Mergeți în sufletul meu! „America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac

„America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac
Editura Humanitas, Colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani, București, 2021

Unele cărți sunt scrise pentru a-ți da senzația de nod în gât. Acea senzație care nu te părăsește nici după ce ai terminat cartea și ai așezat-o cuminte pe raft. Exact asta mi s-a întâmplat cu volumul „America de peste pogrom” semnată de Cătălin Mihuleac.

Romanul are două planuri temporale masive: unul al prezentului în care conduce cu lumea second-hand-ului familia de evrei înstăriți Bernstein, în frunte cu matroana Dora, femeia de fier a clanului și unul al trecutului, în care traversând intemperii nemaivăzute încearcă să supraviețuiască familia Oxenberg.

Contrastul celor două istorii strâns legate prin timp este că denotă dubla condiție a unui neam care a reușit cu brio să supraviețuiască celor mai meschine planuri ale istoriei, devenind afaceriști, oameni de cultură sau forțe politice înscrise în panteonul mondial.

Prinși în vâltoarea vieții, dar pe baricade diferite, cele două clanuri nu fac altceva decât să-și ia destinul în mâini. Cei prezenți  – în fața temerilor de a rămâne săraci, cei trecuți- în fața dezumanizării provocate de mână călăilor.

Personajele centrale sunt plăsmuite de autor într-un mare fel. Alege pentru ele caractere tari, firi opozante, dar și o curățenie spirituală ciudată, pentru că deși păcătuiesc frecvente aceștia continuă să caute refugiu în fața unui Dumnezeu mut.

În prezentul Bernsteinilor avem două figuri centrale, Dora – amfitrioana, femeia cu inima de fier („Femeia asta e Hitler înmulțit cu Stalin. Totul la puterea lui Mao Zedong”) și Suzy – o ieșeană care încearcă să-și îndeplinească visul de a pleca dintr-un oraș și o țară în care se sufocă. Cătălin Mihuleac le zugrăvește foarte explicit, tangibil aproape, încât acestea pot fi ușor găsire în imaginile cu care ne-am obișnuit zi de zi. Sunt femei care țin hățurile și care iau decizii ce pot schimba viața. Își arogă atribuții și împart teritoriul unei vieți proscrise.

În planul temporal trecut o avem pe Roza Bernstein, o femeie vaporoasă, efervescentă care, deși își iubește soțul, nu uită să își creeze legături amoroase fulminante. Pe cei doi îi leagă Golda și Lev, doi copii minunați care le moștenesc flerul evreiesc.

Melanjul dintre cele două planuri este atu-ul naratorului, care evadează din confortul unei istorisiri ficționale și ne poartă într-un du-te-vino dureros. Pe de o parte vedem penuria spirituală a oamenilor îmbogățiți peste noapte, iar pe de altă parte finalul dureros al celor care și-au pierdut aproape tot în acel Pogrom al evreilor din Moldova.

Pentru mine acest roman a fost o experiență de lectură inedită. Nu cred că am mai întâlnit cărți care ar aborda astfel prigonirea evreilor. Mihuleac sparge tiparul victimizării și spune, în fraze laconice, care a fost prețul plătit de evrei pentru pace.

Dincolo de ficțiunea atent trasată, Mihuleac nu uită să insereze și multă istorie practică (numai cât face pasajul despre Teodoreanu antisemitul). În plus, nu are pic de pudoare și narațiunea sa crește în intensitate ca un bulgăre de zăpadă (în minte îmi persistă și acum scenele violului colectiv comis de diferiți români asupra Rosei). Umorul rafinat și atent dozat completează nuanțele textului și convinge cititorii că și durerea are un sfârșit… sau poate nu?

„America de peste pogrom” este un roman atât de fotografic încât se întipărește pe retină. Este un volum pe care nu îl recomand, ci pe care insistent vă rog să-l citiți, genul de carte despre care vorbești oricând, oriunde și oricui, pentru că știi ce potențial are.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografie: LibHumanitas.ro)