”Ocolul Pământului în șapte luni și o zi. Jurnalul de călătorie al Principelui Carol. Volumul 1. Egiptul”, de General C. Găvănescul
Editura Corint, Colecția Istorie cu blazon, ediția a doua revizuită, București, 2016
Prefață de Col. (r) Eugen Pelin, Note de Filip-Lucian Iorga
Suntem în 1920. Viitorul rege Carol al II-lea tocmai ieșea cât de cât onorabil dintr-o situație foarte delicată atât pe plan personal, cât și dinastic: după căsătoria cu Zizi Lambrino și nașterea unui copil, actul este anulat, ea pleacă mulțumită și cu un cont burdușit, sigur pentru viitor, iar el se reîntoarce în calitate de Prinț Moștenitor, după prima, din lunga serie, renunțare la domnie. Înțeleptul Ferdinand își dă seama că este greu să ții aproape un asemenea vlăstar, astfel că decide să îl trimită în lumea largă, însoțit de ofițeri destoinici și înțelepți, o călătorie care trebuie să se considere a fi ”de uitare”, de reașezare pe niște principii temeinice și serioase, de adevărat monarh, chiar de relaxare departe de femeile care sunt prima lui pasiune.
Așadar, timp de șapte luni și o zi (20 februarie 1920-21 septembrie 1920), prințul moștenitor Carol este trimis într-o călătorie de descoperire a Orientului, pe un traseu foarte interesant până și acum, la aproape o sută de ani de la realizarea ei: Egipt-India-Japonia-SUA, cu câteva escale importante în Grecia, Ceylon sau Singapore. Este însoțit de câteva cadre militare, printre care se distinge tocmai autorul jurnalului de călătorie, generalul Constantin Găvănescul, un personaj important de la Curte, un om cultivat, pătimaș, dornic de cunoaștere, meticulos și cam antisemit, căruia îi este acordat privilegiul de a descrie în amănunțime, pe hârtie, tot ceea ce se petrece de-a lungul continentelor și țărilor străbătute:
”Așa că cititorii vor găsi în publicațiunea de față imaginea fidelă, precisă a ceea ce a văzut ochiul meu și așa cum a văzut el în fiecare zi și cu impresiunile din primul moment.” (pag. 38)
În primul volum apărut la Editura Corint, Colecția Istorie cu blazon, este reconstituit traseul de la Constanța până la prima țintă din Asia, insula Ceylon, actuala Sri Lanka, dar principalele aspecte descrise sunt cele câteva săptămâni petrecute în Egipt. Jurnalul lui C. Găvănescul este foarte minuțios, exact, aproape de o carte modernă de turism, fiecare pas fiind descris cu multe amănunte (care nu vin doar din evenimente, dar și din informațiile culese și cărțile citite, despre locul unde se află, în timpul călătoriei). Autorul și-a construit și foarte bine zilele petrecute pe drum, în așa fel încât să nu uite nimic, astfel încât, în fiecare noapte, aproape fără excepție, se așeza la masa de scris și nu se lăsa biruit de somn până nu scria cu lux de amănunte ceea ce se întâmplase ziua.
Câteva lucruri sar în ochi în această adevărată aventură petrecută în locuri exotice: în primul rând, se poate vorbi pe larg despre patriotismul sau mândria de a fi români, prezente la toți cei din delegația noastră. Prințul Carol este așteptat aproape peste tot cu o curtuazie fără seamăn, cu salve de tun sau cu defilarea militarilor prezenți, cu urale ale mulțimii sau cu mese bogate și dineuri ale oficialităților locale. Era o altă lume, desigur, dar în același timp România tocmai ieșise din război ca națiune învingătoare, iar moștenitorul tronului României Mari era o persoană importantă în Europa, fiind așadar întâmpinat cu respect și cu bucurie, fie că vorbim despre atenieni, despre sultanul Egiptului sau conducătorii temporari britanici ai acestuia. Iar mândria lui Găvănescul, la vederea fiecărei garnizoane militare care dă onorul sau a drapelului tricolor arborat pe sedii de hotel sau pe vapoare este neasemuită:
”Toate aceste 32 de vase de război sunt acum înșirate și dau onorul prințului moștenitor al țării românești. Simt sufletul că mi se înalță de mulțumire și de mândrie. Prin cinstirea lui se cinstește țara noastră, și merită bine această cinstire de la niște aliați drepți și demni cu care am luptat, cot la cot, în timpul uriașului război.” (pag. 52)
În al doilea rând, lucrarea este o dare în seamă a diferitelor stadii în care au ajuns descoperirile arheologice și conservarea acestora. Cam peste tot, C. Găvănescul este siderat de starea ruinelor antice și chiar propune mersul pe al doilea mare tipar al discuțiilor privind siturile arheologice, respectiv readucerea acestora în starea inițială, prin intervenții moderne (în timp, primul tipar a rămas în picioare, din fericire, și anume scoaterea la suprafață și păstrarea, prin conservare atentă, în stadiul în care au fost descoperite). El spune că Partenonul cade în ruină și vedem cum, peste decenii, este cel mai important monument rămas în picioare din Atena antică. La fel, în Egipt, este consternat de starea unor monumente, dar în același timp este entuziasmat de felul în care au fost conservate cele care au stat mii de ani acoperite de nisip. Iar, la final, își dă seama, precum Napoleon, de întunericul care domnea în Europa pe când în Egipt și în Orientul Mijlociu înfloreau mari civilizații:
”Și pe când artistul acela, de acuma 3400 de ani, făcea atâta artă, la noi, în Europa, era nimic și… întuneric.” (pag. 238)
În al treilea rând, nu pot să nu menționez atitudinea antisemită a autorului, fapt pentru care până și editorul consideră că trebuie să se scuze, într-o notă de subsol, lăsând frazele să curgă pentru redarea riguroasă a cărții și pentru importanța sa din punct de vedere istoric. Dar sunt cel puțin două fraze în care C. Găvănescul derapează periculos anti-Israel. Trecând peste acestea, trebuie să spunem că el este și un excelent descriptor al lumii obișnuite, având avantajul că nu trebuie să stea mereu ”în formație”, ci își consacră câteva zile și pentru observarea țăranilor egipteni, a așa-numitor felahi, care trăiesc în condiții mizere, nespălați cu anii, muncind dezbrăcați în agricultură și locuind în bordeie inundabile, chiar lângă Nil. De asemenea, el face câteva observații extrem de realiste, făcând paralele pertinente între anumite aspecte ale vieții din Egipt și din România:
”Pentru a pune în valoare bogăția mâlului și apei au trebuit făcute uriașe lucrări de irigație. Tot pământul este brăzdat de șănțulețe care duc apa și mâlul la mare depărtare și fac cultivabilă toată regiunea de-a lungul Nilului, pe o lărgime de 8-12 km. La noi, însă, în țara binecuvântată de Dumnezeu, pământul este arat, și nici aceasta prea sistematic, rudimentar chiar; se aruncă sămânța cam la întâmplare și iese un rod de te minunezi, și mai ales te minunezi după ce ai văzut și în altă parte cum se petrec lucrurile.” (pag. 84)
Așadar avem de-a face cu o descriere plină de amănunte a unei călătorii princiare în locuri exotice și aproape fiecare zi este sufocată de evenimente interesante (ca să vă faceți o idee, o zi pe hârtie poate fi de la două pagini, pentru zilele libere, până la 20-30 de pagini, atunci când personajele vizitează zone importante ale Atenei sau Egiptului). Cu toate acestea, ceva lipsește: autorul a omis să descrie mâncarea egipteană 😀 . Deși stilul nu este deloc obositor sau monoton, mai ales pentru un pasionat de călătorii și de situri arheologice, sunt sigur că unui fost călător în Egipt i-ar fi mult mai ușor să recunoască locurile și să facă diferențe între trecut și prezent. ”Ocolul Pământului în șapte luni și o zi” este o lucrare pe care pasionații de istorie și de călătorii nu trebuie să o rateze, iar eu aștept cu nerăbdare și celelalte volume.
