In vizita mea bucuresteana din aceasta vara am avut surpriza unei ‘inovatii’ la libraria Humanitas de la Kretzulescu – care deschisese un fel de ceainarie/cafenea in pasaj. De la questioare.com aflam ca este vorba despre o reorganizare (bateti-ma dar imi este inca greu sa folosesc termenul rebranduire) al librariilor retelei si ca nu totul e dulce: ‘Nu știu câți dintre voi ați aflat și câți nu, dar vă zic eu: de cca o lună librăriile Humanitas din București s-au rebranduit, în sensul că au devenit mai mult Cărturești și mai puțin librării. Și pentru cei care nu știu ce presupune a fi o copie a Carturestilor: o librărie-cafenea unde angajații nu doar vând și recomandă cărți ci și servesc la mese clienții purtand sorțulețe branduite cu Humanitas. ‘
Alex. Stefanescu a inceput de cateva saptamani sa publice sub titlul ‘Cititor de serviciu’ o rubrica cotidiana de lecturi impartasite critic la Evenimentul Zilei. Una dintre notele saptamanii trecute se refera la ‘Cinematograful gol‘ al lui Daniel Cristea-Enache: ‘Specific lui Daniel Cristea-Enache este un amestec de voioşie şi tandreţe, de sinceritate şi joc, care îl seduce chiar şi pe cel mai încruntat cititor. Autorul converteşte banala existenţă cotidiană în literatură. El descrie, de exmplu, o frizerie de cartier, cu frizeri îndemânatici şi comunicativi, simpatic-atoateştiutori, pentru a încheia surprinzător: „Dacă o să ajung cumva în Rai, şi dacă nu cer prea mult, eu aş vrea să iau cu mine şi frizeria asta de cartier.”‘
Albumele fotografice de calatorie sau fotoreportajele sunt genuri de carte in general ignorate in blogosfera si presa literara, desi se afla in atentia multor cititori, iubitori de carte, pasionati ai fotografiei si reportajului. Simona Sora scrie in Dilema Veche despre ‘Cuba continua’ realizata de Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu: ‘Cu Cuba continuă a tandemului Bumbuţ-Stancu, am făcut pasul spre realitatea unei zone mai ample decît capitala aceea unică, spre un colaj multicolor şi cu totul improbabil de tropice triste şi comunism dezolant. Un salt din literatură, aşadar, pentru a ateriza în supraliterarul unei lumi izolate, colorate butaforic, dar care – printr-un mecanism necunoscut altora – supravieţuieşte, se mişcă, evoluează imprevizibil. Cuba continuă este o Cubă fără sfîrşit, fotografiată neliniştitor de Bumbuţ şi (de)scrisă cu acribie şi talent de Elena Stancu, dar şi o ţară care se schimbă (care continuă ca un film serial) sub privirile necomplezente ale celor doi, evoluează de la un an la altul, rămînînd însă la fel de insolită.’
Claudiu Turcus scrie la ‘Observator cultural’ despre romanul lui Alexandru Mușina ‘Nepotul lui Dracula‘: ‘De-a lungul celor peste patru sute de pagini, parodia este aliatul de nădejde al lui Alexandru Mușina. De la cutumele mediului universitar autohton, la discursurile teoretice prăfuite, la tehnicile literare sofisticate, pînă la miturile corectitudinii politice, tarele sociale postdecembriste sau retorica valorilor europene, nimic nu scapă devastatoarei sale scrutări. Dar toată această satiră, exersată uneori pe subiecte facile, chiar derizorii, conduce la o gravitate înveșmîntată burlesc ce conferă verosimilitate reprezentării. Umorul constituie, în Nepotul lui Dracula, un mecanism indispensabil în reglajul perspectivei narative: el codifică epicul, nu-i doar o supapă a lui. Căci deși își fragmentează registrele parodice, renunțînd astfel la o viziune socială amplă, Mușina obține un efect unitar prin recompunerea unor episoade emblematice.’
Aurora Liiceanu scrie la elefant.ro despre traducerea lui ‘Pnin’ a lui Vladimir Nabokov. Iata un fragment care se refera la instrainarea si indepartarea de radacini a copiilor emigrantilor, asa cum este surprinsa in carte de Nabokov: ‘Și în acest roman ne întâlnim cu lumea exilaților, cu personaje care au părăsit Rusia, cu copiii lor, înstrăinați de părinți nu numai prin faptul că erau îndepărtați prin vârstă, ci și prin spațiul în care-și trăiseră viața. Cu câtă tristețe și ochi lucid privește Nabokov acești copii ai exilaților, deja americani, „buni de trimis la univesitate, sănătoși, înalți, indolenți, dificili, lipsiți de orice sentiment al naturii, care nu mai știau nici o boabă de rusă și nu manifestau nici un interes față de subtilitățile mediului din care proveneau părinții lor sau față de trecutul acestora“. Dar cei care au plecat „în palida, austera lor pubertate care cântau elegii ale unei patrii care nu reprezenta pentru ei mai mult decât o tristă jucărie stilizată, un bibelou găsit în pod“, repetând stereotipic „rusisme răsuflate“?’
Suspans.ro este o revista electonica pe care am descoperit-o in aceasta saptamana si care este dedicata genului literaturii de suspans. Printre altele gasim aici si cronici ale unor aparitii recente cum ar fi antologiile ‘Steampunk. A doua revoluţie’ (ed. Adrian Crăciun) si ‘Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului’ (ed. Oliviu Crâznic), ambele aparute la Millenium Books, culegeri care reunesc poate pentru prima data povestiri din literatura romana apartinand unor genuri foarte populare pe alte meleaguri: ‘O antologie trebuie să facă dovada existenţei unui gen şi să fie susţinută de proze care vor consacra genul respectiv. În ciuda prozelor bune, chiar excelente, apărute în Dincolo de noapte, cred că e prea îndrăzneţ şi prea timpuriu să vorbim despre un gotic în literatura română. Şi nici steampunkul nu e suficient de bine conturat. // Trebuie spus, şi mai ales lăudat, faptul că amândouă antologiile sunt foarte îngrijite, deci redactorul de carte şi-a făcut datoria. Foarte important este acest lucru, mai ales în vălmăşagul lingvistic actual, când norma legiferează aberaţii, dar nu ia măsuri punitive împotriva celor mulţi şi analfabeţi.’
(Dan)
De curand, am citit si recenzat romanul „In tara lui Dumnezeu„, de Tatiana Niculescu Bran. Zilele acestea pe BookMag a aparut si un interviu in exclusivitate cu autoarea. Iata raspunsul la intrebarea cat timp s-a documentat pentru aceasta carte: „Documentarea la fața locului a durat câteva săptămâni, iar documentarea ulterioară a durat în jur de cinci luni. Cel mai greu mi-a fost să îndur fizic prima săptămână în această zonă a Africii, unde plouă de două ori pe an și unde temperaturile nu scad sub 45 de grade Celsius. Am avut apoi diverse temeri traversând deșertul afar, deși o făceam în condiții de maximă siguranță, dar e un loc unde te poți aștepta la orice.”
Luciat ne scrie pe Ora de Cluj despre cartea „Rosu, rosu, catifea. Povestiri cu î din i” a Veronicai Niculescu: „Sunt 15 povestiri (fiecare marcată cu o dată, între 1971 şi 1990) atât de legate între ele încât lipseşte o nimica toată ca să fie un roman adevărat. Câteva personaje din ale căror vieţi sub comunism autoarea decupează momente semnificative. Împreună, cele 15 texte fac o poveste care însumează destine încrucişate pe parcurs. Trebuie puţină atenţie ca să faci racordurile necesare în timp ce citeşti. Rămâne proză scurtă, totuşi, aşa sunt lucrate textele. Grigore e chiar o pastişă după Grişa a lui Cehov (o spune autoarea într-un subtitlu, dar şi în acest interviu foarte lămuritor); mai sunt destule alte referinţe la Cehov.”
Cinabru scrie despre a treia carte de memorii a lui Dan Ciachir, „Si noaptea asta va trece„, dupa ce anterior scrisese despre „Derusificarea si dezghetul” si „Cand moare o epoca”: „Interesant că acest al doilea text din volum este un joc al firului evocării ce sare de la zilele petrecute la Crişan şi împrejurimi la escapadele în Bucureştiul ce pare de fiecare dată bucuros de revedere, la amintiri din vizitele făcute în copilărie în zona Brăilei şi Tulcei, sau la o excursie montană ce s-a dovedit o adevărată piatră de încercare pentru autor. Acest joc surprinzător de mobil şi cursiv, construcţie epică aparent dificil de stăpânit, te atrage şi te face să simţi înainte de a vedea spaţiul. Ce stranie este discrepanţa dintre restaurantele elegante ale Bucureştiului acelei epoci sau cartierele vechi şi liniştea tomnatecă de lângă Dunăre. Satul Crişan, modest şi pierdut undeva pe hartă, o hartă pe care musai ţi-o imaginezi la începutul drumului decolorată şi uşor zdrenţuită, se dovedeşte mult mai mult. Poate că este adevărat că trăim cele mai importante experienţe înainte de a împlini 25 de ani. „
Ionuca a citit un nou Saramago-„Toate numele” si concluzioneaza: „Chiar daca Toate numele nu m-a impresioant la fel de mult ca Eseu despre orbire sau Intermitentele mortii, un Saramago e mereu binevenit.” Mai multe pe blogul ei, Rainbow Books.
Iar Dragos de la Chestii Livresti ne povesteste despre „cum l-a abandonat pe Andrei Plesu”. Si are dreptate!
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
