”Până și asta o să treacă”, de Milena Busquets
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, București, 2015
Traducere din limba spaniolă de Dorina-Maria Ivan
Moto: ”E relativ ușor să faci rost de sex, dar să găsești pe cineva care să te țină în brațe o noapte întreagă e altă poveste, și nici măcar asta nu garantează un somn liniștit; apropierea anumitor bărbați e cumplit de incomodă.”
Ați citit vreodată vreo carte de chick-lit? Știu că sunt multe fane ale acestui gen de carte, eu însumi am citit câteva pentru a avea habar despre ce vorbesc. Despre Milena Busquets se spune că este o scriitoare de succes în Spania și nu numai, dar ”Până și asta o să treacă” poate fi cu greu categorisit: pe de o parte, problemele ridicate și o anume calitate a scriiturii o ridică în ochii cititorului, pe de altă parte, scheletul romanului, simplitatea aparentă a vieții descrise, completa îmbârligare a personajelor o poate duce spre o etichetă (nu complet greșită) de chick-lit, carte ușurică pentru femei.
Undeva în Cadaqués-Catalonia, Blanca încearcă să își revină după moartea mamei sale, iar felul în care Milena Busquets împachetează această povestire este chiar o scrisoare către mama dispărută după o lungă suferință, dublată de o formă de demență ce pare că ne paște pe toți în ultimele momente ale vieții. Blanca nu știe prea bine cum să treacă peste durerea acestei morți, chiar dacă simte că iubirea ar fi răspunsul:
”De la moartea ta, ba chiar înainte de asta, am senzația că singurul lucru pe care-l fac e să șterpelesc încontinuu iubire, să mă mulțumesc cu cea mai neînsemnată firimitură pe care o găsesc pe drum, tratând-o ca pe o pepită de aur. Sunt complet în ruină și am nevoie să fiu tâlhărită. Până și zâmbetul fetei de la supermarket, un necunoscut care-mi face cu ochiul pe stradă, o conversație banală cu tipul de la chioșc, orice îmi este de folos, sunt însetată de orice, nimic nu e suficient, nimic nu e bun de nimic.” (pag. 55)
Cu toate acestea, nu iubirea este neapărat răspunsul la suferință (ea poate aduce la rândul ei suferință), ci prietenia, în orice formă ar fi ea. De aceea, inconștient sau nu, Blanca se aglomerează cu prieteni și prietene, foștii soți, copii lor sau ai altora, într-o casă mare, pentru a petrece câteva zile. Melanjul ăsta o face uneori să uite tot, să își stârpească suferința în conversații banale, despre vreme sau orașul turistic tipic, despre soți sau amanți, despre copii sau despre mare. Uneori, această conversație se duce cu cei prezenți, alteori cu mama decedată; banalitatea devine câteodată o filosofie, dar este greu să fii filosof fără studiu intens și, tocmai de aceea, pentru mine și această încercare a fost doar o pseudo-filosofie, prin urmare, tot o banalitate. Anumite fraze, care se doresc idei și gândiri profunde, nu devin altceva decât o colecție de citate cu care ne inundă acum Facebook-ul unor prieteni, o colecție nu cu mult mai intelectuală decât aceea promovată de Dan Puric, Tony Poptămaș sau Paolo Coehlo:
”Un bărbat care nu e amabil cu ospătarii nu e amabil cu nimeni și în cele din urmă n-o să fie nici cu tine.” (pag. 29)
”N-am auzit pe nimeni vorbind cu mai multă răutate și cruzime despre bărbați decât pe femeile aflate în căsnicii fericite.” (pag. 144)
”Până și asta o să treacă”, de Milena Busquets, este o carte ușurică și la propriu, și la figurat, o lectură de vară (citită de mine în toamna târzie), fără prea multe pretenții. Chiar și anunțata senzualitate nu prea există, relațiile fiind scurte și mai degrabă distante, amantul vine și anunță sec faptul că nu se va despărți de soția sa, iar ceilalți bărbați, inclusiv foștii, sunt o treaptă în suferință decât în dragoste. Amestecătura asta nu face foarte bine, băutura și ideile pseudo-filosofice o completează, iar romanul amintește în prea multe locuri de o simplă carte de chick-lit.
