In luna inaugurarii noii Arene Nationale, Radu Cosasu scrie in ‘Dilema Veche’ ‘Despre adevăratul complex „23 august”‘ din perspectiva celor ‘care acum 58 de ani nu numai că am pus mîna, umărul şi femurul pentru a construi stadionul „23 August””. Merita citit articolul pentru ‘trei momente gingaşe trăite pe „23” pe care nu le-aţi văzut niciodată, căci toate au fost sub Dej’.
Tot aici Marius Chivu scrie despre romanul re-editat al lui Adrian Oţoiu, Coaja lucrurilor sau Dansînd cu Jupuita, aparut in ediţia a III-a, la Editura Polirom in 2010: ‘Această carte alienantă, labirintică, cu periculoase valenţe hipnotice pentru orgoliul celui care crede în putinţa descifrării, este imaginea fascinantă a lumii care, sub nesfîrşitele-i coji, palpitează jupuită de sine mişcîndu-se deopotrivă graţios, grotesc şi misterios în căutarea unui sens care nu poate fi decît însăşi dansul ei.’
In ‘Observatorul Cultural’ Alina Purcaru scrie despre cartea scriitorului din Republica Moldova Mihail Vakulovski ‘Tovarasi de camera’: ‘„Rockmanul” lui Mihail Vakulovski, Tovarăşi de cameră, prima parte a unei anunţate trilogii, Student la Chişinău, nu pică, aşadar, în gol, fapt care îi serveşte, dar care îl şi expune. În plus, un roman semnat de un autor deja cu bună cotă, care şi deschide, ambiţios, o trilogie, generează, prin forţa lucrurilor, un tip de aşteptare ceva mai sus decît ar face-o un debutant ori unul care îşi încearcă, din nou, norocul. Ce oferă însă prima parte a trilogiei lui Mihail Vakulovski e o devălmăşire de piste, de intenţii şi de registre greu orchestrabile şi încă şi mai greu digerabile.’
Willian Totok se ocupa pe web site-ul Europei Libere de cea mai recenta carte a istoricului german Götz Aly, „Egalitate, invidie şi ură rasială” care propune o discutabila re-evaluare a radacinilor antisemitismului german: ‘În opinia istoricului toate celelalte componente ale antisemitismului – militant sau latent – au jucat un rol secundar. Adică, nici anti-iudaismul secular creştin, nici teoriile rasismului ideologic din secolul al XIX-lea şi nici antisemitismul biologizant al naziştilor şi al extremiştilor de dreapta din Europa n-ar fi contribuit într-o suficientă măsură la nivelarea terenului pentru genocidul practicat de regimul lui Hitler. Factorul determinant, ar fi fost deci, doar invidia. Teza lui Götz Aly nu este total falsă, dar oferă numai o explicaţie parţială, mai ales că autorul nu şi-a propus să scrie o istorie a Holocaustului. Teza centrală ignoră sau minimalizează toate celelalte componente pregătitoare pentru crimele care au culminat cu camerele de gazare de la Auschwitz.’
Micawbet impartaseste pe ‘Ce am mai citit’ impresii la lectura ambitioasei carti a lui Radu Cernătescu – ‘Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române’ : ‘Cartea lui Radu Cernătescu e interesantă pentru unele informaţii istorice inedite şi pentru o serie de interpretări insolite, bazate pe ocultism şi discipline ezoterice, ale unor opere literare. Există cu siguranţă un public pentru aşa ceva. Marile neajunsuri ale lucrării sunt lipsa de consistenţă teoretică, punerea în paranteze a unei jumătăţi de secol de eforturi metodologice, credinţa (naivă, poate) într-o evaluare unică a creaţiei. Răfuiala obsesivă cu înaintaşii şi exprimarea adesea deficientă nu vin nici ele în sprijinul calităţii acestei cărţi.’
(Dan)
Liviu a citit de curand „Casa spiritelor”, de Isabel Allende si a ramas cu o impresie deosebita: „Oricât de mult mi s-ar părea mie că ar semăna cu romanul lui Márquez, vreau să pun accentul totuși pe faptul că și Casa spiritelor este o carte care merită și care trebuie citită, personajele fiind totuși niște delicii în toată regula. Fetița Clara, cu viziunea ei extraordinară, Esteban Trueba, cu temperamentul său vulcanic, fetița Alba, cu dragostea sa care nu cunoaște bariere, sunt doar câteva dintre personajele care merită urmărite cu atenție și savurate în toată măreția lor.”
Pe Capricornk13, o recenzie la o autobiografie neterminata si cu atat mai interesanta avand in vedere circumstantele in care a fost scrisa: „Hm, autobiografia nu a fost exact ce mă aşteptam… Bine, nici n-avea cum să fie dacă citeşti circumstanţele în care a fost “scrisă”. În fapt, McCullers a dictat conţinutul ei, pe parcursul ultimului său an de viaţă, celor din jur – menajerei, unor secretare etc. din cauză că ea aproape nu se mai putea mişca, doborâtă de boală, în aşteptarea amputării unui picior. Cumplită poveste. Şi fireşte că din cauza asta, în ciuda eforturilor celor care au editat, autobiografia nu are stilul ei, e fragmentată şi nu oferă o imagine foarte relevantă. Din ea, însă mai ales din comentariile editorului de la început, se desprinde o imagine mai “şifonată” decât aş fi crezut – se scrie negru pe alb că nu trebuie să credem tot ce scrie în autobiografie, din cauza tendinţei ei de a exagera şi dramatiza, se dau exemple de minciuni sau omisiuni grave.” Este vorba de „Illumination and Night Clare. The Unfinished Autobiography”, de Carson McCullers.
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
1 comment