Ce parere au scriitorii nostri despre Facebook – iata o ancheta pasionanta ca subiect si surprinzatoare in raspunsuri la hyperliteratura.ro. De exemplu zice (scrie) Florin Irimia: ‘Facebook-ul e o modalitate de a-ți face publicitate gratis, de-a păstra legătura cu cititorii, de-a comunica cu cei mai entuziaști, de-a te face simpatic (sau antipatic), de a-ți exprima anumite convingeri, de-a arăta cui îi iei partea într-un conflict politic. De-a aduce cuiva ceva la cunoștință. De-a spune ceva despre cine/ce ești. Am două pisici, scriu noaptea, am primit o recenzie, eventual am scris eu una, particip la nu știu care eveniment, plec în concediu, revin. E, în același timp, o zonă ambiguă (ambiguitatea fiind o caracteristică românească, ar trebui să ne placă chestia asta), un twilight zone între public și privat, oficial și casual.’
Sub titlul ‘O iubire de o viata’ Stelian Tanase evoca pe blogul sau persoana si personalitatea marelui poet care ar fi putut sa fie si a comunistului doctrinar care a fost Louis Aragon: ‘Într-un fel Aragon era o pagina de istorie literară şi politică. Fusese în tinereţe un poet de talent, dar aservirea artei lui lui ideologiei marxist-staliniste şi cauzei Moscovei, l-a costat tot destinul literar pe care ar fi putut să îl aibe. Azi de ex. romanul său Comuniştii e de necitit, simplă maculatură. Nici celelalte opere nu depăşesc aceasta condiţie. Influenţa lui în cultura franceză a fost înşelătoare. Autoritatea lui era dată de susţinerea aparatulului PCF, nu de talentul sau valorea operei sale. Cheia a fost legăturile sale privileagiate cu Moscova. Cît comunismul a părut să fie o cauză, rolul lui a fost pe măsură. Apoi s-a diminuat şi a dispărut – ca şi URSS mai tîrziu. Aragon poartă ca scriitor amprenta epocii sale, nu a lăsat în urma lui nimic care să reziste în timp.’
Oana Fotache scrie in ‘Observator Cultural‘ despre scrierile ‘romano-americane’ ale lui Dumitru Radu Popa, scriitor stabilit la mijlocul anilor ’80 in Statele Unite: ‘Universul scrierilor lui Dumitru Radu Popa este, fără îndoială, unul straniu, sfidînd obișnuințele de receptare ale mediului cultural românesc. Povestirile și romanul pe care le voi discuta în cele ce urmează (cele grupate în volumul Lady V. și romanul Sabrina și alte suspiciuni) se articulează, cu puține excepții, între două lumi: românească și americană. Această articulare se poate urmări pe mai multe niveluri: de la cel tematic și al structurii epice de ansamblu pînă la nivelul construcției identitare a personajelor (incluzînd aici personajul-narator care preia, în unele cazuri, elemente de biografie a autorului) și chiar al limbajului. Ceea ce mă interesează cu precădere este figura dublă a identității și alterității, pe care aceste texte o dezvoltă într-o manieră spectaculoasă din punct de vedere literar. Fapt remarcabil, există o legătură strînsă între universul ficțional al prozelor de început și cel al volumelor de după 1990. Liniile de forță ale scriiturii – situarea tematică ambivalentă, predilecția pentru un fantastic de tip ocult, umorul melancolic, livrescul exploziv care pătrunde parcă într-un chip verosimil în „realitate“ –, toate acestea defineau, chiar dacă mai timid, și povestirile scriitorului din anii ’80; vor fi mult mai pregnante în volumele „americane“, care exploatează cu măiestrie și fără complexe (frecvente în alte cazuri de scriitori exilați într-o cultură „mare“) situația problematică a hibridizării culturale. ‘
Catalina Miciu scrie la blogul Carturesti despre traducerea celui mai recent roman al scriitoarei canadiene Margaret Atwood care se intituleaza ‘Alias Grace’: ‘ Margaret Atwood scotocește în istoria Canadei de secol XIX pentru a scoate la iveală o poveste care a făcut înconjurul lumii la vremea ei: o servitoare de 16 ani, Grace Marks, e acuzată împreună cu un alt servitor de uciderea stăpânului și a unei alte servitoare, iubita acestuia, iar verdictul e clar – ea e condamnată la închisoare pe viață, iar presupusul său co-uneltitor e spânzurat în piața publică. Cazul Kinnear-Montgomery e cu atât mai spectaculos cu cât Grace, considerată năucitor de frumoasă, a fost eliberată după 29 de ani de penitență, iar în tot acest timp lumea bună a orașului Toronto a încercat să o grațieze, mizând pe faptul că era doar o copila la momentul săvârșirii crimelor.’
Wilkins Macawber scrie in ‘Ce am mai citit’ despre ‘Toate bufnitele’ al lui Filip Florian: ‘Toate bufniţele e o carte întrucâtva paradoxală. Pe spaţii mici, textul e bine scris, fraza curge impecabil. Cum treci însă la structuri de ordin superior, rişti să fii dezamăgit. Puzderia de întâmplări nu prea are liant. Câteodată autorul nu cedează tentaţiei de a face, prin personajul său adult, filozofia istoriei. Nu reuşeşte decât să fie banal (a se vedea spre exemplificare paralela Hitler-Stalin şi paragrafele despre loteria istoriei). Înseşi bufniţele din carte sunt elemente ale unei alegorii ceţoase şi care se doreşte, probabil, profundă, dar rămâne numai vagă. Am senzaţia că în Animale bolnave Breban a nimerit-o mai bine, dar de atunci au trecut peste patru decenii. Bref, cartea lui Filip Florian e inferioară producţiilor anterioare ale acestui autor şi poate figura cu cinste într-o antologie pe tema „cum să scrii bine un roman prost”. ‘
(Dan)
Claudiu Komartin ne anunta pe blogul personal aparitia unui blog nou, de traduceri de poezie: Aici traducem poezie. Invitatia la lectura: ”aicitraducempoezie.blogspot.ro porneste cu Charles Bukowski si multiplele traduceri în româneste ale poemului „Dinosauria, We”, ca urmare a unei provocari lansate saptamâna trecuta.”
Chiar dacă a menționat-o și Dan mai sus, remarc și eu, de pPe blogul Hyperliteratura, ancheta foarte interesanta printre scriitorii romani, intitulata ”Cat de important este Facebook-ul pentru scriitori si cartile lor?”. Printre ei, Florin Irimia, Daniel Cristea-Enache, Razvan Tupa, Radu Aldulescu, Cristina Nemerovschi. Iata ce raspunde, printre altele, Liviu Antonesei: ” Mulţi spun că dacă nu eşti pe Facebook nu exişti. E o exagerare, desigur, dar are un miez de adevăr – devine mai vizibil faptul că exişti! Alţii susţin că Facebook e o chestie superficială care consumă mult timp. Eu cred că Facebook este după chipul şi asemănarea utilizatorilor săi, care sînt foarte diferiţi şi care-l folosesc în cele mai variate scopuri. Cam asta cred!”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, de Anița Nandriș-Cudla
–”În mintea unui campion”, de Pete Sampras
–”Urma”, de Adrian Alui Gheorghe
–”O istorie a lumii în douăsprezece hărți”, de Jerry Brotton (I)
–Cărți pentru copii: ”ABC-ul curajului”, de Natalia Ciub
–Eveniment: Seara Radu Rosetti la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
