”Neînțelegerea”, de Irène Némirovsky
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Esențial”, Iași, 2014
Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu
Există vreo poveste de dragoste care să nu se sfârșească trist? Unii ar spune că nu există, alții că sunt și povești de iubire care nu se termină niciodată, dar la o analiză mai atentă vom descoperi că, dacă ne gândim la un final, acesta este mereu trist. Dar până atunci, trebuie să ne consolăm sau să privim și altfel acest fenomen: în lumea cărților, în lumea filmelor, atât cât își derulează acțiunea acestea, este rost de o fericire continuă și, posibil, fără final. Fericire perpetuă, dragoste fără sfârșit. Nu este cazul și în ”Neînțelegerea”, romanul Irènei Némirovsky, despre a cărei viață (sfârșită tragic la Auschwitz) merită să citiți mai mult.
Povestea de iubire începe în Hendaye, o comună din sud-vestul Franței, aproape de granița cu Spania, de lângă Oceanul Atlantic, acolo unde Yves se refugiază în aproape fiecare vară pentru a uita de munca nesatisfăcătoare din Paris și a-și reaminti vremurile când făcea parte din clasa de sus a societății franceze. Povestea sa de viață este interesantă și explică întrucâtva și evoluția ulterioară a sentimentelor sale, inclusiv în relația de dragoste: născut în 1890, era fiul lui ”clubist” (”parizian de rasă care dusese existența agitată și trândavă a tuturor celor asemenea lui”) ce murise atunci când Yves avea optsprezece ani și cu o copilărie fericită de copil bogat, într-o societate opulentă și leneșă, care nu cunoștea munca fizică; un orfan bogat, care a călătorit mult înainte să înceapă Marele Război, care i-a adus și frica de moarte, l-a schimbat și l-a maturizat, dar, mai ales, l-a falimentat; prin urmare, după război, s-a angajat funcționar, cu un salariu mediu, dar care nu îi mai permitea viața de huzur de până atunci, fiind necesar să supraviețuiască greu, cu puțini bani și să nu cheltuie mai mult decât trebuie. Complet diferit față de perioada anterioară războiului.
La Hendaye, în singura perioadă a anului când este complet eliberat de actuala sa viață (muncă și cumpătare), când se desfată ca un aristocrat într-un hotel și în niște condiții de lux, o zărește pe o plajă pe Denise, însoțită de fiica sa. Deși era complet subjugat de concepțiile induse de tatăl său în privința femeilor (concepții care tot vor apărea pe parcursul romanului, dovadă că Yves credea încă în ele: schimbarea desă a femeilor, părăsirea fără regrete, dar cu blândețe de acestea, ușurarea pe care o simțea când era din nou singur, plăcerea de a se cupla femei aparent inabordabile), se lasă fermecat de o apariție necunoscută, acea ființă îngerească, suavă ce ne temem că nu va apărea niciodată:
”Yves le văzu îndreptându-se spre mare. Le urmări îndelung cu privirea, cu o plăcere inconștientă, stârnită atât de copilă, cât și de mama drăguță. Nu-i văzuse chipul, dar tânăra femeie avea un trup de statuie încântătoare. Nu se putu abține să zâmbească, gândindu-se la concursul de împrejurări care ar fi fost necesar la Paris pentru a se bucura de această imagine, ce părea atât de naturală aici, la malul mării. Așa cum stătea acolo, brunetă și rozalie, cu toate ondulările corpului ce se ghiceau pe sub costmului subțire de baie, acea tânără femeie îi aparținea și lui, un necunoscut, pentru că era pentru el la fel de goală ca în fața iubitului ei. Poate de aceea simți, când ea se pierdu în mijlocul celor care se scăldau, o vagă și efemeră neliniște, unul dintre acele regrete stranii care, în comparație cu marile deznădejdi, sunt ca înțepătura unui ac față de rana făcută de un cuțit.”
Ea este căsătorită și aparent fericită; are o fetiță superbă, dar obiceiurile epocii nu pune copilul în prim-plan pentru o mamă, ci propria persoană (era mai bine, era mai rău?). Clipele petrecute împreună (soțul pleacă departe, curând, ocupat cu afacerile) îi fac dependenți unul de altul, aproape inconștient și nedorit, iar prima zi în care sunt despărțiți neintenționat și nevinovat își dau seama de tragedia poveștii lor: s-au îndrăgostit iremediabil, iar ea visează mai mult decât el la viitor, la felul în care își vor trăi iubirea, la dezordinea ce se va instaura în curând.
Diferențele se văd însă imediat ce ei ajung la Paris. În vreme ce ea își continuă viața opulentă, specifică înaltei societăți pariziene, în care luxul și desfrâul nu cunosc limitele, el se întoarce la viața săracă de funcționar public, în care supraviețuirea este la ordinea zilei, iar luxul nu este cunoscut. Numai de aici vine toată tragedia relației lor: ea vrea să îl atragă în lumea aceasta, fără să își dea seama decât prea târziu de consecințe, el încearcă să mențină acest nivel înalt doar pentru a-i face pe plac și a rămâne împreună. Rezultatul este că amândoi devin din ce în ce mai triști, din ce în ce mai nemulțumiți cu o relație în care trebuia să există mai multă sinceritate, să prevaleze dragostea:
”Ce ciudat era! Când era sigur că o va vedea, întârzia cât putea de mult momentul întâlnirii. Ceea ce simțea nu era chiar plictiseală, ci absența dorinței; voia să amâne clipa, hoinărea pe străzi, inventa o mulțime de pretexte ca să întârzie, prea sigur de prezentța, de tandrețea, de iubirea ei. Dar era de-ajuns ca Denise să nu poată veni dintr-un motiv oarecare ca să se simtă din nou îndrăgostit, îngrijorat și cuprins de o nerăbdare seducătoare. Când se întâmpla ca Denise să fie puțin bolnavă, își pierdea capul, se frământa, devenea drăgăstos și blajin. Trupul lui se chinuia când ea suferea. Nu putea s-o părăsească; îi devenea brusc mai prețioasă decât orice pe lume. Dar, a doua zi după ce Denise se vindeca, Yves reîncepea să-și târască iubirea ca pe o povară.”
Din ce frumoasă era iubirea lor pe malurile Atlanticului, atât de tragică și tristă devine odată ce mersul lucrurilor îi poartă la Paris. În capitala romantismului, relația lor se transformă într-una adulterină banală, fără sorți de reușită, pentru că nici ei nu mai au la un moment dat dorința de a lupta împreunăpentru relația lor. Irène Némirovsky ne furnizează așadar o frumoasă poveste de dragoste tristă. Cum sunt toate poveștile adevărate de dragoste, ar spune unii. Dar poate că protagoniștii vor reuși să salveze cumva propria poveste, dar asta veți descoperi doar dacă veți cauta și veți citi cartea.
