Rubrica de proza scurta a web site-ului Egophobia a publicat o noua colectie de povestiri. Intre autorii inclusi in actualul numar se afla Carmen Firan, Mircea Daneliuc, Dumitre Radu Popa, Razvan Petrescu si Adrian Ionita. Textele apar in variante romana si engleza, traducerile fiind executate de catre de grupul Egotrans şi respectiv de către studenţii de la MTTLC (Masteratul pentru Traducerea Textului Literar, Universitatea Bucureşti).
Blogul lui Vladimir Tismaneanu ‘Memorie, libertate, moderatie’ include cateva materiale interesante, intre care am remarcat un dialog intre Tismaneanu si Patapievici despre cartea lui Timothy Snyder ‘Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin’ si nota memoriala la disparitia marelui dirijor Marin Constantin: ‘Am avut sansa sa fiu la Bucuresti in iunie 2010 si sa particip la festivitatea de la Sala Mica a Palatului organizata in cinstea maestrului Marin Constantin. Am stat de vorba atunci cu domnia sa, am discutat lucruri legate de necesitatea asumarii trecutului. Am fost in acea seara de neuitat martorul unei veritabile avalanse a iubirii si gratitudinii pentru cel care a intemeiat o scoala si a reconstruit, impreuna cu discipolii sai, un univers al transcendentei prin muzica religioasa, atata timp interzisa sub regimul comunist. In anii in care unii ridicau statuie imposturii de partid si de stat, maestrul Marin Constantin si corul Madrigal ne-au ajutat sa traim demn si sa nu ne pierdem speranta.’
Sub titlul ‘Rock, jazz, blues vs comunism’, ‘Adevarul literar si artistic’ publica sub titlul o recenzie a cartii autobiografice ‘Blues de Timisoara’ a muzicianului Bela Kamocsa, fondator al trupelor Phoenix, Gramofon şi Bega Blues Band: ‘Scrisă împreună cu scriitorul Tinu Pârvulescu (a cărui discretă contribuţie este remarcabilă), aceasta este şi prima autobiografie reuşită a unui artist român: o carte scrisă admirabil (fără divagaţii sau sentimentalisme plictisitoare), plină de umor, inteligentă, oferind nenumărate detalii inedite despre cariera, traseul şi dificultăţile unui muzician de rock/jazz/blues într-un regim totalitar, o carte care surprinde, de fapt, unul dintre momentele naşterii rockului la noi şi, fireşte, al primei sale legende – trupa Phoenix şi, în general, atmosfera muzicală a anilor ’60-’80, o perioadă extrem de interesantă şi prea puţin cunoscută sub acest aspect. O carte frumoasă şi esenţială pentru pop-ul românesc. ‘
Undele de soc cauzate in mediile intelectuale romanesti de interviul televizat al Eugeniei Voda cu Ion Cristoiu la ‘Profesionistii’ nu inceteaza. Iata cea mai recenta dar posibil nu ultima interventie in aceasta disputa publicata in Dilema Veche de Andrei Plesu: ‘Carevasăzică, dragă Ion, m-ai dat la gazetă! În ce mă priveşte, cînd intru în divergenţă cu un prieten, prefer să-i dau un telefon. Sau să-i scriu, sau să-i trimit un mail. Pînă de curînd, şi tu făceai aşa. Ai recurs, sever, dar amical, la poşta electronică, fie cînd te-a deranjat opinia mea favorabilă despre cartea lui Liviu Bordaş, fie cînd, cu ani în urmă, te-a contrariat decizia mea de a da unor burse NEC numele lui Petre Ţuţea. Vigilenţa ta, chiar dacă puţin panicardă, m-a mişcat. N-am simţit nici o clipă că suspectezi buna mea credinţă şi că relaţia noastră e pusă în discuţie. Prin gestul de acum te-ai situat însă în afara acestei relaţii: ai devenit judecătorul meu şi al celorlalţi nouă semnatari ai unei scrisori adresate Consiliului Naţional al Audiovizalului (v. articolul „Cine este conformist?”, în Observator cultural, 24 decembrie 2010). E motivul pentru care îţi răspund tot public nu atît pentru a mă apăra, cît pentru că simt nevoia, încă prietenească, de a-ţi livra, sincer, motivele unei stupori şi ale unei dezamăgiri de natură să coloreze melancolic dialogul nostru de pînă acum. ‘.
Tema saptamanii este insa ‘Vedere din 2061 spre azi si ieri’: ‘Acum, că au trecut serbările şi festivităţile de iarnă, organizate de cîteva grupări separatiste şi retrograde (cum ar fi Asociaţia pentru Recuperarea Valorilor Creştine şi Organizaţia de femei a Fundaţiei „Moş Crăciun există!”), iată-te şi în anul 2061. Majoritatea românilor va sărbători însă Anul Nou prin februarie, atunci cînd pagodele de pe Bulevardul Magheru se vor umple de beculeţe colorate, iar Primăria va împărţi pe gratis bucureştenilor pacheţele de primăvară şi porc Gong Bao. Cei amatori de shopping se vor călca din nou în picioare la complexul comercial Dragonul Roşu 106, unde vor fi reduceri de sezon la artificii şi şosete.’ Mai multe in articolul Adinei Popescu si in celelalte materiale din acest numar.
(Dan)
Nu au lipsit nici in aceasta saptamana topurile anului 2010, din care doua mi-au atras atentia in mod special:
-in primul rand, topul celor mai vandute volume ale anului ce tocmai a trecut aduce surprize mai degraba neplacute: “Volumul “Niste raspunsuri”, de Mihaela Radulescu, a fost vandut in 50.000 de exemplare in 2010, in timp ce toate titlurile semnate de Neagu Djuvara au fost vandute in 40.000 de exemplare, potrivit editurilor. Cartea Mihaelei Radulescu, “Niste raspunsuri”, lansata de Polirom anul trecut, la Targul Gaudeamus, a fost vanduta anul acesta in 50.000 de exemplare. Pe locul al doilea in clasamentul Polirom se situeaza volumul Hertei Müller “Animalul inimii”, cu aproximativ 25.000 de exemplare vandute. (…) Mircea Cartarescu este lider in topul vanzarilor Humanitas, cu “Frumoasele straine” – 20.000 de exemplare, urmat de “Mananca, roaga-te, iubeste” de Elisabeth Gilbert – 15.000 de exemplare si “Jurnal 2003-2009″ de Oana Pellea – 10.000 de exemplare.”
-in al doilea rand, Cinesseur si-a publicat topul filmelor vazute in 2010 sau “Crème de la crème”, unde veti gasi si explicatiile sale pe larg. Mentiuni: Medalia de onoare, The Killer Inside Me, Mr. Nobody. Topul de la locul 10 la 1: The American, White Material, I Saw the Devil, Rabbit Hole, Felicia, inainte de toate, La vida de los peces, Io sono l’amore, Enter the Void, Copie Conforme, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu.
Radu Vancu îşi manifestă admiraţia pentru Mircea Ivănescu, “poetul care nu numai că nu-şi cultivă aparenţa poetică, dar îşi neagă statornic, atât în poezie, cât mai ales în conversaţia privată, însăşi esenţa de poet. E greu să găseşti un poet mai uman decât Mircea Ivănescu şi, în acelaşi timp, mai difident faţă de propria calitate umană şi poetică, deopotrivă. (Eu, până acum, n-am găsit.) Bacovia vorbeşte, într-un vers memorabil ca toate ale lui, despre „omul făcut concret”; ei bine, Mircea Ivănescu e poetul făcut discret”, într-un articol publicat şi în numărul 52/2010 a revistei “Romania literara.
La Biblioteca Babel a aparut un articol foarte interesant despre Mark Twain si rasismul postum. Concret, in SUA a fost publicata o noua editie a romanului “Huckleberry Finn” in care cuvantul “nigger” a fost inlocuit cu “slave” (sclav) pentru ca se spunea ca romanul nu mai era studiat in scoli datorita cuvantului “nigger”: “A curăţa cartea de cuvinte este cumva sinonim cu a contraface nu numai munca unui autor, ci şi istoria însăşi. În plus, abia văzând cuvântul “nigger” în contextul său, studenţii – hai, poate nu-i bine s-o bagi la clasă chiar în şcoala primară – au ocazia să priceapă de ce este jignitor. Corectitudinea politică NU e o idee rea. Exagerarea ei, ca toate exagerările, poate însă să fie dăunătoare.” De citit in integralitatea lui.
Tot aici, o istorie in doua parti despre prietenia de neinteles dintre Gabriel Garcia Marquez si Fidel Castro, dar si despre contextul istoric al Cubei din perioada prieteniei celor doi (partea I, partea II), cu amanunte extrase din cartea lui Gerald Martin – Marquez, o viaţă, aparuta la Editura Litera International in 2009: “De împrietenit cei doi s-au împrietenit abia în 1975, când, pe fondul celebrităţii explozive a lui Marquez (care publicase Un veac de singurătate în 1966), dar şi după pierderea sprijinului intelectualităţii de stânga, Castro trebuie să-şi fi dat seama că, de acum, Marquez putea face mai multe pentru el decât invers. Aşa începe, oricât de monstruos ar suna din afară, o frumoasă prietenie, cu vacanţe anuale petrecute la vila lui Castro, plimbări cu maşina, mese gătite de Fidel, care se dădea în vânt după spaghete. Cum naiba de s-a întâmplat una ca asta? Păi, zice Gerald Martin, unul era un dictator, altul un scriitor celebru, “ambii fiind măguliţi de atenţia reciprocă pe care şi-o acordau”.
Fundatia Calea Victoriei va invita sa participati la mai multe ateliere culturale. Unul dintre acestea – Atelier de antropologie culturala – este condus de catre prietenul nostru, Mirel Banica: “Atelierul de faţă îşi propune să vă familiarizeze cu principalele idei şi modele care au marcat dezvoltarea antropologiei. Va fi vorba mai întâi de prezentarea tradiţiei marilor şcoli antropologice. Vom aborda apoi natura simbolică a relaţiilor sociale şi aspecte semnificative ale disciplinei: ritul, magia, hrana, violenţa şi sacrul, magia, memoria şi modul său de funcţionare etc. O atenţie deosebită va fi acordată aspectelor practice ale antropologiei şi felului în care ea vă poate ajuta în înţelegerea şi adaptarea la problemele vieţii cotidiene. Scopul final al atelierului: deschiderea curiozităţii către înţelegerea celuilalt, adaptarea la noi situaţii de viaţă, înţelegerea evoluţiei umanităţii.”
Ne bucura faptul ca prietenii nostri de la Raluk.ro au inceput sa faca recenzii despre carti, la aceeasi calitate cu cele asupra filmelor, unele dintre cele mai frumoase descrieri a lor din blogosfera romaneasca. Un exemplu ar fi recenzia cartii lui Saul Bellow: Henderson, regele ploii. Sfatul nostru e sa ii urmariti, noi o vom face cu siguranta in continuare.
Este Franz Kafka imposibil de ecranizat? Se pare ca nu, iar blogul Only-on-tuesday-world ne demonstreaza ca exista cel putin trei filme demne de a fi mentionate: Kafka, d. Steven Soderbergh, 1991, Le Procès, d. Orson Welles, 1962 si Inaka isha, d. Koji Yamamura, 2007.
(Jovi)
Despre omul elastic, pe care il aseaza pe masa de laborator si il diseca minutios (cu stiloul muiat in pelin amar si acid acetic), Dan Tapalaga ne spune: „Omul elastic s-a comasat, unit, aliat cu omul pisica doar in vis. Ce flexibilitate de nevertebrata, ce traiectorie politica ametitoare. Cum sa amesteci albul si negrul cu atata lejeritate? Ce sinteza gresita s-a produs in acest personaj de sex politic incert? Si totusi, multi aplauda, sedusi de flicflacurile si contorsionarile executate de omul elastic pe platoul Antenelor, sub bagheta dresorilor – bufoni Gadea si Ciutacu. Desigur, stiti deja cine despre cine-i vorba. Numele lui este azi Crin Antonescu, desi nici asta nu-i foarte sigur. In cazul oamenilor supraelastici, totul se poate schimba de pe o zi pe alta. ” Sa nu uitam comentariile, unele otravite, unele suculente, altele pline de bun simt si iata un exemplu pe care il incadram fiecare la ce categorie gandim: „Este terminat definitiv din acest moment. Lumea nu il va ierta; iar prostimea va vota tot cu Iliescu, pardon cu Ponta si nu cu el. Filonul prostimii e al PSD si Crin nu va putea niciodata sa ia voturi de la ei. PS. Cred ca mai curand Crin e din plastic (artificial si fara minte) decat elastic (un tip abil care stie cum sa se plieze sa-i iasa tot ce-si pune in plan)!”
„Inca-i bine” sa avem pe cineva care sa ne spuna franc in fata ce parere are despre cate o „manifestare culturala” pe care isi cheltuie banii:). Si Mihai Buzea o face si taios, dar si cu umor!
Acest articol este o lectie de jurnalism (Vlad Mixich), de conduita deontologica (Paula Somaldoc) si un exemplu elocvent deraiere de la normalitate (Corneliu Vadim Tudor). Dupa lecturarea comentariilor mi-am dat seama ca Romania are cetateni lucizi, capabili de analize echilibrate, capabili sa-i cantareasca corect si sa-i aprecieze pe aceia care isi exercita onorabil si dedicat profesiunea. Speranta inca exista! Dar remarc un gen de comentariu – si exemplific „Doamna Somaldoc santeti un roman adevarat. N-am cuvinte sa va laud pentru felul in care v-ati purtat, o adevarata LADY. E prima data cand am vazut acest animal cu chip de om si imi dau seama la ce stadiu de degradare te aduce comunismul. O femeie firava cu frica lui Dumnezeu si iubire de tara a invins un monstru. Cred ca acest episod va ramane in istoria neamului” Eu insist asupra faptului ca exprimarile „roman adevarat”, „iubire de tara”, „istoria neamului” nu-si au locul in cazul in care se discuta LEGEA, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, aplicarea legii, astazi, in secolului 21, indiferent de „tara”, „neam”, etc, etc. Nationalismul exacerbat cu care vine comentatorul incercand o aprecierea a executorului judecatoresc, este din pacate tot de sorginte vadimista J.
Departe de mine orice idee si intentie… insa iata ceva din istoria zbuciumata a Parlamentului Romaniei. Atunci cand cuvintele, elocventa, inteligenta si bunele intentii lasa locul urii, veninului, brutalitatii, armelor si crimei, pierde fiecare cetatean, fiecare votant, pierde tara.
(Delia)
Contributori: Dan, Jovi, Delia