„Măști”, de Leonardo Padura
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2021
Traducere din limba spaniolă și note de Marin Mălaicu-Hondrari
Scriitor cubanez foarte apreciat și premiat, Leonardo Padura este tradus acum pentru prima oară în limba română, iar „debutul” pe piața literară românească are darul să ne apropie de scriitor și să ne dorim să-i citim în continuare volumele, sperând în traduceri noi în viitorul apropiat.
Apărut inițial în 1997, „Măști” este un roman care poate fi privit pe mai multe planuri, dar acestea sunt închegate foarte bine, într-un tot unitar impecabil, care dovedește măiestria autorului său. Atmosfera generală pare desprinsă dintr-un film noir american din epoca de glorie, în care un polițist mucalit, non-conformist și empatic trebuie să investigheze o crimă sau o sinucidere atipică, cel puțin pentru mediul cubanez: într-un parc din Havana, un travestit este găsit mort, fără urme de violență și cu două monede introduse în rect. O răfuială, o răzbunare, un act de sinucidere?
Așadar, pe primul plan, „Măști” este un roman polițist cu tente noir, destul de bine construit, cu o anchetă prelungită, care aduce în fața Poliției mai mulți suspecți, pe mai multe piste, cu un tipar destul de apropiat genului. Iar polițistul care anchetează, Mario Conde (se pare, un personaj preferat al autorului), este în același timp un personaj care se încadrează în tiparele polițistului isteț și capabil să ancheteze crime complexe, dar are și el propriile angoase și propriile trăsături care îl deosebesc de Holmes sau Poirot. Suntem în Cuba, o țară altfel, așa că Mario Conde este un detectiv altfel: pasionat de romul local, el are o aversiune fățișă față de homosexualitate, cel puțin la începutul romanului, este asocial, cu excepția relației cu prietenul său din copilărie, pedepsit de divinitate. Dar, în același timp, un tip care nu se ancorează în prejudecăți și, odată cu evoluția anchetei, își schimbă părerea, devine tolerant, înțelegător, evadând din propriile gânduri. În plus, are și o latură de boem, fiind cult, inteligent și aspirant la literatură. Visul din tinerețe de a scrie literatură se transformă la maturitate într-o necesitate.
Cum spuneam, suntem în Cuba și, discutând de alt palier al romanului, putem pleca de la următoarea întrebare: mai este Cuba o dictatură? Volumul oferă mici indicii sau chiar răspunsuri la această întrebare; în orice caz, Havana de aici, concepțiile și presiunile autorităților sunt departe de imaginea exotică pe care o promovează această țară prin agențiile de turism. Există aici un personaj puternic care a suferit mult din cauza orientării sale sexuale sau din cauza aparentei opoziții față de guvern, lucru care reliefează „beneficiile” dictaturii și ale comunismului.
Mai mult, această discuție despre dictatură se poartă în privința unei tipologii ascunse într-o asemenea organizare a statului, respectiv homosexualitatea. În dictatură, o orientare sexuală diferită decât „normalitate” nu-și are locul, trebuie să fie ascunsă de ochii lumii, iar cei care îndrăznesc să aibă curajul să și-o manifeste sunt deseori supuși sancțiunilor legale și oprobriului public. Homosexualitatea, fățișă sau nu, ascunsă sau înfățișată public prin intermediul traversiților, apare mai ales în underground, în cluburi obscurse sau în case „conspirative”, dar câteodată este întâmpinată și cu ani grei de închisoare, cu îndepărtare sau chiar moarte:
”Istoria a adăugat și alte conflicte la drama asta, domnule polițist: nu uitați că în anii șaizeci au apărut faimoasele Unidades Militares de Apoyo a la Produccion, cu scopul de a face din totul soiul de persoane considerate dăunătoare, printre care și homosexualii, niște oameni adevărați, așa că au fost trimiși la tăiat trestie și la cules de cafea, pentru ca mai apoi, în 1971, să apară ordonanța prin care polițiștii, procurorii și judecătorii aveau dreptul de a-i aduce în fața justiției pe cei care manifestau o „homosexualitate fățișă și alte comportamente sociale reprobabile”… Deci dumneata mai ești încă atât de naiv încât să te întrebi cum de un homosexual poate ajunge să aibă gânduri sinucigașe?” (pag. 156)
Și aici doar este unul dintre locurile unde apare „masca”, masca purtată de homosexuali pentru a fi acceptați în societate, masca purtată de aceștia pentru a fi acceptați de familie, masca pe care o poartă în public cei care sunt amenințați de dictatură. Masca nu e neapărat impusă de conducători, uneori este doar o încercare a acestor oameni de a-și păstra aparența normalității, pentru a supraviețui. Așadar, o mască născută din propria dorință, astfel încât să rămână neobservați, păstrându-și principiile și adevăratele sentimente doar pentru ei și cei apropiați, considerându-se, astfel, că și-au menținut dreaptă coloana vertebrală. Și creând, de la pictură la literatură de sertar, de la teatru la dans. Așadar, un fel de rezistență prin cultură.
„Masca facială trebuia să joace un rol esențial în încercarea de a revela masca morală pe care au purtat-o mulți oameni în anumite momente ale vieții lor: homosexuali care se prefac că nu sunt, frustrați care zâmbesc în vremuri grele, vrăjitori cu cărți de marxism sub braț, oportuniști nemiloși deghizați în mielușei inofensivi, ideologi plictisiți, dar având în buzunar un carnet extrem de important; în fine, cel mai țipător carnaval al unei țări care de multe ori a trebuit să renunțe la carnavalurile sale…” (pag. 158)
„Măști” este un roman profund, bine scris, care ascunde, în spatele unui gen literar aparent comercial (romanul polițist), o multitudine de teme importante: dictatură, orientare sexuală, principii, rezistență, obiceiuri locale, dar mai presus de toate, despre „măștile” pe care, cu toții, le purtăm în viață pentru a supraviețui.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Sandiegouniontribune.com)
