”Fiica ceasornicarului”(The Clockmaker’s Daughter), de Kate Morton
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019
Traducere din engleză şi note de Sânziana Dragoş
“Trebuie să ne iertăm propriul trecut, caci altminteri călătoria în viitor devine insuportabilă.”
Romanul semnat de scriitoarea australiana Kate Morton are un succes incontestabil de-a lungul si de-a latul pamantului nostru rotund (in ciuda celor dusi cu pluta, care s-au trezit acum, clamandu-l a fi plat 🙂 ). Traducerea romanului “Fiica ceasornicarului” in 34 de limbi, difuzarea lui in 42 de tari si vanzarea a vreo 11 milioane de exemplare – vorbim prin urmare, de un bestseller, calificat astfel de catre New York Times, Sunday Times, Australia, Canada…
Citind romanul, care pagina cu pagina a rezonat cu inclinatia si apetitul meu pentru acest gen, pe care nu l-as numi romantic, ci mai degraba l-as califica drept o “saga plina de mistere tulburatoare”, am realizat pentru a “n”-a oara cat de batatorita este tematica aceasta a legaturilor faptice, peste timpuri si a dezlegarii intrebarilor ingropate in negura vremurilor. Ca e vorba despre descoperirea unor fotografii si inscrisuri in vechi sertare secrete, sau in posetute, genti sau serviete sau povesti uimitoare spuse copiilor cu somnul in gene…toate aceste romane deschid o poarta temporala undeva, intre trecut si prezent. Diferenta intre aceste carti o face talentul si maiestria autorilor, felul in care acestia reusesc sa cladeasca un mister si motivatii originale, sa construiasca pesonaje vii si credibile si sa le confere traiectorii si trairi complex-justificate.
Si din acest punct de vedere, Kate Morton a reusit cu o poveste sclipitor de bine scrisa, impletind epocile istorice – epoca victoriana si cea contemporana si relatia intima a personajelor cu TIMPUL: “Timpul curge altfel cand sunt singura in casa, eu nu am cum sa tin socoteala anilor. (…) Trecutul, prezentul si viitorul isi pierd semnificatia, sunt in afara timpului. Ma aflu simultan si aici, si acolo, acolo si aici.”
Ca cititor, am fost stimulata si incantata inca de la primele pagini, care mi-au conturat asteptarea unor emotii speciale: “Izolarea a avut si ea rolul ei, iar casa aceasta era infipta pe malul apei ca un mare vapor pe uscat. Si vremea, zilele firbinti insirate una dupa alta si apoi furtuna de vara din noaptea aceea care ne-a strans cu forta inauntru. Vantul batea si copacii gemeau, iar tunetul s-a rostogolit peste rau sa apuce casa cu ghearele, iar inauntru discutia s-a indreptat spre fantome si blesteme. Focul trosnea in semineu si flacarile lumanarilor palpaiau, iar in intuneric, in atmosfera aceea de teama placuta si de marturisiri, ceva rau a fost trezit la viata. (…) O impuscatura in noapte.” Detalii minutioase si stimulente pentru cititorul cu o imaginative bogata, astfel incat romanul lui Kate Morton devine aproape cinematografic!
Un tablou! O casa! “Aceeasi casa! Toate detaliile sunt identice. Mai mult chiar, atistul a reusit sa redea si aceasi atmosfera a casei ca aceea din poveste.”
150 de ani – punte trecuta de catre Elodie Winslow intre 1862 si prezent la Birchwood Manor! Un jurnal-carnet de schite… voci din trecut… minutiozitatea profesionala a Elodiei (arhivista londoneza), hotararea neclintita de a afla misterul frumoasei femei din fotografia descoperita in praful anilor, presiunea intrebarilor si cautarea raspunsurilor… glasul “fiicei ceasornicarului”- Birdie Bell, care trebuia ascultat, caci aceasta stia de la tatal sau ca “nu exista timp exact. El este doar o notiune, nu are nici sfarsit si nici inceput, nu poate fi vazut, auzit sau mirosit. Poate fi masurat, desigur, dar nu exista cuvinte care sa-l explice cu precizie.”!!! Si mai aflase Birdie ca “daca nu putea fi in doua locuri deodata, putea cu siguranta sa fie intr-un singur loc, la ore diferite.”
Elodie, la randul sau, invata sa fie in locurile trecutului si ale prezentului, la ore diferite si la randul sau, alaturi de ea, cititorul strabate Londra zilelor noastre, coltisoare pitoresti minunat descrise de catre autoare, dar si tinutul Cotswolds cu satucul Southrop de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Si iata cat de puternic-vizuala, clamand in acelasi timp toate simturile, este descrierea Columbiei Road, creionata de Kate Morton, prin ochii Elodiei: “una din acele strazi animate, ascunse, atat de specific Londrei, un sir de case scunde de caramida lipite intre ele, cu magazine cu fatade colorate in turcoaz, galben, rosu, verde si negru, care vindeau haine de epoca, bijuterii artizanale, tot felul de minunatii facute de mana si orice alte nimicuri invechite, dar de bun-gust. Duminicile, cand se transforma in piata de flori si aerul se umplea de de miresme, era greu sa te misti prin aglomeratia de plante si oameni…”
Cele “doua timpuri” ale romanului sunt populate de o multime de personaje, fiecare cu rol semnificativ in constructia intrigii si in modelarea – spre cunoasterea cititorului – a caracteristicilor sociale specifice epocilor in cauza. Legatura dintre cele “doua timpuri”este realizata de personajul nevazut, “fata ceasornicarului”care ne spune “Mi-e dor sa am un chip. Si o voce. O voce adevarata pe care sa o auda toata lumea. Poti sa fii foarte singur in spatiul acesta dintre doua lumi”.
Povestea autoarei este un buchet de povesti penduland intre cele doua lumi si presarate in filele romanului, iar una dintre ele, ne recreeaza ceva din povestea lui Oliver Twist, de data aceasta avand o doamna Mack pe pozitia batranului Fagen si la un moment dat Kate Morton chiar isi devoaleaza admiratia pentru Charles Dickens “cel mai vestit scriitor Victorian” care “descria puterea simpla, enorma a <caminului>: <camin este doar un cuvant, un nume, dar unul puternic, mult mai puternic decat oricare altul rostit de un vrajitor sau la care sa fi raspuns vreun spirit…>”
Doua personaje strabat ambele timpuri, ambele personaje traiesc fara a mai trai insa, in acceptiunea normala… “fata ceasornicarului” este blocata intre timpuri si lumi si reamintesc ce ne spune: “Poti sa fii foarte singur in spatiul acesta dintre doua lumi” , celalalt personaj, Edward – pictorul, traieste peste timpuri, pentru ca a fost iubit!
Sau poate pentru ca ambele personaje fusesera parasite din copilarie si “in inima oricarui copil parasit este o rana care nu se vindeca niciodata”. Iar tragedia de la Birchwood Manor le unise destinele pe vecie. O moarte, un furt…, a blocat timpul. Secretele trecutului… dureri, razboaie, vinovatii, iubiri tradate, “atractia fata de spirite si credinte populare”… toate au urmari asupra prezentului.
Suspansul este bine intretinut de autoare, interesul cititorului – eu, in acest caz – nu pierde din intensitate – savoarea unor descrieri si complexitatea unor personaje alimenteaza misterul, oferta informatiilor istorice-sociale-culturale-intelectuale este suculenta si satioasa.
Nu vorbim aici despre “marea literatura”, insa parerea mea este sa nu ratati o lectura de calitate, care va va confrunta cu problemele, misterele si intrebarile perene ale omenirii.
Si pentru ca undeva, la pagina 296, am gasit o referinta la un “cantec celebru din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, interpretat de Vera Lynn, compus de Ross Parker si Hugie Charles in 1939”, “We’ll Meet Again” – iata linkul catre aceasta piesa. Aceasta insertie ilustreaza perfect capitolul referitor la parcursul personajelor prin vremea razboiului, dar si sensibilitatea speciala a autoarei romanului, care nu a neglijat si o astfel de trimitere subtila catre lirica epocii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LauraCâlțea.ro, Wordery.com, LibHumanitas.ro)
