“Misteriile lui Zalmoxis”, de Constantin Daniel
Editura Herald, Colecţia Lumi disparute, Bucureşti, 2011
Notă introductivă de Ovidiu-Cristian Nedu
Cartea lui Constantin Daniel nu este pentru profani. Pentru a o desluși cum trebuie, pentru a o înțelege trebuie să fii, dacă nu un specialist, măcar un pasionat al istoriei antice, un pasionat al istoriei geto-dacilor, un om care a apreciat și a citit suficient de mult despre religia acestora și despre cultul lui Zalmoxis. Făcând parte din a doua categorie, chiar dacă subiectul a fost aprofundat mai cu seamă în timpul facultății, am fost interesat de cartea apărută la Editura Herald, o restituire a studiului terminat inițial în anul 1985 de către Constantin Daniel și care nu și-a găsit, până la această ediție, editorul binemeritat.
Ovidiu-Cristian Nedu scrie în nota introductivă la această carte că obiectivul urmărit de către Constantin Daniel este acela de a prezenta cultul lui Zalmoxis ca pe un cult de mistere. Misterele sau ”misteriile” sunt acele culte cu caracter tainic, accesibile numai inițiaților, în cadrul cărora se dezvăluia viața de după moarte și felul în care o persoană, un credincios al cultului, poate accede direct la nemurire. De altfel, Constantin Daniel îl citează pe Erwin Rohde care afirma că ”misteriile derivă direct din cultul morţilor, cult răspândit la toate popoarele primitive, la toate popoarele arhaice.”
Plecând de la această dorință privind demonstrarea unei apartenențe a cultului geto-dacilor, Constantin Daniel face exhaustiv o prezentare a principalelor mistere și popoare ale antichității, contemporane și care au influențat poporul de pe actualul teritoriu al României: ni se vorbește despre Troia și leganda sa, despre enigma hiperboreenilor, despre agatârși și mitul blajinilor, despre principalele misterii ale antichității (cele din Egiptul antic, cele sumero-akkadiene sau cele din Grecia, poate cele mai cunoscute lumii moderne).
Partea cea mai consistentă a cărții este cea despre Zalmoxis, informațiile documentare cu privire la cultul acestuia și analiza misteriilor din jurul religiei zalmoxiene. Trebuie să precizez că autorul român și-a manifestat încă de la începutul cărții preferința pentru numele de Zalmoxis. Pentru necunoscători, în literatura de specialitate, există de mult timp o controversă cu privire la numele corect al divinității geto-dace, unele izvoare vorbind despre Zalmoxis, în vreme ce altele despre Zamolxis. Poate părea o diferență minoră, dar ea este de mare însemnătate, fiindcă în funcție de numele corect îi putem determina rădăcina, originea acestuia și chiar natura religiei geto-dace. Astfel, Constantin Daniel respinge statutul de divinitate chtonică (zeitate a adâncurilor, de pământ), deci și forma de Zamolxis, formă care se constituie pe baza morfemului ”zamol” (pământ). Zalmoxis este așadat o zeitate solară, uraniană, numele său fiind interpretat ca având sensul de ”om luminos”.
După determinarea faptului că suntem în fața unei religii de mistere, după analiza acestora din punct de vedere al metodei și a naturii lor, din punct de vedere religios, dar și istoric, Constantin Daniel ne duce spre concluzia că această caracteristică a cultului zalmoxian determină și trăsăturile poporului care l-a adoptat, trăsături pe care le aflăm de la Herodot, Platon sau din alte izvoare ale epocii: exuberanța lor la apropierea morții, datorită certitudinii absolute cu privire la existența vieții de apoi; certitudinea că viaţa de aici este urmată de viaţa de dincolo, că nu există moarte, ci moartea fizică este doar o aparenţă şi un prag pasager; un puternic simț la nemuririi care îi elibera cu totul de frica de moarte.
Nu trebuie însă exagerate unele fapte, care mi s-au părut un pic forțate, poate chiar de proletcultismul ce domina prin cultura și istoriografia românească în perioada în care Constantin Daniel. Astfel, trebuie să privim cu circumspecție unele din afirmațiile autorului, în parte datorită trecerii anilor de la redactarea cărții, în parte datorită contextului în care aceasta a fost scrisă: un exemplu ar fi afirmația autorului că Troia era o cetate locuită de traci, strămoși sau rude apropiate ale geto-dacilor sau cea din următoarea frază, care ne consideră aparent un fel de ”burci al Pământului”: „Desigur, nu putem stabili cu certitudine apartenenţa etnică a unor gânditori şi scriitori din antichitate care au scris în greceşte, dar ei s-au născut în oraşe şi în regiuni locuite de traci, şi există o posibilitate destul de ridicată ca cei născuţi în ţinuturi locuite de traci să fie traci, mai ales dacă nu sunt din familii strălucite sau nu au ocupat demnităţi importante, rezervate de cele mai multe ori grecilor şi romanilor.”
”Misteriile lui Zalmoxis” este totuși o carte interesantă pentru pasionații subiectului, care poate să constituie un punct de plecare pentru studierea acestui aspect al istoriei și religiei geto-dacilor, alături de cărți precum ”Dacii” lui Hadrian Daicoviciu sau ”Religia dacilor”, de Dan Oltean.
