”Doctor Sleep”, de Stephen King
Editura Nemira, Imprint Armada, București, 2019
Ediția a II-a
Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma
Stephen King rămâne pentru mine, cu fiecare nouă carte a sa, Regele! Și nimeni nu-l poate înlătura de pe tronul său. Sigur, sunt mulți alții pe care îi apreciez și ale căror romane stau la loc de cinste pe rafturile bibliotecii și memoriei mele, dar după Rege! Prin urmare, mă bucur la fiecare nouă apariție KING și iau cu emoție și cu nițică sfială cartea proaspătă în mâini, pregătită să mă scufund în universul autorului, care scrie undeva în Bangor, Maine, USA.
În cuvântul său la acest volum, cuvânt plasat în finalul cărții, Regele ne spune: “În cadrul uneia din sesiunile de autografe, am fost întrebat de un individ: <Mai știi ceva de puștiul acela din Shining?>”. Așa că, toate frământările, gândurile și întrebările autorului au mers către traiectoria în viață a celor rămași după ultima filă din Shining. Și s-a născut Doctor Sleep, care, ne spune autorul, “este continuarea cărții, care, după părerea mea, reprezintă Adevărata Cronică a Familiei Torrance”.
Peste 600 de pagini care își conduc cititorul într-o călătorie elaborată, inteligentă, misterioasă și profund empatică, la capătul căreia acesta înțelege demersul inițiatic al personajului principal întru a renaște și a fi el însuși, eliberat de traumele unui trecut care apasă greu asupra prezentului. Căci ”Trecutul e trecut, chiar dacă ne modelează prezentul”.
Ajuns adult, Dan Torrance continuă să trăiască sub umbra întunecată a tragediei desfașurată în Hotelul Overlook. Hotelul Overlook – ceva special. Dan, încă din copilărie suferea de ceea ce spune el ”vis într-un alt vis”. Iar psihiatrii cunosc acest fenomen. ”Prozeliții lui Jung îl găsesc deosebit de interesant și l-au botezat <falsa trezire>, cel care doarme știe că visează”.
“Tot ce vedem ni se pare, ori nu-i decât un vis într-un alt vis.”
Pornind de la acea reflexie în oglinda băii – REDRUM – MURDER!
Brav moștenitor al dependenței de alcool a tatălui său, mereu tulburat de fantomele trecutului, dar ajutat de Dick Hallorann (bătrânul bucătar) să îsi înțeleagă starea specială de ”strălucire”, Danny rătăcește din loc în loc, din oraș în alt oraș, din slujbă în slujbă, până ajunge într-un loc ”la fel de bun ca oricare altul”: ”Bine ați venit în Frazier, unde avem un rezon la fiecare sezon! Locul unde se află orășelul Liliput”. Este momentul în care Dan Torrance înțelege și își asumă faptul că: “Vine o vreme când îți dai seama că nu ajută la nimic să te tot miști încontinuu, vine o vreme când îți dai seama că te iei cu tine oriunde te-ai duce (…) Poate că acesta era locul pe care-l căutase, cel unde va reuși, în sfârșit, să găsească o cale prin care să-și pună în ordine viața cea atât de întoarsă pe dos – Te iei cu tine oriunde te-ai duce.”
Locul pe care îl căutase, cel unde va reuși, în sfârșit, să găsească o cale prin care să își pună ordine în viața cea atât de întoarsă pe dos. Il cunoaște pe Billy Freeman, din echipa de întreținere a Gării Liliput și a trenulețului Riv, observă existența pe plan local al Căminului HELEN RIVINGTON, îl cunoaște pe Casey Kingsley și speră că va trece de fazele nenorocite din viața sa și de experiențele lor nefericite: ”Atunci când ești la pământ, se găsesc unii care simt nevoia să te calce pe spinare și să-ți înfigă talpa în ceafă în loc să te ajute să te ridici de acolo. Nasol, sigur că da, dar așa este viața în mare parte. Atunci când te afli pe treapta cea mai de jos a condiției umane, nu vezi în jurul tău decât cururi”.
Dar iata că există și mâini intinse spre ajutor necondiționat.
Sub mâna îndrumătorului său Casey și sub logo-ul ”Nici un lucru măreț nu se face peste noapte”, Danny ia parte la prima întrunire a Alcoolicilor Anonimi, un drum lung și greu pe care pășește și ispășește. Toată această luptă pe care o duce Dan cu adicția sa este bogat și empatic descrisă de către King – și nu întâmplător – ci pentru că reprezintă pentru autor o experiență personală din viața sa. Personajul său e pe uscat și dă o luptă acerbă cu el însuși: ”In fond, nu cu zilele avea el probleme. Iar nopțile… Mintea este o tablă. Pileala este buretele.”
“Cele mai malefice spirite din viața asta sunt închise in sticle“ – Alcoolul este un astfel de spirit malefic. ”Unde se află diavolii goi? În copilăria ta, acolo de unde vin toți diavolii”.
Dan are un talent special, datorat unui fel de puteri precognitive, acel shining, pe care și l-a exercitat în multe locuri pe unde a peregrinat și îl va practica și la Căminul HELEN RIVINGTON din Liliput, ajutat de această dată de către motanul castrat Azzie. Azzie este semnalizatorul, motanul care venea pe patul celor ce urmau să plece. ”Dar ce oare vedea Azzie cu ochii aceia verzi și profunzi ai lui? Precis vedea ceva. Iar Dan are un talent datorită căruia îi ajută pe oamenii bătrâni și bolnavi să se stingă împăcați, să se elibereze de frici , angoase și păreri de rău, să treacă dincolo, senini și împăcați
Și aici, în Liliput, la angajarea sa, reapare strălucirea…”Strălucirea revenise. Revenise și era foarte puternică. Întrebarea era: de ce tocmai acum?”
Pentru că undeva, în apropiere, la vreo treizeci de kilometri, venea pe lume Abra, fetița alături de care Dan va împărtăși puterea strălucirii și împreună vor elibera omenirea, în anii urmatori, de Clanul Legitim! Abra, un copil special nu pentru că se născuse cu căiță…”Intr-un fel sau altul se poate spune că toți copiii se nasc cu căițe, pentru că fețișoarele lor mici sunt ca niște cortine de mister și posibilități viitoare”, ci pentru că poseda acel shining foarte dezvoltat, dincolo de posibilitățile normale ale bebelușilor:
”Bebelușul cunoaște toate tainele universului, dar nu ți le poate împărtăși pentru că nu a învățat încă să vorbească (…) însă Dumnezeu aranjase lucrurile de o asemenea manieră încât, atunci când trec de etapa – gu-gu, ga-ga – copiii vor fi uitat deja totul, la fel cum noi uităm chiar și cele mai clare vise la câteva ore după ce ne-am trezit”.
Clanul Legitim! ”America este un organism viu, șoselele sunt arterele lui, iar Clanul Legitim este un virus tăcut care alunecă de-a lungul lor.” Trăitori din vremuri neștiute, purtând nume determinate de caracterul fiecăruia, acomodându-se timpurilor și situațiilor… OCULTA MONDIALĂ… Recâștigându-și tinerețea și sănătatea alimentându-se cu ”aburul bun”, ultimele respirații ale victimelor lor, posesoare ale ”strălucirii”. RULOTANGII pe șoselele Americii! Le plac copiii foarte mult. Au nevoie de hrană pentru a supraviețui și copiii posesori de strălucire sunt alimentul lor cel mai puternic. Șefa Legitimilor, Rose Țilindru administreaza ”aburul” din canistrele depozitate în rulota sa. Fără acest abur, Legitimii îmbătrănesc rapid și intră în cele patru cicluri ale morții, cu dezintegrare finală.
Alaturi de Stephen King, parcurgem o istorie trecută și recentă a Americii și de fapt a omenirii… parcurgem povestea, eliberarea și devenirea lui Dan Torrance, parcurgem povestea copilei Abra, parcurgem povestea vampirică a unei oculte mondiale. Ințelegem puterea de observație și analiză sociala, istorică și politică a autorului, aplecarea sa asupra cutumelor vremurilor și asupra psihicului individual. Ințelegem sau măcar încercăm să înțelegem, dupa putința fiecăruia, că ”problema cu fenomenele psihice este că nu există un domeniu care să le studieze temeinic. E prea multă șarlatanie și sunt prea mulți oameni duși cu capul care se pretind a fi cercetători”. Înțelegem că copilul din noi este ”o versiune mai profundă și mai înțeleaptă” împotriva ”comportamentelor noastre egoiste și distructive”. Înțelegem o data în plus, complexitatea construcției umane și infinitele sale porniri către rău și către bine… o balanță pe care autorul ne îndrumă cum să o înclinăm în favoarea BINELUI, apelând metaforic către elemente fantastice, așa cum a procedat în majoritatea romanelor sale. Un fantastic cât se poate de posibil real, dacă ne gandim la experienta sa de viata sau la experiențele pe care în acești ani le trăim cu toții!
Si mă refer aici la problema acoolismului: “Cele mai malefice spirite din viața asta sunt închise in sticle“ – Alcoolul este un astfel de spirit malefic. ”Unde se află diavolii goi? În copilăria ta, acolo de unde vin toți diavolii”. Sau la trimiterea către acuta problema a pandemiei și a vaccinurilor. Căci ceea ce le vine de hac Legitimilor este… pojarul, boala cu care se căpătuiesc la sacrificarea puștiului jefuit de strălucirea sa. Legitimii nu sunt vaccinați. Și cred că ”un singur caz nu reprezintă o epidemie (…) Și în fond, s-ar putea să fie vorba despre altceva. Dar, dacă se mai îmbolnăvește altcineva, va trebui să-l băgăm în carantină”. Dincolo de mormântul său ani de zile nedescoperit, Brad Trevor face dreptate. Legitimii mor trecînd prin cele 4 cicluri, până la dezintegrare și dispariție de pe fața pământului.
Stephen King construiește și de aceasta data o poveste teribilă, acaparatoare, cuceritoare prin ancorarea în problemele actuale (de fapt veșnice), de la copilărie și până la senectute. Și ca întodeauna, autorul se dovedește a fi la curent cu cele mai noi cuceriri tehnologice/internautice, făcând referire la Google Earth, Whirl 360, Conexiune 4G… mă rog, lipsesc referirile la 5G 🙂 .
Cateva concluzii – lecții de viață:
”Trecutul e trecut, chiar dacă ne modelează prezentul.”
“O viață fără iubire este ca un pom fără fructe.”
”Dacă nu poți să iubești pe nimeni astăzi, măcar încearcă să nu faci rău nimănui.” (o maximă din Programul Alcoolicilor Anonimi)
Si in final, Dan Torrance, revenit pe ”Acoperișul Lumii” pustiu, își marturisește secretul , se elibereaza, și ”totul pare mai mărunt când e rostit cu glas tare”.
”Stau cu tine până vei adormi. Până vei adormi”, ne spune și nouă autorul, ca într-un cântec de leagăn. (Doctor Sleep)
Ca în multele dintre romanele sale, Regele apelează și în Doctor Sleep la muzică și iată două referiri, pe care vă invit să le ascultați cu plăcere: Village People cu piesa YMCA; Gordon Lightfoot cu piesa Epava lui Edmund Fitzgerald.
Și nu lipsește un interviu – Master of Horror live in Time Square – Stephen King’s “Doctor Sleep” Brings the Return of “The Shining’s” Danny Torrance.
Puteți cumpăra cartea: Editura Nemira/Libris.ro.
(Sursă fotografii: Nemira.ro, Amazon.co.uk, stephenking fandom com, the writing cooperative)