Silvia Dumitrache semneaza in ‘Observator Cultural‘ un interviu cu scriitorul englez Jonathan Coe: ‘SD: Credeţi că trăim într-o lume „dezvrăjită“, golită de orice mister? JC: Cred că este o tendinţă destul de puternică pentru un scriitor de vîrstă mijlocie, ca mine, să simtă asta, dar ceea ce mă opreşte este încercarea de a vedea lumea prin ochii fiicei mele. Sînt, într-adevăr, înclinat să simt această dezvrăjire, în sensul unei repetitivităţi a tuturor lucrurilor, mai ales în politică. Dar pentru fiica mea, totul este nou şi plin de optimism, de aceea e atît de minunat să te înconjori de oameni tineri. Cred că asta e şi provocarea pentru cei din generaţia mea, să rămînă optimişti. Dar noi vedem cum se repetă aceleaşi greşeli, cum se rulează aceleaşi idei şi devenim din ce în ce mai nerăbdători pentru schimbare, vrem să se producă mai repede schimbarea, dar nu acesta este ritmul.’
Am scris deja despre felul in care a fost primit de critica si blogosfera romanul Florinei Ilis, ‘Vieţile paralele’. In saptamana care a trecut am citit si recenzia lui Cosmin Ciotloş in ‘Romania literara’: ‘Ultimul roman al Florinei Ilis, Vieţile paralele, stă pe o idee extraordinară. Aceea că şi aşa încurcata biografie a lui Eminescu admite o prelungire postumă (compusă, aceasta, în primul rând din toate interpretările, naiv conspiraţioniste sau tendenţios ideologice, care s-au dat, într-un răstimp de mai bine de un secol existenţ ei antume, şi mai ales ultimilor ani ai poetului).’
‘Concert în memoria unui înger’, cartea de nuvele a lui Eric-Emmanuel Schmitt este recenzata de Anamaria Blanaru de la BookMag: ‘Nuvele lui Eric-Emmanuel Schmitt par mici parabole cu tâlc, forme de învăţătură în care se pun pe masă valorile umane care se pierd în diferite circumstanţe, felul în care răul se strecoară în suflete şi în conştiinţă, pervertirea ca formă de apărare sau iertarea finală ca dovadă de înţelegere. Experienţele la limită, pasul făcut spre limita înţelegerii, privirea critică a celorlalţi îi determină pe oamenii prinşi în aceste nuvele să nu fie niciodată Abel sau Cain până la capăt, ci să penduleze, să reflecteze, dar niciodată să dizolve răul cu adevărat în bine sau să aleagă ei înşişi binele. ‘
Vlad Zografi a scris o carte despre teatru si literatura numita ‘Infinitul dinauntru’. A citit-o si a scris despre ea la bookblog.ro Ovidiu Leonte: ‘Cele șase povestiri sunt de fapt profunde crize de meditație asupra unor probleme care, așa cum spune și autorul, transcend domeniul teatrului, sau al literaturii, sau al regiei de teatru (care diferă radical – ba chiar cele două sunt diametral opuse – de regia de film)… aproape toate sunt ele însele recenzii la piese de teatru sau romane celebre, care însă beneficiază de tușa de specialitate pe care doar un om care a scris teatru (chiar dacă, așa cum spune chiar autorul, probleme specifice de regie îl depășesc total) o poate oferi.’
(Dan)
Dragos de la Chestii livresti a fost la o lectura publica in Bucuresti a lui Catalin Dorian Florescu si isi intituleaza articolul „O lectura publica profi„, cu subtitlul „Catalin Dorian Florescu, un scriitor profesionist cu adevarat”: „mai întâi, după ce și-a descris puțin cariera profană, precum și viața, autorul a mărturisit că este de câțiva ani scriitor profesionist. adică trăiește doar din scris. scrie, se documentează, apoi publică. după care, ia bani din lecturile sale publice din elveția sau de aiurea. ca să plece să se documenteze din nou, pentru un nou roman. (…)am plecat de-acolo cu senzația că am dat de un profesionist al literaturii și al promovării ei. folosind metafora copilului, am dat peste un părinte care-și iubește copilul și căruia îi face mare plăcere să vorbească despre el. ba mai mult, care vrea să facă tot ceea ce depinde de el să ne convingă că e copilul cel mai frumos și cel mai deștept. care va fi concluzia noastră? asta nu mai e treaba lui. „
Calauza nu a fost impresionata de romanul lui Catalin Dorian Florescu, Jacob se hotaraste sa iubeasca, aparut recent in traducere romaneasca la Polirom: „Și mai are un merit cartea: acela de a aduce în discuție istoria șvabilor din Banat, de la aducerea lor pe vremea împărătesei Maria Tereza, până la războiul al doilea mondial, venirea rușilor, a comuniștilor, colectivizarea forțată și, pentru mulți, emigrarea. Este, iarăsi, o istorie dramatică, chiar dacă mi s-a părut spusă dintr-o perspectivă părtinitoare (poate a contat și asta la succesul cu care a fost întâmpinată cartea în Elveția).” In curand, impresii si la noi, am inceput cartea si am o cu totul alta parere :).
Dan-Liviu Boeriu a citit doua carti ale autorului japonez Kenzaburo Oe, „una calda, una rece”: „Mi-a plăcut nu mult, ci foarte mult, “O experienţă personală”. Drama unui om care se vede pus în faţa faptului împlinit: i se naşte un copil cu o gravă malformaţie craniană care îl va transforma într-o legumă. Tragismul poveştii e uluitor sugerat de autor. Personajul principal (Bird, profesor) caută să se “conecteze” la viaţă cu singurele resurse pe care le mai are la dispoziţie: un jemanfişism teribil, un desfrâu riguros (personajul feminin, bine conturat şi credibil, e prezenţa din umbră, melancolică dar şi având un traseu propriu) şi o eternă punere în temă a problemei. Substratul deloc neglijabil al poveştii e lupta surdă dintre un eticism social, bine înfipt în conştiinţe, şi vigoarea tinerească şi tonică a instinctului de conservare.”
Razvan van Firescu revine pe blog cu o recenzie a cartii „Singur in Berlin”, de Hans Fallada, aparuta recent in traducere romaneasca la Polirom, carte ce se afla si pe raftul de lectura Filme-carti.ro. Iata ce spune Razvan, recomandandu-ne cartea: „Hans Fallada scrie simplu, chinul şi tristeţea scriitorului obligat să se supună unui sistem pe care nu-l înţelege şi uşor vinovat şi bântuit de fantomele trecutului răzbătând adesea printre rândurile acestui roman în care speranţa că lucrurile nu sunt aşa cum le zugrăvesc naziştii. Fallada povesteşte şi povesteşte ca un bunic care-şi ia nepoţii pe genunchi şi le spune grozăvii pe care ar vrea să nu le mai spună vreodată însă trebuie să o facă ca să se asigure că nu se vor mai întâmpla vreodată.”
Tot despre „Vietile paralele” ale Florinei Ilis scrie si Micawber: „Dincolo de valoarea literară, care nu este neglijabilă, probabil că cel mai mare merit al romanului este demitizarea cultului poetului naţional. Eforturi in privinţa asta s-au făcut nu puţine în ultimii ani (de semnalat celebrul număr tematic din Dilema de pe vremea când revista asta mai merita citită, episod integrat de altfel în carte) sau chiar romane întregi, ca Strada Plantelor a lui Mihail Gălăţeanu. Pentru cititorul înzestrat cu capacitatea de a se bucura de text, dar şi care dispune de ceva timp, Vieţile paralele poate fi o lectură dătătoare de satisfacţii.”
(Jovi)
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„Maşinile Regelui”, de Principele Radu al României
–„In cafeneaua tineretii pierdute”, de Patrick Modiano
–„De ce este România altfel”, de Lucian Boia
–Interviu în exclusivitate cu Octavian Soviany
-Lansare de carte „Soseaua Catelu 42”, de Alina Nedelea
