizarea instituţiilor. El crede că pentru a se ajunge la normalitate, ar trebui ca cetăţenii să aibă o mai mare încredere în instituţii.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
