„Noi aventuri cu Gobbolino și căluţul de lemn”, de Ursula Moray Williams
Editura Paralela 45, Pitești, 2021
Traducere din limba engleză de Dașa Suciu
Ilustrații de Catherine Rayner
Din când în când, copleșită și rănită de cele rele și mai adesea de neînțeles și de neacceptat din viața reală de zi cu zi, mă reîntorc pentru o cură de însănătoșire mentală către povestiri, povești și basme. Acolo găsesc istorisiri bogată în pilde înțelepte și o lume în care adevărul, dreptatea, bunele intenții, cinstea, respectul și iubirea înving toate relele scăpate din cutia Pandorei.
Lectura unei cărți pentru copii mi-a devenit echivalentă cu o ședință bine țintită, de psihoterapie.
I-am descoperit cu ocazia acestor călătorii pe care le fac cu multă plăcere în lumea poveștilor pentru copii, pe mulți scriitori talentați, cu care generația mea și a fiicei mele nu s-a intersectat în copilărie, ori pentru că sunt tineri, ori pentru că au existat mulți ani în care intrarea unora pe piața editorială românească nu a fost aprobată sau dorită sau a fost pur și simplu neglijată.
Astfel că mi-am ales pentru nouă mea ședință de terapie, volumul de față, care are pe copertă două personaje care îmi sunt prieteni apropiați… un reprezentant al felinelor, motanul Gobbolino – care întruchipează iubirea mea constantă, veche și mereu nouă pentru pisici și un căluț de lemn, un frățior poate, al jucăriei pe care am primit-o în dar cu un ceva vreme în urmă și pe care îl țin ca mascotă la birou.
Pentru conformitate, vă prezint mascota-căluț despre care vă vorbeam mai sus.
Recunosc că este pentru prima oară când aflu despre Ursula Moray Williams, născută în anul 1911, la pachet cu sora sa geamănă Barbara, prima devenită scriitoare (autoare a peste șaptezeci de cărți pentru copii) și cealaltă – pictoriță.
Povestea de față este continuarea uneia scrisă în anul 1942 , numită ”Gobbolino, pisoiul vrăjitoarei” (îmi propun să o achiziționez cât de curând – tot de la Editura Paralela 45), însă lectura acesteia nu mi s-a părut condiționată musai de primul volum. Doar mi-a stârnit interesul.
Pisicul Gobbolino și surioara lui Funingica erau ”pisici de vrăjitoare”! E drept că Gobbolino beneficia numai pe jumătate din genele sale la această structură genetică, astfel încât din povestea anterioară, cititorul află de hotărârea pisoiului de a fugi din bârlogul vrăjitoarei din Munții Uraganului și de dorința sa de a deveni domestic și iubit de o familie obișnuită de oameni.
Actualmente, Gobbolino este un pisoi cumsecade, acceptat și iubit de o familie de fermieri cu o gospodărie așezată, cu copii veseli și muncitori și cu încuviințarea ”să stea în poala oricui, după bunul plac, toată seara”.
Raiul acesta domestic este dat însă peste cap de un mesaj adus pe o frunză, înspre noapte, de o bufniță. Și inscripția de pe frunză striga: -”TE ROG, VINO ȘI AJUTĂ-MĂ, FRĂȚIOARE! VAI, TE ROG, VINO! VAI, TE ROG! VINO!” Un mesaj disperat de la Funingica, surioara sa rămasă alături de vrăjitoare. Rămasă sus în Munții Uraganului, pentru că ei …”îi plăcuse să fie pisică de vrăjitoare. Îi povestise în repetate rânduri despre ambițiile ei de a învăța pe de rost cartea de vrăji, de a descânta oamemii și a zbura noaptea pe o coadă de mătură pentru a băga frica și groaza în toată lumea”. Ea era 100% pisică de vrăjitoare! Prin urmare, strigătul de ajutor al Funingicăi, de acolo, din peștera vrăjitoarei, se dovedea foarte rugător, stăruitor și serios. Tocmai ea?
Astfel că Gobbolino hotărî să plece în ajutorul surorii sale, nemaișteptând zorile, dar avînd grijă să lase sarcina de veghe a somnului bebelușului familiei, pe seama unui câine bătrân al fermei. Porni la drum și încă după primii pași simți dorul familiei, fermei și obiceiurilor zilnice ale locului.
Și acesta este momentul întâlnirii lui Gobbolino cu un căluț de lemn care păștea într-un luminiș plin de verdeață. Și care se dovedi că de fapt, acesta culegea cu grijă mure și le așeza cu grijă ”într-o gaură din trupul lui de lemn”. Era o treabă pe care căluțul de lemn o făcea pentru stăpâna lui, care urma să facă gem din mure și apoi plăcinte umplute cu gem.
Această întâlnire dintre Gobbolino și căluțul de lemn face parte din acel fel de prietenie sinceră, curată, de întrajutorare dezinteresată și pe viață, după cum ne-o va confirma povestea în continuare.
Pentru că în continuarea acestei povești – pe care trebuie să o citiți și voi, copii, dar și voi – cei trecuți de vârstele mici – veți avea multe dovezi ale acestei prietenii.
Veți afla despre prejudecăți și despre faptul că nu trebuie să pui pe primul plan locul în care s-a născut celălalt, familia din care se trage, ci calitatea lui, pornirile și faptele lui frumoase, veți învăța cât de important este să-ți însușești de la ceilalți bunătatea, dorința de întrajutorare, recunoștința, buna cuviință și educata purtare (cuvinte precum ”te rog” și ”mulțumesc”). Veți învăța să prețuiești natura, să coabitezi cu ea, să o respecți în nevoile sale și împreună cu toate ființele care o populează. Vei învăța să te temi, dar și să speri că vei reuși ceea ce ți-ai propus spre binele tău și al prietenilor tăi, vei învăța despre credință și importanța ei pentru spiritul uman, în sprijinul oricărei ființe. Veți învăța despre grija pentru celălalt, curaj, colaborare, diplomație. Veți învăța și despre familie (umană sau de orice specie) și importanța ei în formarea puilor. Veți învăța să te mulțumești cu ce ai, dar să-ți dorești să fii mai bun. Veți învăța să ierți, dar numai dacă vei înțelege viața… dar nu vei uita… pentru a nu mai greși. Ințelegerea și calea cea bună nu ți-o oferă misionarii, ci propria cunoaștere și experiență. Și ”binecuvântarea unui om bun”!
Veți învăța ca amintirile dragi din viață le vor alunga sau molcomi pe cele sumbre.
Dar veți învăța și despre răutate, egoism, minciună, prefăcătorie… pentru care nimeni nu va fi iubit în viață.
Până la urmă, fiecare își are locul lui în lume și trebuie să învețe cum să și-l gestioneze. Cunoașteți vorba înțeleaptă: ”cum îți așterni, așa vei dormi”!
Prin urmare, am încercat să nu vă devoalez pas-cu-pas fermecătoarea călătorie și aventurile lui Gobbolino și ale prietenului său Căluțul de lemn, dar sper că ați înțeles că această călătorie presărată cu multe necazuri, dar încheiată cu bine este o călătorie inițiatică, o lecție despre viață, presărată cu multe pilde și învățăminte din bagajul necesar unui drum prin viață.
Bonusul pe care vi-l semnalez în această carte minunată este o rețetă ”pentru desfacere o vrajă”… cine știe cînd veți avea nevoie de ea 🙂
”folosiți apă curată de izvor 8 părți
și suc de fructe proaspete și curate 4 părți
și lapte proaspăt și curat 8 părți
puneți totul laolaltă și amestecați cu mâna
stângă curată
împreună cu binecuvântarea unui om bun și
cinci lacrimi de tristețe adevărată.
stropiți cu ea vraja și atunci se va desface
turnați peste victimă și ea va fi eliberată.”
P.S. mi-au plăcut mult ilustrațiile acestei povești!
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Spinger.com, )
