Ioan Stanomir scrie in LaPunkt despre romanul american de mare succes ‘Ruta subterana’ semnat de Colson Whitehead, aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ la editura Humanitas Fiction: ‘„Ruta subterană”, The underground railroad”,” romanul premiat şi elogiat critic al lui Colson Whitehead, posedă o energie specială ce se hrăneşte din materia memoriei afro- americane şi din aspiraţia libertăţii. Sclavia devine, în ficţiunea lui Colson Whitehead, mai mult decât un teritoriu al barbariei. Ea este, în ceea ce are degradant şi terifiant, negarea umanităţii înseşi, încercarea de a tăgădui fiinţei posibilitatea ei de existenţă. Realismul magic al lui Colson Whitehead aspiră să ofere milioanelor de voci uitate vocea literaturii, la fel cum un fluviu majestuos se adună din afluenţii săi, aparent umili şi neînsemnaţi. Textul lui se încarcă de aluviunile pe care le aduc cu sine documentele marii şi micii istorii, ca şi cum universul pe care îl conturează ar întruchipa o versiune extinsă, hiperbolică şi monstruoasă , a Americii de secol XIX.’
Editura Pandora a publicat traducerea cartii scriitoarei-fenomen italiene Elena Ferrante ‘Fiica ascunsa’. A citit cartea si a scris despre ea Adriana Gionea de la PostModern: ‘Fiica ascunsă păstrează o temă întâlnită şi în romanele din Tetralogia napolitană – încercarea unui personaj feminin de a se distanţa de mediul abrutizant al cartierelor meridionale sărace, unde se perpetuează mentalităţile retrograde. Asemenea celor două protagoniste din tetralogie, Leda a preferat emanciparea şi libertatea, oscilând între normele impuse de familie şi răzvrătirea împotriva unei societăţi în care femeii nu i se permitea să îşi urmeze visurile. Totuşi, în ciuda unor similitudini legate de imaginea femeii napolitane ce luptă pentru emancipare, acest roman este diferit. Nu are desfăşurarea amplă, conflictele, densitatea narativă şi evoluţia spectaculoasă a protagonistelor din romanele tetralogiei.’
‘Cu mintea mea de femeie’ este titlul cartii semnate de Mihaela Miroiu aparuta la editura Cartea Romaneasca. Numele autoarei este cunoscut multora dintre abonatii Facebook, unde Mihaela Miroiu este foarte activa. Despre carte a scris la SemneBune Gabriela Badiloiu: ‘… vă propun să descoperim o scriere scuturată de podoabele limbajului academic, dar în continuare fascinantă, a unei intelectuale hotărâte să înfrângă preconcepțiile legate de statutul femeii din societatea românească de dinainte și de după 1989 – Cu mintea mea de femeie. Încă din primele pagini, cartea se dovedește a fi mai mult decât ar cuprinde orizontul de așteptare al cititorului. Este vorba, simplificând, de un drum inițiatic al copilei către statutul de femeie, al fetei de la țară, rătăcită într-un București haotic și plin de ispite, încât lait-motivul existenței sale devine: ”Aveți milă de cele puternice!”’
(Dan)
Clara-Francesca Schoppel ne dezvăluie, într-un articol de pe Hyperliteratura, 6 locuri cu istorii stranii din București. Printre ele, ”Casa din strada Sirenelor”, după o carte de Octavian Soviany: ”De cele mai multe ori, casele sunt un focar al întâmplărilor ciudate care pun pe fugă locuitorii lor, fără ca aceştia să-şi mai dorească să înţeleagă evenimentele petrecute. De exemplu, casa din romanul lui Octavian Soviany, Casa din strada Sirenelor, deşi este o casă fictivă, faptul că este situată pe o stradă actuală din Bucureşti o face purtătoarea unor tensiuni şi mistere care se cer verificate. Personajul central al cărţii, profesorul Faustin, le povesteşte invitaţilor săi, tocmai în noaptea Sfântului Andrei, câte lucruri bizare s-au petrecut în casa lui somptuoasă. Asta ajunge să ne mire peste măsură: cine ar putea să îşi continue traiul într-o casă în care se aud bocăniturile mobilei, scârţâitul pardoselii, voci şoptite sau foşnetul draperiilor? Faustin povesteşte întâmplări care îţi dau fiori, lucruri înspăimântătoare care s-au abătut mai ales asupra chiriaşilor săi: aceştia fie au plecat fără să dea explicaţii, fie au avut un sfârşit macabru, de te şi miri că Faustin se simte în această casă în siguranţă şi în largul său, ba chiar protejat de spiritele care patronează casa salvată ca prin minune de demolările comuniştilor.”
Ileana revine pe Evantaiul Memoriei, pentru a scrie câteva cuvinte despre cartea ”Ce se întâmplă în iubire”, de Alain de Botton: ”Ştim cu toţii că iubirea nu înseamnă doar pasiune, doar entuziasm şi o îmbinare perfectă de trăsături, astfel încât să trăim acea fericire până la adânci bătrâneţi despre care am citit în copilărie în basme, iar Alain de Botton ne arată că întâi trebuie să admitem ce se află în noi şi să înţelegem că, în spatele suişurilor şi coborâşurilor, nu sunt doar adulţii care ne credem, ci şi copiii care am fost, cu nevoile lor emoţionale, că dincolo de îmbufnări, certuri, nemulţumiri stă, de fapt, nevoia noastră de a fi acceptaţi aşa cum suntem, fiecare cu nebuniile sale. Numai după ce găsim şi admitem în noi aceste nevoi, slăbiciuni sau vulnerabilităţi, cum le considerăm în mod greşit de obicei, putem să le recunoaştem în ceilalţi şi să vedem că, dincolo de comportamente, se află nişte copii tânjind după afecţiune.”
Dana Dumitru recomandă pe blogul BookishStyle.ro câteva cărți din literatura română contemporană. Printre ele, Lindenfeld, de Ioan T. Morar: ”Întemeiată în anul 1828 de pemii (coloniști germani) din Boemia, Lindenfeld este o mică așezare de munte din județul Caraș-Severin, greu accesibilă, complet izolată de localitățile vecine. Aproape dispărută de pe harta României în 1998, odată cu moartea bătrânului Paul Schwirzenbeck. Deși ficțiunea imaginată de scriitor își are rădăcini într-o arhivă adevărată, întâmplările brodate pe marginea acesteia fac aluzie la o realitate dorită, dar, din păcate, neadevărată. Lindenfeld este un roman dinamic, cu o narațiune care curge ușor, o piesă bine gândită și regizată, o oglindă a vieții românești la sfârșitul anilor ’90, început de anii 2000 în care trecutul și prezentul se unesc. Scrisă fără efuziuni sentimentale, în ciuda nuanțelor ușor nostalgice, cartea lui Ioan T. Morar este un amestec perfect de tematici social-politice, crâmpeie de poveste de dragoste neîmplinită și meditație asupra trecerii timpului. De altfel, minunat redată este și chestiunea identității personale care se suprapune inevitabil cu cea a locului natal.”
Ema începe pe blogul său, Lecturile Emei, o serie de articole despre ”Lucrurile interesante aflate din cărți”. În primul articol, povestește, printre altele, de primul text science-fiction românesc: ”În timp ce lucram la interviul cu Florin Chirculescu, m-a lovit curiozitatea să aflu care este primul text SF românesc. După cum am citit pe Wikipedia, ar fi vorba despre povestirea „Finis Romaniae” a lui Al. N. Dari, apărută în 1873, care prezintă o istorie alternativă a țării după moartea subită a lui Carol I. (N-am idee cine ar putea a fi acest Al. N. Dari, despre care n-am găsit nicio informație pe net, însă Finis Romaniae este menționată în treacăt în „Dimineața pierdută” a Gabrielei Adameșteanu.) Pe de altă parte, din acest articol* am aflat că primul text SF ar putea fi „Un vis curioz” al ieșeanului George Radu Melidon, publicat în 1857. În 1875 a urmat „Spiritele anului 3000”, o utopie scrisă Take Ionescu în adolescență, sub pseudonimul Demetriu G. Ionnescu. Primul roman science-fiction românesc este considerat „În anul 4000 sau O călătorie la Venus”, publicat în 1899 de Victor Anestin, ziarist, astronom amator și popularizator al științei, care a mai scris alte două romane SF (din câte am văzut, cărțile lui s-au reeditat). Despre subiectele acestor lucrări puteți citi pe Wikipedia, dacă vă interesează.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Spărgătorul de nuci”, ilustrații de Valeria Docampo
-”Pădurea lui Joaquin Phoenix”, de Celestin Cheran
–10 cărți de Crăciun pentru copii, de la Editura Univers Enciclopedic Junior
