Catalina Miciu scrie la blogul Carturesti despre primele trei romane din Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante: ‘Elena Ferrante e un fenomen. Elena Ferrante nu există. Elena Ferrante e una dintre cele mai bune scriitoare pe care le-am citit în ultimii 20 de ani. Elena Ferrante e pe lista celor mai influente 100 de persoane, alcătuită de Time, în 2016. Atenție, Elena Ferrante provoacă dependență.’
Alina Gosa scrie la ‘Raftul cu idei’ despre o experienta inedita descrisa in cartea ‘Din Liverpool in Carpati’ semnata de Arabella McIntyre-Brown: ‘De cand s-a mutat in Romania a avut parte, desigur, si de cativa “smecheri”. Ca noi toti, as adauga. Dar asta nu a facut-o sa discrimineze romanii per ansamblu – ca multi conationali ai sai si nu numai. Poate si pentru ca, in afara de a fi o persoana rationala, stie din propria experienta ce inseamna sa fii judecat din motive mai “puerile” de atat. Cum ar fi faptul ca esti “diferit” si, considerand ca propria viata iti apartine, ai dreptul sa o traiesti asa cum vrei. Cu sau fara un partener, cu sau fara copii, inconjurat de mai multi sau mai putini oameni, respectand la randul tau alegerile celorlalti. Si, nu in ultimul rand, viata care ti se potriveste si iti aduce bucurie.’
Despre volumul de proză polițistă ‘Quaresma, descifrator’ aparut in seria de autor Fernando Pessoa scrie la SemneBune Elena Donea: ‘Faptul că Pessoa alege să își înscrie proiectul literar în seria romanelor de factură polițistă/detectivistică, nu ar trebui să surprindă, având în vedere disponibilitatea generoasă față de genuri, ci mai degrabă felul în care se distanțează și se diferențiază în interiorul genului. Pessoa preia schema clasică a unui roman polițist (în care există un detectiv, cu o inteligență ieșită din comun, cum e Sherlock Holmes, căruia i se relevă rezolvarea cazului dintr-odată, după o serie de cercetări amănunțite; sau care deduce cine e criminalul prin conversații, atunci când e invitat la o petrecere, cum e Poirot; sau care, dimpotrivă, e unul viciat, dezordonat și căruia nici nu-i pasă întotdeauna de rezultatul obținut, cum este Philip Marlowe) pe care grefează personalitatea lui Quaresma, cât și modul lui distinct de a rezolva cazurile. Și Quaresma are o inteligență aparte, dar care îl plasează în zona unui „visător lucid”, asemeni lui Bernando Soares din Cartea neliniștirii, neatent prin comportament, distrat, la fel ca Philip Marlowe, dar în discursul căruia depășește uneori cadrul juridic sau științific al anchetei, fiind contaminat de observații care privesc arta și statutul artistului’.
(Dan)
Am scris acum o săptămână despre ultima traducere din Bukowski în română, realizată de Cristian Neagoe (link mai jos). Despre această traducere, scrie pe Scena9.ro chiar cel care a realizat-o (un interviu cu Cristi, în curând și la noi): ”Ca să-l înțeleg mai bine pe Bukowski, m-am apucat de băut. Beam și înainte, dar m-am apucat mai serios. Bukowski scria beat, așa că m-am hotărât să-l traduc beat. Când Bukowski scria despre cum bea vin, îmi luam și eu o sticlă de vin și traduceam sorbind din pahar. Când scria despre whiskey, îmi turnam un pahar și-l preparam ca el, cu apă de la chiuvetă sau cu gheață sau sec, de cele mai multe ori sec. Când își lua un six pack de bere, mă duceam până la magazin și-mi luam și eu șase beri la cutie sau la sticlă, preferabil în pachet de plastic, respectiv de carton. Așa am aflat că pentru Bukowski six pack nu se referă niciodată la mușchii abdominal, la „pachețelele” celor obsedați de fitness. La el e întotdeauna vorba despre bere și despre burta pe care o dezvolți astfel. Și uite unde s-au dus banii din traducere. $ alcoolici, cum ar zice Buk.”
Andreea Iulia Toma scrie pe blogul său despre cărțile anului 2016, majoritatea dintre ele foarte faine (nu mi-a plăcut aproape deloc, de exemplu, Radu Niciporuc; nu știu de ce, mulți dintre cunoscuți au fost încântați): ”Doar 30 de cărți au încăput în zilele fâșnețe ale lui 2016 și dintre ele le voi alege pe cele mai cele, să zicem 10, deși aproape toate au fost bune, altfel nu mi-aș fi pierdut timpul cu ele. Nu am criterii clare, citesc cu aceeași plăcere cărți ce abia au văzut lumina tiparului și cărți consacrate a fi capodopere ale literaturii universale. Totul este să mă atragă, să găsesc în ele acel ceva care deschide mintea și sufletul – o fi o cheie, sau ceva asemănător, însă cu siguranță nu arată la fel în fiecare caz în parte.”
Laura Câlțea recomandă pe blogul său ”Vegetariana”, de Han Khang: ”Vegetariana, de Han Khang, este un roman profund și tulburător despre libertate și norme sociale, despre supunere și revoltă, despre înstrăinare și imposibilitatea de a cunoaște cu adevărat lumea și oamenii din jurul nostru. Cartea e foarte bine scrisă, cu o scriitură atentă și distilată, bogată în esențe tari, o scriitură în care nici un cuvânt nu e în plus, nici unul în minus, totul e foarte atent pus la locul lui, iar traducerea română, mi se pare important să menționez asta, este făcută chiar din coreeană, nu din engleză, și este foarte îngrijită.”
Elena Ferrante pare a fi senzația sfârșitului de an în blogosferă. Altfel, cum ar fi atât de lăudată? Iată ce spune, de exemplu, Cătălina Stanislav pe Scena9.ro: ”Cele patru cărți ale autoarei italiene au calitatea asta: te fac incapabil să le lași din mână și când te duci la baie, te fac să visezi din ele, să te gândești la Elena Greco și Lila Cerullo (cele două personaje centrale) în autobuz și în drum spre casă, și în timp ce-ți faci cumpărăturile. Romanele urmăresc îndeaproape relația dintre două fetițe, care apoi devin femei: Lila și personajul narator, Elena, care e cumva inferioară Lilei și își ia toate calitățile și toată inteligența din această inferioritate. Una e studioasă și determinată, inteligentă, dar mai mult school smart, cealaltă are o inteligență și o creativitate brută, o educație care se sfârșește după școala primară, o ambiție care se transformă în manie, o ură în privire care uneori se transformă în tandrețe și amândouă au o relație care trece de la ură la afecțiune, care rezistă pe durata celor patru romane, zeci de ani, în timp ce toate relațiile cu toți bărbații din viețile lor mor pe rând și ăsta e lucrul care mi se pare cel mai tare. Amândouă se îndrăgostesc nebunește și amândouă se căsătoresc și amândouă se complac și apoi se răzgândesc, dar în final, toți bărbații dispar și e de parcă n-au fost niciodată.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time)”, de Radu Paraschivescu
-”Dragoste la 17,50 $”, de Charles Bukowski
-”Din Moldova. Tablouri și schițe din 1850”, de Wilhelm de Kotzebue
-”Marile minciuni nevinovate”, de Liane Moriarty
-”Misterul regelui. Despre scris”, de Stephen King
