Biblia după textul ebraic. Geneza
Editura Humanitas, 2017, 353 pagini
Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu
Supranumită și „cartea de căpătâi”, Biblia nu este neapărat o lectură destinată persoanelor spirituale sau religioase, ci și celor interesați de aspecte sociale, culturale, istorice, antropologice – și lista poate continua. Din acest punct de vedere, devin recomandate și lecturile Coranului, Vedelor și Upanișadelor, și, în principiu, oricăror scrieri care constituie fundamente pentru credințe răspândite pe glob, însă, totodată, reprezintă un tablou detaliat al ideologiei și stării de fapt din vremuri pe care, altfel, nu le-am putea cunoaște.
Traducerea Bibliei a reprezentat, multă vreme, un subiect controversat. Departe de a mă declara expertă, probabil că această controversă încă dăinuie; sau, între timp, au apărut altele noi. Discuția despre cât de adecvată, respectiv fidelă, ar fi traducerea Bibliei am purtat-o, pentru prima dată, în facultate, unde am analizat, în cadrul unui curs de Teoria traducerii, felul în care misionarii au ales să adapteze scrierile sfinte popoarelor cărora li le prezentau. Mă amuzase foarte mult, atunci, o echivalență celebră, cea a mielului – simbol plurivalent în literatura creștină – cu foca (sau puiul de focă), pentru eschimoși, care, evident, nu cunoșteau animalul original și, astfel, nu îi puteau conferi aceleași valențe.
Editura Humanitas și-a propus, în cadrul unui proiect realizat de Colegiul Noua Europă, o realizare extraordinară: traducerea celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice, însoțită de studii introductive, note și comentarii. Volumul de față, Geneza, este primul din această serie, iar participanții la proiect, coordonat de Maria Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, sunt specialiști în studii biblice, filologie clasică și orientalistică, și aparțin confesiunilor catolică, ortodoxă, baptistă și penticostală.
Practic, textul tradus este cuprins în circa 100 de pagini, în timp ce introducerea generală, introducerile la Tora și Cartea Genezei, notele asupra traducerii și notele (nu doar) bibliografice alcătuiesc restul volumului, dublu cantitativ, inestimabil ca sursă de informare și evaluare. Este pentru prima dată când am receptat ideea de Biblie ca de „bibliotecă”, culegere de texte „alcătuită pe parcursul a sute de ani și în împrejurări foarte variate”, care „aparțin unor specii literare diverse”. Aceste specii literare sunt identificate, în mare parte, chiar în scrierea sfântă, ele fiind, de exemplu, cântecele, imnurile, rugăciunile, vorbele de duh, binecuvântările, pildele, și așa mai departe.
Tot introducerea ne lămurește că textele considerate canonice, potrivit Codicelui de la Sankt Petersburg – „cel mai vechi codice complet al textului masoretic”, sunt adunate în douăzeci și patru de cărți, dintre care Geneza/Facerea/Bere’șit (lb. ebr.) este cea dintâi.
O altă parte deosebit de interesantă a introducerii este cea referitoare la traducerile în limba română. Primele traduceri în manuscris ale Psaltirii au apărut în secolul XVI, de când datează prima atestare documentară a limbii române. Tot atunci apar și primele versiuni imprimate, de către faimosul diacon Coresi, în trei ediții distincte. Pe de altă parte, „Prima traducere integrală a Vechiului Testament a fost realizată de spătarul Nicolae Milescu, între 1661 și 1664 (..)”, publicată ulterior în cadrul Bibliei de la București, cu revizuiri, și reprezentând „(…) prima Biblie publicată într-o limbă vorbită”, pentru întreaga Ortodoxie.
Din perspectiva traducătorului, dincolo de aspectele socio-culturale implicate, și mai de interes mi s-a părut explicația detaliată cu privire la limba ebraică biblică. Ebraica nu este o limbă pentru oricine și, din puținele mele contacte cu învățarea ei, mi s-a părut dificilă, deși fascinantă. „Specificul acestei familii lingvistice [din care face parte ebraica, n. red.] constă în construirea cuvintelor pornind de la o rădăcină formată, de obicei, din trei consoane”. Urmează o dezvoltare a particularităților lingvistice, organizată pe familii determinate, cu precădere, geografic, care poate interesa pe oricine. De asemenea, capitolele dedicate teologiei și antropologiei Bibliei sunt dinamice, încărcate de sens și foarte utile pentru înțelegerea implicațiilor lecturii care urmează.
Am ales să nu comentez textul în sine, fiindcă interpretarea acestuia depinde de perspectiva fiecărui cititor. Dacă preferați, îl puteți considera o poveste, însă pregătiți-vă pentru o întreagă lume de arbori genealogici, funcții, fapte și consecințe, o adevărată saga de proporții… biblice, dacă îmi este permisă întorsătura de frază. Traducerea se citește fluent și facil, însă îi urmează o cantitate aproape dublă de note, alcătuind un fundal cuprinzător, grupat metodic, care creează contextul perfect pentru o mai bună asimilare a informațiilor.
Îmi vine greu să cred că nu v-am convins deja să încercați o lectură complexă, cu multiple valențe, indiferent care ar fi motivul sau domeniul de interes. Dacă mai este nevoie, aș preciza și că ediția este îngrijită de două distinse doamne cu o experiență fabuloasă în privința traducerilor și studiilor culturale. Monica Broșteanu este licențiată în filologie și limbi orientale, dar și în teologie, ulterior doctor în filologie. În prezent conferențiar universitar la Universitatea București, predă cursuri de Coran și Biblie, Probleme de traducere și interpretare, Comunitățile creștine din țările Orientului Mijlociu și Tradiții textuale în Noul Testament. Francisca Băltăceanu este licențiată în filologie clasică și teologie, doctor în filologie. Din 2004, a predat cursuri de Limba latină, Limba greacă și Științe biblice, precum și de Exegeză biblică, Profetism biblic, Înțelepciune și poezie biblică, Tradiții textuale în Vechiul Testament. Cele două ilustre coordonatoare ale ediției au nenumărate lucrări publicate, cunoscând ca pe propriile buzunare contextele discutate pe larg și în volum.
Biblia după textul ebraic. Geneza nu este doar o traducere. Este un compendiu mustind de informații, de completări și de lămuriri, o sursă absolut autentică de contexte istorice, lingvistice și antropologice și, de ce nu, o deschidere către privirea textelor de acest gen și altfel decât în felul în care sunt privite de mulți. Dacă doriți, este o interpretare „științifică” a unei scrieri sfinte, sau o versiune „laicizată”, care fascinează și îndeamnă cititorul să-și dorească să afle și mai mult.
