La liternet.ro se incheie dialogul dintre Daniel Cristea-Enache si Norman Manea. Raspunzand unei intrebari neformulate Norman Manea se refera la tema dialogului: ‘Dialogul între oameni a suferit drastice transformări datorită evoluţiei tehnicii, prin apariţia poştei, telegrafului, telefonului, radioului, televiziunii, computerului şi, recent, a multiplelor jucării de buzunar care permit contactul instantaneu cu lumea întreagă. Ce înseamnă desfiinţarea practică a comunicării epistolare, în folosul uneia rapide şi laconice şi, inevitabil, reductive, nu putem încă evalua, dar este vorba, sînt convins, de schimbări care afectează profund personalitatea umană şi societatea umană. Chiar şi sub formele noi, accelerate şi simplificate, dialogul rămîne esenţial; lipsa acestuia conţine grave prejudicii şi primejdii. Cum s-a dovedit, îndemnul „iubeşte pe aproapele tău” s-a dovedit iluzoriu. Dar dacă l-am modifica în „dialoghează cu aproapele şi departele tău?” Este greu de imaginat convieţuirea în familie şi în societate, într-o ţară şi în lume în lipsa dialogului sau prin degradarea sa ireversibilă în agresivitate, obtuzitate, suficienţă, narcisism, fanatism, idolatrizarea sinelui?’
Aurora Liiceanu scrie la BookMag despre cartea lui Konrad Lorenz ‘Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate’: ‘Konrad Lorenz susține cu tărie că suprapopularea stă la baza multor nenorociri ale omului, că „înmulțirea fără măsură a omului se face vinovată“ de multe dintre fenomenele despre care el discută. Marile orașe moderne au schimbat în mod cutremurător psihologia oamenilor. Și acesta este un adevăr pe care Lorenz, ca psiholog, îl arată cu degetul pentru a explica de ce trăim o epocă a dezumanizării exprimată prin modificarea relațiilor interumane, dar și prin ceva mult mai grav, și anume declanșarea unor comportamente agresive. Nu este legat numele lui Lorenz de agresivitatea animalelor înghesuite și de regăsirea acestui efect la om?’
In rubrica Cultura de la adevarul.ro aflam opinia Hertei Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura 2009 despre Mo Yan, laureatul 2012 al aceluiasi premiu: ‘… alegerea lui Mo Yan ca laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în acest an, în timp ce laureatul Nobelului pentru Pace Liu Xiaobo se află în închisoare în China, este „o palmă pe obrazul celor care luptă pentru democraţie şi drepturile omului”.’ Costi Rogozanu de la BookMag a citit cateva dintre cartile lui Mo Yan: ‘În Sorgul roşu, importante sînt scenele de luptă pentru supravieţuire. Personajul teribil Yu, ţăranul-bandidat, luptă şi cu japonezii, şi cu puterea locală, n-are încredere în naţionalişti sau comunişti. O scenă extrem de puternică e aceea în care sătenii luptă cu haitele de cîini înfometate după dezastrele făcute de ocupaţia japoneză. Cîinii care cîndva le-au aparţinut sătenilor se organizează şi atacă. Şi sînt mai rău decît cîinii sălbatici, pentru că au apucat ă locuiască pe lîngă oameni, le ştiu liderii, ştiu cum să-i ia prin surprindere. Mo Yan a şi fost acuzat de simbolistică în exces, ba chiar că foloseşte metode învechite cum ar fi amestecul de „frescă”, de roman fluviu cu un soi de dicteu nesfîrşit în care recită poveşti, mituri, legende. (A fost comparat şi cu Marquez, forţat, dacă mă întrebaţi).’
Despre noul roman al lui Filip Florian ‘Toate bufnitele’ scrie Marius Chivu in ‘Dilema Veche’: ‘Toate bufniţele a fost romanul cel mai bine vîndut de Editura Polirom la Tîrgul de Carte Gaudeamus, iar asta spune multe despre statutul de care se bucură acum Filip Florian şi de cît de aşteptată i-a fost noua carte. În ceea ce mă priveşte însă, dacă ar fi s-o compar cu precedentele, aceasta iese în uşoară pierdere, şi la nivelul narativ al construcţiei, şi la nivelul stilistic al expresiei: nu are ineditul şi suspansul Degetelor mici; nici inventivitatea sau amestecul de inocenţă, nostalgie şi umor din Băiuţeii (semnat împreună cu Matei Florian) şi nici fantezia Zilelor Regelui.’
Rontziki de la Evantaiul Memoriei a citit romanul ‘Emotia’ al Mirelei Stanciulescu: ‘… a fost unul dintre romanele finaliste la Premiul literar Augustin Frăţilă şi încă nu mi-e clar cum s-a clasat în primele 5 din cele 59 înscrise, când găsesc încă cel puţin 5 care ar fi meritat mai mult.’
Cristina Brinza de la Azi Citesc scrie despre ‘Inimi cicatrizate’ al lui Max Blecher: ‘“Que terrible souvenir à affronter” (Ce teribile amintiri am de infruntat!). Cu acest fragment al filozofului Kierkegaard alege Max Blecher să deschidă cel de-al doilea roman al său, Inimi cicatrizate. Un roman izbitor, marcat de suferinţa pe care ȋnsuşi autorul o trăieşte din cauza tuberculozei osoase, boală ce ȋi va ȋncheia ȋn mod dramatic viaţa la doar 28 de ani.’
În Observator Cultural Mirel Horodi relateaza de la deschiderea expozitiei ‘Contimporanul – ilustrații de cărți și reviste din România 1912-1947’ la muzeul „Janco-Dada” din Ein Hod (Israel): ‘… elementul central al expoziției de la Ein Hod sînt portretele realizate de Marcel Iancu, publicate în reviste sau în cărți, prezentate acum publicului în copii mărite, de foarte bună calitate și dezvăluind un artist care stăpînește într-un mod exemplar desenul și înțelegerea psihologică a personalității portretizate. Sînt prezentate pe panoul central 26 de portrete, desene în peniță sau litografii, dispuse pe trei rînduri, fiecare portret diferit de celălalt – cum sînt și personalitățile celor portretizați. ‘
(Dan)
Nu am avut timp sa citesc temeinic blogosfera literara, dar pe langa articolul lui Costi Rogozanu, semnalat si de Dan mai sus, mi-a atras atentia si articolul lui Micawber despre cartea Alinei Mungiu-Pippidi, „De ce nu iau romanii premiul Nobel”: „De ce nu iau românii premiul Nobel e o lectură adesea incomodă şi chiar enervantă, însă niciodată plictisitoare. Alina Mungiu-Pippidi are talentul formulărilor memorabile („suntem ţara cu cei mai mulţi analişti politici care sunt de fapt ofiţeri”) şi spune nu odată lucrurilor pe nume. Mai supărătoare (dar explicabilă, poate, psihanalitic) e ocultarea propriilor acţiuni în câmpul politic, nu întotdeauna inocente. „
(Jovi)
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„Gradina placerilor lumesti”, de Joyce Carol Oates
-„Dezonoare”, de J.M. Coetzee
–Interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro Cristian Teodorescu, autorul romanului „Medgidia, orasul de apoi”
