Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (12 – 18 august 2019)

‘Intoarcerea huliganului’ a lui Norman Manea ii prilejuieste Victoriei Diaconescu de la ‘Bookhub.ro’ ocazia unei citiri sau recitiri deosebite: ‘Întoarcerea huliganului este o carte densă și gravă în care destinul europeanului de est de sub regimurile dictatoriale este ilustrat prin prisma intelectualului devenit vestic, dar care nu va putea să se descotorosească de urmele acestor regimuri niciodată.’

Florin Oncescu scrie pe ‘LaPunkt’ despre o carte a carui titlu indeamna la lectura si dezbateri – „De ce nu-s românii ca nemţii?”, semnata de Jan Cornelius şi Adina Popescu si publicata de Editura Paralela 45 in Colecţia Odiseu: ‘Corespondenţa lor pe e-mail a demarat în urma unui comentariu al neamţului la un articol despre Bucureşti al jurnalistei, pe site-ul de internet al Dilemei Vechi, a fost parţial publicată în paginile revistei şi, în final, a devenit prezenta carte. Adina Popescu identifică motivele care ar putea duce la diferenţe de opinii, numindu-le „partide de jucat”: Est – Vest, 40 de ani de viaţă –aproape 70, femeie scriitor – bărbat scriitor, Bucureşti – Banat. Jan Cornelius relativizează importanţa primului şi le înlătură cu umor pe următoarele trei. Umorul lui este unul sută la sută raţional şi funcţionează deseori, pe parcursul cărţii,’

Marius publica pe blogul sau de ‘AnalogiiAntologii’ o recenzie a romanului ‘Un an la Oxford’ al Juliei Whelan, aparut in traducere la Editura RAO: ‘O analiză profundă și dureroasă a sufletelor îndrăgostite înfruntând viziunea finalității absolute …O carte care te face să râzi și să plângi nu poate fi considerată decât foarte bună.’

Simona Mihalache recenzeaza pentru ‘BookNation.ro’ tot o carte aparuta la Editura RAO, romanul ‘Bijuteria’ semnat de Amy Ewing: ‘Când am început să citesc acest roman, am avut o senzație puternică de deja vu. Este din punctul meu de vedere o combinație interesantă între Jocurile Foamei și Povestea Slujitoarei adaptate pentru publicul adolescentin. Dacă Jocurile Foamei este o serie de cărți pe care tinerii au savurat-o pagină cu pagină și film cu film, nu pot spune același lucru și despre Povestea Slujitoarei. Această este o carte publicată în 1985 dar care s-a bucurat de o promovare intensă în ultimii ani de când i s-a realizat ecranizarea în serialul Handmaid’s Tale disponibil pe platforma HBO. Este însă o carte care se adresează unui public matur din punctul meu de vedere. Este o carte pe care nu cred că au citit-o foarte mulți adolescenți.’

Cristina Stancu scrie la ‘bookblog.ro’ despre colectia de povestiri ‘Omulețul din perete: o metaficțiune pitorească’ aparuta la editura Nemira: ‘Lumea pe care Marian Coman reușește să o construiască în această antologie de proză scurtă este una brutală și în același timp, bizară, o lume a fluturilor albi, a lăutarilor pătrunși de propria muzică fără ritm, a pictorilor de țară în căutare de borș, a elevilor înnebuniți până la delir de Evaluarea Națională, o lume a personajelor pitorești, pe de o parte desprinse din viața cotidiană, prăfuite de anevoioasa existență românească, pe de altă parte, fabuloase prin motivațiile lor stranii, prin reacțiile ieșite din comun și prin destinele insolite. Mai mult decât atât, autorul, în virtutea calității sale de AUTOR (concept literar ce primește o definiție subtilă, dar înduioșătoare în această antologie), are grijă să lege toate personajele între-o scriitură omogenă, marcată de propoziții-cârlig, de mici indicii textuale, linkuri prin materia ficțională. Aici… nimic nu e întâmplător și nimeni nu e singur.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:

-”Povestea secretă a speciei umane”, de Christine Kenneally

Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental, de Sally Rippin

Cine se teme de moarte”, de Nnedi Okorafor

Fragment din ”Imperiul fără de sfârșit”, de Yi In-hwa

Articole similare

Divertisment eșuat: The Man from U.N.C.L.E. (2015)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (1 – 7 decembrie 2014)

Dan Romascanu

Identități paralele: Dancing Arabs (2014)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult