„Roata anului. Ghid ilustrat pentru înţelegerea ritmurilor naturii”, de Jessica Roux şi Fiona Cook
Editura Paralela 45, Piteşti, 2025
Traducere din limba engleză de Mugur Butuza
Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate-ntru înţelepciune le-ai făcut (Psalmul 103)
Pe vremea în care cutreieram, fără grabă şi grijă, aleile parcurilor şi alte uliţe ale copilăriei, tresăream cu bucurie la fiecare cânt al păsărilor, în vreme ce privirea se lăsa, la rândul ei, învăluită în culorile adunate în petalele florilor şi ale fructelor care aşteptau, în linişte, să fie culese, pentru a ne răsplăti cu dulceaţă şi parfum. Şi în tot acest timp, paşii mi se împleteau cu inevitabilele istorioare pe care bunicul mi le spunea, de fiecare dată, pentru a-mi aminti că fiecare colţ al lumii înconjurătoare ascunde câte o taină, menită a se dezvălui în toată splendoarea la o vreme foarte bine rânduită.
Şi aşa se face că, atunci când timpul jocurilor şi al basmelor se va fi rătăcit demult printre vibraţiile şi ritmurile zilelor cotidiene, una dintre cele mai fascinante şi adevărate poveşti începe să se rescrie, îmblânzind chiar şi cea mai firavă urmă de viteză ce ne cuprinde, adesea, pe drumul care leagă casa de serviciu. Căci deşi pare greu de cuprins cu mintea şi imposibil de întrezărit de dincolo de carapacea metalică a maşinii sau de ecranul pe căt de colorat, pe atât de rece al telefonului, ea va trezi mereu în noi un dor şi un drag nestăvilit pentru tot ce a fost condamnat la viaţă, la doar un gând, un semn şi un cuvânt.
Şi nu mică ne va fi, astfel, mirarea atunci când ne va fi dat să devenim, fiecare de la locul lui, călători neobosiţi şi lipsiţi de teamă printre tainele acelor corole cu 365 sau 366 de petale scăldate în culoare, mireasmă şi vrajă. Primul popas – echinocţiul de primăvară, ieşit în calea noastră ca un îndemn de a evada din miezul zilelor lipsite de căldură şi culoare ale iernii, pentru a păşi cu hotărâre, voioşie şi bucurie către un alt timp, destinat echilibrului şi reconectării pline de speranţă la vibraţiile şi ritmurile vieţii. Căci abia după ce te vei fi lăsat cuprins de simfonia culorilor, a sunetelor şi a parfumurilor şi vei gusta, fără încetare, din nepreţuitul dar de a respira, de a cutreiera nestingerit, lumea, de a transforma fiecare picătură de vis într-o poveste adevărată, vei deveni un iscusit explorator al tuturor comorilor ascunse printre frunze, petale sau freamăt al apei.
Mai apoi, când vara este la rândul ei în miez, eşti invitat să te scalzi fără teamă în lumina blândă şi strălucitoare a soarelui, iar mai apoi, să te adăposteşti la umbra răcoroasă şi odihnitoare a vreunui copac, nu înainte de a-ţi fi salutat noii prieteni, ascunşi printre frunzele drapate în culori verzi, printre esenţele delicate şi îmbătătoare ale acelor flori cărora le cunoşti deja numele, sau chiar darul lor de a vindeca diversele dureri. Şi fiecare şoaptă a lor va retrezi toate acele poveşti misterioase care, istorisite sub lumina lunii şi a stelelor, îl readuc în scena timpului pe acel om care ştia să transforme fiecare dar al pământului într-un prilej de a se bucura şi mai ales de a dărui, în vreme ce timpurile mai puţin prietenoase luau la rândul lor chipul unei rugăciuni pline de recunoştinţă.
Rând pe rând, în vreme ce binecunoscutele zgomote ale vieţii îşi fac simţită prezenţa, spiritul toamnei ne îndeamnă să ne asemănăm veveriţelor şi altor fiinţe necuvântătoare care nu pregetă să îşi strângă din vreme provizii de hrană pentru zilele de iarnă. Fără îndoială, ceea ce ne deosebeşte de ele este faptul că, pe lângă colecţiile de borcane cu gem sau murături, omul are puterea de a adăposti în cele mai tainice sălaşuri ale minţii şi inimii toate acele experienţe dobândite în zilele lungi şi însorite ale verii. Iar la vremea rânduită, acestea vor fi cele care ne vor ajuta să răspundem cu iscusinţă la toate de ce-urile şi cum-urile ieşite în calea noastră într-una din zilele mai răcoroase, lipsite, poate, de soare.
Puţin mai târziu, zilele şi nopţile străbătute de vântul rece al toamnei vor da cuvântul unui crâmpei din acea poveste în care culorile par a se pierde printre picăturile de ploaie şi foşnetele frunzelor uscate, iar vălul care leagă lumea văzută de cele ascunse privirii devine, la rândul lui, mult mai uşor de cuprins în jocurile minţii. În tandem cu petalele şi seminţele florilor prinse în zborul către necunoscut, vibraţiile inimii se lasă prinse în caruselul tuturor acelor suferinţe pe cât de inevitabile, pe atât de condamnate la vindecare, ca forţe purtătoare de compasiune şi înţelepciune de a transforma fiecare crâmpei de vis, mai mult sau mai puţin senin, într-o lumină. Iar sub straja ei hrănitoare, entuziasmul, pacea interioară, bucuria de a fi şi de a dărui vor rămâne treze chiar şi în acele zile de iarnă, când pământul e îngheţat bocnă, iar lumea văzută a adormit, captivă sub cerurile mohorâte.
Dar chiar şi de acolo, din miezul unui anotimp privat de generozitatea luminii şi căldurii, fiecare cuvânt, gând şi faptă se preschimbă într-o oază de speranţă. Iar din acel moment, puterea indestructibilă a celui menit să evadeze din inima întunericului este retrezită, preschimbându-ne în ascultători atenţi la fiecare stih de poezie şi de rugăciune ţesută în şi lângă noi şi la fiecare vibraţie prin care Mama Pământ vesteşte reîntoarcerea triumfătoare la freamătul vieţii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.jessica-roux.com/, https://www.amazon.com/, https://www.facebook.com/edituraparalela.patruzecisicinci.)
