Mituri precolumbiene, de Lewis Spence

„Mituri precolumbiene. Mexic, America Centrală, Peru”, de Lewis Spence
Editura Herald, Bucureşti, Colecţia Cultură şi civilizaţie, 2011
Traducere din limba engleză: Mariana Buruiană

Puteti cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.

Din perspectiva pasionatului de istorie a Americii Centrale şi de Sud, reeditarea lucrării lui Lewis Spence, publicată iniţial în anul 1913 la Londra, The Miths of Mexico & Peru de către editura Herald nu poate aduce decât o încântare. Lucrarea despre care vorbim, în ciuda lucrurilor descoperite în ultimii 100 de ani despre civilizaţiile precolumbiene, îşi dovedeşte valoarea şi ne aduce o perspectivă interesantă despre ceea ce se credea şi ce se aflase până la începutul secolului al XX-lea despre azteci, incaşi, tolteci sau mayaşi.

Aşa cum spune şi titlul, lucrarea se centrează pe mitologiile acestor popoare, dar oferă şi suficiente amănunte istorice, care ne-au interesat cu precădere şi despre care vom scrie pe larg şi în această prezentare a cărţii. Astfel, sunt şapte capitole, în care autorul trece cu vedere principalele forme ale civilizaţiilor precolumbiene şi mitologiile aferente fiecăreia dintre acestea: Civilizaţia Mexicului, Mituri şi legende ale vechilor mexicani, Mayaşii şi mitologia lor, Miturile Maya, Civilizaţia vechiului Peru, Mitologia Peru-ului.

Aztecii. Aztecii reprezintă populaţia precolumbiană din partea centrală a Mexicului de azi. Imperiul Aztec a fost fondat în anul 1248 şi a dispărut în anul 1521, odată cu apariţia şi cucerirea Mezoamericii de către conchistadorii spanioli. Oraşul principal al imperiului a fost Tenochtitlan. Termenul de azteci a apărut şi a fost adoptat de comunitatea ştiinţifică în secolul al XIX-lea şi este din ce în ce mai discutat în prezent, când oamenii de ştiinţă încearcă să impună sintagma de „populaţia Mexica”.

Din acest punct de vedere, aztecii sunt consideraţi precursorii actualei populaţii a Mexicului, iar Lewis Spence aduce consideraţii interesante despre mexicani, o comparaţie între vechii şi actualii locuitori ai ţării din America Centrală: „Mexicanul e grav, taciturn şi melancolic, cu o dragoste adânc înrădăcinată pentru tot ce este misterios, uşor de rănit, aproape inuman în violenţa pasiunilor sale când e stârnit. În mod obişnuit e înzestrat cu o minte logică, este calm în faţa agresiunii şi abil în a descoperi părţile subtile ale lucrurilor cu mare fineţe. Liniştit şi imitativ, vechiul mexican s-a remarcat în acele arte care aveau nevoie în execuţie de asemenea calităţi. El avea o afecţiune reală pentru frumosul din natură şi pasiune pentru flori, dar din muzica aztecă lipsea veselia, iar distracţiile naţionale aveau prea des un caracter sumbru şi feroce.”

Cu privire la religia acestui popor, se aduc amănunte importante despre rolul clerului aztec, având în vedere că mitologia acestei civilizaţii ocupa un rol primordial în viaţa de zi cu zi. Astfel, clerul era aşezat în cadrul populaţiei pe o poziţie aproape de neatins, ţinând în mâinile sale o bună parte din puterea claselor superioare, mai cu seamă în privinţa problemelor legate de educaţie şi de înzestrare artistică. Cu toate acestea, nu erau o simplă clasă socială superioară, ci membrii ei duceau o viaţă austeră de post, penitenţă şi rugăciune, penitenţă şi rugăciune, cu respectarea constantă a unui ritual anevoios şi exigent, care cuprindea ”sacrificiul, păstrarea unui foc veşnic arzând, intonarea de cântece sfinte adresate zeilor, dansuri şi organizarea unor festivaluri ciclice. Preoţii aveau obligaţia să se trezească în timpul nopţii pentru a face rugăciuni şi se păstrau într-o condiţie de curăţenie absolută prin abluţiuni permanente.”

Mayaşii. Maya este o etnie indigenă din America Centrală, care a avut o civilizaţie veche şi un imperiu în perioada precolumbiană. În perioada de înflorire a imperiului s-a dezvoltat o cultură impresionantă, arta şi meşteşugurile ei erau cu totul inedite şi unice şi purtau marca unei origini de o considerabilă vechime. După cum precizează chiar Lewis Spence pe bună dreptate, informaţii care s-au confirmat ulterior, „sfera civilizaţiei maya şi influenţa ei este foarte bine marcată şi cuprinde peninsula Yucatan, Chiapas, până la istmul Tehuantepec în nord, şi toată Guatemala până la graniţele actualei republici San Salvador. Totuşi, adevăratul nucleu al civilizaţiei maya trebuie căutat în partea Chiapas-ului care ajunge până la malurile râului Usumancinta şi în văile afluenţilor săi. Aici arta şi arhitectura maya au ajuns la o splendoare necunoscută în altă parte şi tot în această regiune bizarul sistem de scriere maya avea cei mai experimentaţi reprezentanţi.”

Incaşii. Imperiul Inca a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană, constituindu-se în actualul Peru, dar care, prin cuceriri şi asimilări, a încorporat o mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor şi a inclus mare parte din teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina şi Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaş (numit Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul dominaţiei spaniole.

Poate că cea mai interesantă şi captivantă parte a cărţii lui Lewis Spence este cea despre incaşi. În primul rând, el consideră că civilizaţia incaşă este cea mai înapoiată din punct de vedere al realizărilor culturale: „Rasa quichua-aymara care popula Peru-ul era inferioară mexicanilor sub aspectul culturii generale, fapt dovedit în inabilitatea ei de a inventa vreo metodă de comunicare scrisă sau vreun fel de calcul adecvat al timpului.” Cu toate acestea, nu se poate uita organizarea extraordinară a societăţii şi controlul exclusiv (şi absolut, în cele din urmă) a conducătorilor incaşi. Organizarea administrativă şi politică era extrem de eficace, existând conducători numiţi de la centru până la nivelul fiecărei familii.

În al doilea rând, astfel cum precizam şi mai sus, cartea lui Lewis Spence a apărut la Londra în anul 1913, dar este redactată probabil în anii precedenţi, ceea ce explică faptul că, în niciun rând, nu se face vreo precizare cu privire la descoperirea, în anul 1911, a oraşului ceremonial secret Machu Picchu, pe înălţimile Anzilor. Din acest punct de vedere, ar fi necesară o discuţie mai amplă şi lecturarea unor cărţi care să conţină şi descoperiri ulterioare anului 1913, precum şi analiza la zi a tuturor acestora, care poate aduce lucruri noi sau poate aduce negarea unora dintre cele precizate de Lewis Spence în cartea de faţă.

Cu toate acestea, chiar autorul englez ne explică, în final, că „astăzi mulţi savanţi se străduiesc să îmbogăţească cunoştinţele noastre despre civilizaţiile din Mexic şi Peru. Din păcate, la miturile acestor nu mai putem adăuga nimic, întrucât cele mai multe dintre ele au pierit în flăcările autodafé-urilor spaniole. Însă pentru cele care au supravieţuit trebuie să fim recunoscători, deoarece ne-au permis să deschidem multe ferestre prin care putem capta strălucirea unor civilizaţii îndepărtate şi atât de diferite de cele din Orient.”

 Puteti cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.