”Misterul mașinuțelor chinezești și alte povestiri”, de Florin Irimia
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017
”Misterul mașinuțelor chinezești și alte povestiri” este un volum foarte personal, cu iz de nostalgie, dar și de tristețe, care cuprinde 40 de proze scurte despre copilărie și adolescență, despre felul în care naratorul se maturizează, totul spus din perspectiva bărbatului ajuns la vârsta de 40 de ani. După două romane apărute în cursul ultimilor ani, ”O fereastră întunecată” și ”Câteva lucruri despre tine”, Florin Irimia continuă așadar cu o carte de povestiri, multe dintre ele având rădăcini autobiografice, așa cum mărturisește scriitorul, foarte sincer, încă din Prologul cărții:
”Ceea ce veți citi în continuare nu este nici pe departe memorialistică, dar nici 100% ficțiune. Să zicem că fiecare povestire pornește de la ceva real, își conține ”grăuntele de adevăr”, dar niciuna nu se termină înainte ca imaginația să-și fi băgat pe undeva coada. E, aș zice, aproape imposibil ca așa ceva să nu se întâmple în momentul în care pornești pe un asemenea drum. Scrisul te îmbie dacă nu să minți, atunci măcar să distorsionezi, să (te) deghizezi, să mai pui câte ceva de la tine. Am pus și eu, uneori pentru că n-am avut încotro, alteori pentru că nu m-am putut abține sau pentru că mi-a fost teamă la ce s-ar fi putut ajunge dacă n-aș fi pus. În același timp însă, nimic nu e inventat cap-coadă. Multe dintre cele povestite chiar mi s-au întâmplat sub o formă sau alta – sau ar fi putut să mi se întâmple. În orice caz, i s-au întâmplat naratorului, care nu e același cu cel care scrie aceste rânduri, dar cu care seamănă, sau obișnuia să semene, destul de bine, cel puțin pe alocuri.” (pag. 8)
Dacă vorbim de nostalgia existentă în carte, se întrevede, printre rânduri, și clipele frumoase din trecutul petrecut în ultimii ani din comunism și în primii ani de după, când nu exista responsabilitate și, prin urmare, nici prea multe griji. De altfel, cele mai frumoase momente par cele de după 1989, când există libertatea care i-a permis celor descriși să aibe blugi, să asculte muzică rock, să fumeze, să bea, să jinduiască după marijuana sau să plece în primele excursii în Occident (naratorul nostru amintește în mai multe povestiri despre drumul și impresiile de la Paris), să construiască trupe hippie sau să colinde prin cimitire, cu alte cuvinte să fie rebeli, așa cum au fost mulți dintre cei care au trăit adolescența în capitalismul sălbatic. Sunt sigur că, dacă eroul imaginat sau împrumutat din realitate al lui Florin Irimia ar fi trăit în București, nu într-un mic orășel de provincie, era alături de studenți în Piața Universității.
În schimb, multe din povestiri au o nuanță inconfundabilă de tristețe și de suferință, fie privind trecutul – divorțul părinților, bolile bunicilor, lipsa statorniciei din copilărie, timiditatea înnăscută și alte suferințe –, fie privind prezentul, care pare a fi o continuare în planul sensibilității a celor întâmplate demult și acum puse pe o coală de hârtie. Viziunea naratorului asupra lumii, asupra evenimentelor care i-au populat viața este una destul de pesimistă, tristă și tragică și nu se îndepărtează prea mult de depresia pe care am văzut-o la personajul principal al romanului său anterior. Chiar dacă unele povestiri sunt de-a dreptul amuzante sau conțin nuanțe hazlii, la finalul celor mai multe dintre acestea există o concluzie bruscă care ne dă fiori și ne face să ne întrebăm unde va ajunge acest personaj, dacă este doar lipsit de optimism, depresiv sau este doar un om foarte singur:
„Cât despre mine, după ce am ieșit din canal de unul singur, fără ajutorul nimănui, am trăit câtva timp cu impresia că voi putea ieși și din alte gropi, poate mai întunecoase, mai mâloase și mai pline de broaște, pe care viața mi le va arunca în cale. N-a fost tocmai așa. De fiecare dată am avut nevoie de ajutor și nu sunt sigur dacă nu cumva chiar acum, când scriu aceste rânduri, mă aflu într-una dintre ele.” (pag. 59-60)
”Misterul mașinuțelor chinezești”, povestirea care dă titlul volumului, este desprinsă din această tristețe a naratorului, care, în copilărie, fiind pasionat de cotrobăirea prin toate cotloanele casei, dar mai ales în debaraua magică și în sertarele bibliotecii, descoperă câteva mașinuțe chinezești, cu tot felul de funcții aproape neverosimile în acea perioadă. Le lasă foarte atent în același loc, pentru că tocmai veneau Moșii (Nicolae, apoi Gerilă), dar și ziua lui de naștere. E o ultimă răbufnire a inocenței, pentru ca apoi să descopere că Moșul nu există, iar jucăriile nu au ajuns niciodată la el. În schimb, pe un registru mai serios, fluturii primei iubiri se văd frumos și aproape senzual în ”Aproape sex cu Cristina”, una dintre povestirile mele preferate.
Chipurile părinților se regăsesc în aproape fiecare proză, deseori împletindu-se iubirea distanțată din prezent cu privirea atentă din timpul povestirii, uneori dublată de indiferență și răceala tipice copilăriei. Dintre cei doi părinți, mama ocupă locul central, pentru că tatăl a iubit mai mult viața și s-a plimbat din căsnicie în căsnicie, în vreme ce de ea a fost mai mereu separat, fie de câteva străzi, fie de mii de kilometri, iar pierderea ei este ireparabilă. Atrag atenția atât povestiri dintr-un trecut îndepărtat, precum ”Coșmarul”, cât și cele mai apropiate de sentimentele adultului, din trecutul apropiat, precum ”Mama” sau ”La mama acasă”. Dintr-un registru complet diferit, merită menționată ”Povestea ursului zburător”, singura proză care se abate de la parcursul (auto)biografic, fiind o metaforă despre un ursuleț care dorește să învețe să zboare, neglijând sfaturile tatălului său și având un sfârșit tragic. O poveste cu pildă, o paralelă cu viața proprie a naratorului, al cărui tată a preferat deseori să plece ”și să facă alți pui”.
Volumul evoluează cumva cronologic, de la primele momente ale unui apartament nou sau prânzurile la care copiii erau aproape obligați să doarmă până la sentimentele finale ale omului matur, care simte tot mai presant gândul că s-a născut în țara greșită, trecând prin tot felul de întâmplări ale copilăriei și adolescenței, primele săruturi, băutele cu prietenii, taberele școlare și nemții veniți în concediu la Marea Neagră. Toate fac un tot unitar, care reprezintă o parte importantă a vieții naratorului, dar și o oglindă a vieții majorității copiilor din generația născută undeva la finalul anilor ’70. Epilogul volumului rezumă tema centrală: oare cum ar fi fost dacă totul ar fi fost altfel? Un fel de istorie contrafactuală. Astfel, ”Misterul mașinuțelor chinezești și alte povestiri” îl confirmă pe Florin Irimia ca un prozator foarte talentat, cu un stil inconfundabil, foarte personal, care își aduce în fața cititorului și imaginația, dar și mare parte din gândurile și sentimentele sale.
