”Despre tristețea femeilor frumoase”, de Andrei Ruse
Ilustrații de Dragoș Bojin
Editura Hyperliteratura, București, 2019
Femeile imaginate de Andrei Ruse în cea mai recentă carte, publicată chiar la editura pe care o patronează, Hyperliteratura, sunt unice, sunt singulare, sunt total diferite una de cealaltă, iar singurele lucruri ce par să le unească sunt frumusețea și tristețea lor. Niciun text din ”Despre tristețea femeilor frumoase” nu este banal, nicio întâmplare povestită nu se oprește brusc, în normalitate, ca în viață. Aproape toate par a pleca dintr-o poveste de dragoste sau dintr-un fapt de viață obișnuită, dar rareori continuarea este banală. Andrei Ruse reușește să surprindă cititorul de fiecare dată, cu un twist, cu ceva fantastic sau supranatural, ba chiar cu concluzii inspirate din viața reală, tocmai de aceea neobișnuite.
Desigur, ca în fiecare carte de proză scurtă, sunt câteva texte puternice, care mi-au mers la inimă, după cum sunt câteva povestiri care nu m-au atras în totalitate. Să vă spun despre patru dintre cele bune (în viziunea mea, desigur):
În ”Femeia care nu a zâmbit niciodată”, Eva a fost hărăzită vieții în postura unei ființe care se bucură altfel, care este fericită de lucrurile mici, precum florile, grădina și mama ei, fără a-și lăsa sentimentele să iasă la suprafață. Toată lumea este intrigată, dar la fiecare asalt ea răspunde simplu: ”Sunt fericită” sau ”Înauntrul meu eu zâmbesc”. Nu își arată nici nemulțumirile, încât la vârsta maturității simte că nimeni nu o va iubi cu adevărat; din suferință însă se poate naște uneori fericirea. La fel este și în ”Fata care devia tramvaie”, o poveste de dragoste tipic adolescentină, dar tragică în esența ei, pentru că frumusețea ei este un inconvenient, un adversar al vieții simple și fericite. Nici ”Femeia căreia îi crescuse un buton pentru fericire” nu poate găsi fericirea prin mijloace tipice, așa că o apariție miraculoasă, acel buton pentru fericire, i-o provoacă, alături de valuri succesive și crescătoare de orgasm și satisfacție de toate felurile:
”Se simțea frustrată și dorită. Lumina din baie se schimbase și era mai intensă și mai caldă, iar toate lucrurile din jur, chiar și lama uitată în vană, îi păreau lipsite de duritatea materiei, catifelate și inofensive. Ca și cum întreaga lume devenise brusc alcătuită din pluș. Și colorată. Înăuntrul ei un vulcan de stări nemaipomenite erupsese și n-ar fi vrut ca acel moment să se mai termine niciodată.” (pag. 147)
”Locatarul ciudat al apartamentului 17” este un locuitor tipic japonez, un om care a decis, la un moment dat, să renunțe la viața socială din afara zidurilor, mulțumindu-se cu interacțiuni minime, cvasi-inexistente cu oamenii. Cu excepția Ei, femeia misterioasă și frumoasă din blocul de peste drum, pe care o vede la intervale regulate la balconul apartamentului. Iată un exemplu despre cum hotărârea de a te izola complet de restul lumii poate fi zdruncinată de o posibilă poveste de dragoste, de un zâmbet.
Îmbinând personaje exotice cu cele românești, locuri total diferite precum Timișoara, Praga sau Japonia, Andrei Ruse ne oferă încă o mostră din talentul său de a imagina texte valoroase, fiind, de asemenea, și un excelent observator al vieții de zi cu zi, culegând momentele și dezvoltându-le, reimaginându-le, aducându-le în fața cititorilor. De altfel, după cum ne mărturisește chiar autorul în ”Cuvânt înainte”, multe dintre textele de aici au pornit de la un fapt real, observat cu atenție de Andrei Ruse, care își folosește apoi măiestria pentru a produce proză (scurtă, în acest caz) din întâmplările, din întâlnirile din viața reală.
”Despre tristețea femeilor frumoase” este un volum de proză scurtă cu bune, cu rele, dar din care puteți (re)descoperi multitudinea fațetelor personalității feminine și care vă dezvăluie situații inventive, inedite în care frumusețea aduce, în multe cazuri, tristețe sau chiar nefericire.
Puteți cumpăra cartea: Editura Hyperliteratura/Cartepedia.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Hyperliteratura.ro, Pagina de facebook a autorului.)
