„Granița. O călătorie în jurul Rusiei prin Coreea de Nord, China, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia și Pasajul de Nord-Est”, de Erika Fatland
Editura Paralela 45, Pitești, 2021
Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi
„Într-o zi, cu trei ani și jumătate în urmă, visasem că mă plimb aiurea pe o hartă întinsă. Pașii mei urmăreau o linie roșie ondulată: frontiera Rusiei. Mă plimbam din țară în țară, având mereu măreața Rusie la nord sau la est. Când m-am trezit, am știut de îndată că asta avea să fie următoarea mea carte, o călătorie de-a lungul frontierei rusești, din Coreea de Nord până în nordul Norvegiei.
Am început imediat să-mi planific traseul. Aveam să pornesc din Phenian și să călătoresc încet spre vest, spre casă, către Europa și Norvegia. Norvegia cea democrată și pluralistă și Coreea de Nord totalitară și închisă nu au prea multe în comun, cu excepția faptului că ambele țări împart granița cu Rusia. La fel și China, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Letonia, Estonia și Finlanda. Numai China mai are la fel de mulți vecini ca Rusia – paisprezece cu totul.” (pag. 21)
Vă povesteam acum ceva timp despre cărțile Erikăi Fatland și felul iscusit și inteligent în care își construiește cărțile de călătorie: s-a specializat în zona fostei Uniuni Sovietice și, în ciuda vârstei fragede (sau poate mulțumită aceste vârste, care te ajută să treci fără frică peste anumite riscuri), a călătorit în zone complicate, în zone de conflict, unde riscurile sunt enorme și oamenii nu-s atât de amabili încât să furnizeze informații esențiale. Prima carte a ei se ocupa de Sovietstan, cele cinci ”stanuri” foarte diferite desprinse după 1990 din URSS, despre care scriam acum doi ani.
Cea de-a doua sa carte pe care o citesc, „Granița”, oferă o panoramă foarte interesantă a granițelor Rusiei, călătoria Erikăi Fatland urmând conturul Rusiei, așa cum este reliefat în citatul care deschide această recenzie. Fatland a călătorit în jurul Rusiei, de cele mai multe ori de partea cealaltă a granițelor, pentru a surprinde oamenii, locurile și mai ales felul în care Rusia și URSS a influențat viața comunităților rămase dincolo de graniță și în apropierea acesteia. Și ajunge astfel, printre altele, în Coreea de Nord, în Alaska, în Donețk, în Laponia sau în Belarus. O primă mirare este aceea că „granița” este un cuvânt de origine slavă, care ne ajută să fixăm mai bine demersul său:
„Microbuzul a pornit cu o smucitură și am mers spre frontiera kazahă, granitsa, cum se numește în rusă. Granitsa este un cuvânt derivat de la rădănica proto-slavă gran-, care își are originea în rădăcina indo-europeană pentru „margine ascuțită” sau „capăt”. În cele mai multe cazuri, aceasta nu este o descriere potrivită a frontierelor naționale moderne, care sunt doar o linie pe hartă, însă redă imaginea a ceea ce presupune deseori traversarea unei frontiere naționale. Pășești dintr-o realitate în alta.” (pag. 198)
O călătorie fascinantă, descrisă pe mai mult de 500 de pagini, în care putem observa diferențele de mentalități dintre Asia și Europa, dintre Finlanda și Ucraina, dintre o parte sau alta a graniței. Desigur, în această perioadă în care ne aflăm în așteptarea unui conflict armat la granițele Rusiei cu Ucraina, volumul are cu atât mai multă relevanță și subliniază felul în care se raportează ucrainenii la vecinii săi, chiar și după cucerirea armată a Crimeii. În plus, știm cu toții că acum câteva săptămâni a existat o revoltă puternică și în Kazahstan, unde lumea a ieșit pe stradă pentru schimbarea conducerii statutului (dictaturii?), revoltă înăbușită cu ajutorul trupelor rusești.
Așadar, dincolo de multitudinea de informații de la fața locului, ce aflăm nou sau inedit despre Kazahstan și Ucraina, raportate la Rusia? Să luăm, în primul rând, Kazahstan-ul, a noua țară ca mărime din lume, dar netedă și aparent fără frumuseți naturale. În plus, aflată departe în est, un loc prigonit de ruși și sovietici: peste un milion de kazahi, un sfert din populație, au murit de foame ca urmare a colectivizării forțate impuse de sovietici; al doilea gulag ca mărime din Uniunea Sovietică, KarLag, se afla în Karaganda, la sud de capitala Astana; aici se află Poligon, centrul de teste nucleare unde guvernul sovietic a efectuat majoritatea testelor sale nucleare în timpul Războiului Rece, unde peste două milioane de oameni au avut de suferit de pe urma radiațiilor nucleare. Iată care e raportarea la Rusia actuală, în subconștient existând o simpatie extinsă, o admirație față de președintele Putin:
„-Vă temeți că Rusia ar putea proceda în Kazahstan cum a procedat în Ucraina? am întrebat eu.
-De ce Dumnezeu ne-am teme de așa ceva? a zis Boris. Ce s-a întâmplat în Ucraina e vina americanilor. Ei au trimis perturbatori și provocatori în Kiev și Crimeea. Nu cred că Rusia ar fi putut face altceva.
-Multă lume din Occident se teme de ce ar putea urma să facă Putin, am spus eu. Letonii și estonii, de exemplu, sunt foarte îngrijorați, și pe bună dreptate.
-Chiar așa? Boris și-a îndreptat spatele și a rânjit. Chiar le e frică? Nouă nu e frică. Putin a fost deștept. Toată lumea știa că e corupt și că își trage bani deoparte, dar s-a dovedit că a folosit banii ca să construiască cea mai bună armată din lume!” (pag. 213-214)
Trecând în Ucraina, rușii au văzut mereu această regiune, această țară ca făcând parte din zona lor de influență; de fapt, nu, ca făcând parte din Rusia, pentru că, așa cum spune un personaj întâlnit de Erika Fatland, „oamenii de aici își spun ucraineni, dar ei sunt de fapt ruși.” De altfel, în 1654, când liderul cazac Hmelnițki i-a jurat credință țarului rus, teritoriile care au intrat sub protecția țarului și aflate în actuala Ucraina au fost numite Mica Rusie, nume utilizat până în secolul al XIX-lea. Abia atunci a apărut Ucraina și totuși structura etnică a rămas în mare parte neschimbată în decursul secolelor: în prezent, circa șaptesprezece la sută din populația din Ucraina sunt etnici ruși, iar o treime au rusa ca limbă maternă, mare parte în estul țării. E o opțiune aderarea la NATO? Nu, după cum spune Erika Fatland:
„Având în vedere situația actuală, aderarea la NATO nu este posibilă nici pentru Ucraina și nici pentru Georgia, ceea ce a fost fără îndoială intenția lui Putin în tot acest timp. Marea Rusie i-a arătat lumii că nu se va da în lături de la nimic pentru a pune Mica Rusie la locul ei.” (pag. 370)
Până când va apărea această recenzie, nu știu dacă va izbucni sau nu conflictul între Rusia și Ucraina. Dar este clar că aceasta este dorința Rusiei, care se ghidează după următorul concept:
„Cea mai mare țară din lume are o stimă de sine scăzută; economia este în declin, iar populația în scădere. Astfel, nevoia de a-și arăta forțele este și mai mare.” (pag. 529)
„Granița” este un volum care reconstituie o călătorie incredibilă, bine documentată, plină de istorie și de antropologie, de geografie și de înțelegere a mentalităților, una dintre cele mai bune cărți de călătorie citite în ultimii ani.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Wikipedia.org)
