„Malorie”, de Josh Malerman
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2020
Traducere din limba engleză de Liviu Szöke
Cât am citit Malorie, am avut în minte imagini nu din filmul bazat pe Bird Box: Orbește (primul volum al acestei duologii, dacă-i pot spune așa), ci din The Village (2004), un film de Shyamalan care-mi place foarte mult și pe care încă nu am îndrăznit să îl revăd, într-atât de puternic m-a impresionat când l-am urmărit prima dată, la Republica, în Cluj – înainte să își schimbe numele în „Florin Piersic”. În The Village – tradus la noi ca Satul – unde joacă Joaquin Phoenix și Bryce Dallas Howard, printre alții, există niște creaturi înspăimântătoare, misterioase, îmbrăcate în roșu, pe care nu ai voie să le privești și de care trebuie să-ți fie teamă. Evident, ițele sunt mult mai încărcate, însă mi-am imaginat creaturile din Malorie precum cele din The Village – până spre final, când nu am mai fost atât de sigură.
Josh Malerman scrie simplu, fără fițe, fără pretenții, iar Liviu Szöke i-a tradus foarte bine și ticurile, și tertipurile. Se potrivesc la exprimare autorul și traducătorul, sau cel puțin așa mi s-a părut din lectură, care a curs și nu s-a împotrivit. Malerman tinde să fie cam prea dramatic pentru gustul meu, pe alocuri, dar să-i ofer ce-i al lui și să zic că prinde bine la construcția cărții și că îi iese de minune alunecarea în psihoză, dacă dorește.
Situare spațiu-timp într-o lume post-apocaliptică
Pentru cine a citit prima carte, și/sau a văzut ecranizarea cu Sandra Bullock în rolul principal (apropo, autorul îi mulțumește, la final, pentru întruchiparea personajului), Malorie se întâmplă cu niște ani buni mai târziu și reia acțiunea din punctul în care siguranța dată de școala pentru nevăzători unde au ajuns protagoniștii la finalul lui Bird Box se năruiește, iar haosul se dezlănțuie și în micul adăpost.
Malorie, Olivia și Tom (-copilul, pe care-l diferențiază mare parte din roman de Tom-bărbatul, într-un omagiu obsesiv) reușesc să fugă și se aciuează într-o fostă tabără pentru adolescenți, unde-și duc existența după „legea bentiței” și unde angoasele și obsesiile lui Malorie nu au nicio clipă de răgaz. Copiii devin adolescenți, ajung la 16 ani și încep să-și pună întrebări și să conteste deciziile și regulile singurului adult pe care-l au constant în preajmă; cu toate acestea, revolta lor nu este imediată și nici absolută, semn al respectului și încrederii pe care le simt încă.
Totul se schimbă când la ușa lor bate… omul cu recensământul, pe care-l tratează cu un amestec de curiozitate și groază (ținând cont de experiențele trăite cu un alt ins în care avuseseră încredere, cu ceva timp înainte). Acesta nu reușește să-i convingă să stea de vorbă cu ei, dar le lasă pe verandă un manuscris cu toate informațiile colectate de când se ocupă cu o încercare de a actualiza starea generală a lumii în care oamenii trăiesc acum. Și poate că și cei trei și-ar fi dus mai departe existența monotonă, dar sigură, dacă n-ar descoperi pe hârtiile lăsate două nume pe care le cunosc.
Trenul, probabil cel mai bine construit „personaj”
Acțiunea începe aici, și mă voi feri să povestesc mai departe, pentru a nu strica bucuria lecturii celor care nu sunt amatori/oare de spoilere. Voi scrie doar că mi-a plăcut enorm ideea Trenului, și că toate discuțiile cu persoana care-l avea în grijă mi s-au părut rezonabile și bine argumentate; de altfel, autorul povestește cum i-a venit ideea acestui mijloc de transport funcțional chiar și în prezența creaturilor, în Mulțumirile de la finalul cărții, și mi se pare foarte fain că ne spune cum nu i-a aparținut neapărat lui și cum a lucrat în echipă la cizelarea ei. De altfel, scenele din Tren mi s-au părut cele mai bine construite, și mi-a amintit atât de Crima din Orient Express (Agatha Christie), cât și de Snowpiercer (filmul, serialul, banda desenată pe care eu o știu cu denumirea în franceză, Transperceneige).
Aș mai adăuga însă două vorbe despre personaje. Dintre toate, cea mai rotundă mi s-a părut Olivia, care a reușit să mă surprindă aproape de final – mărturisesc că nu mă așteptam să descopăr așa un secret la ea, cu toate că indiciile erau limpezi, dacă știai ce să cauți. Tom nu mi-a plăcut în mod deosebit, deși acțiunile sale au fost în mare parte justificate și a jucat foarte bine rolul adolescentului rebel, exaltat la gândul aventurii și provocărilor. Și, cu toate că Malorie este protagonista absolută, că romanul îi poartă numele ca titlu și că mai totul trece prin filtrul ei și este privit din perspectivă proprie, nu mi-a stârnit vreo impresie aparte. Este adevărat că Sandra Bullock a jucat excelent în film, în opinia mea, însă nu m-a ajutat nici măcar să mi-o imaginez ca Malorie din carte. Cel mai probabil, mi-e greu să-i înțeleg deciziile pentru că nu am cum să mă raportez la perspectiva unei mame, însă, din nou, ca tipic și stereotip, a funcționat.
În loc de concluzie
Aș spune: citiți Malorie dacă ați citit/văzut Bird Box, în primul rând, pentru că oferă o finalitate de care cred că aveam nevoie, și dacă n-ați citit/văzut încă prima parte, nu uitați să faceți asta mai întâi, fiindcă altfel veți contextualiza cu dificultate acțiunea și personajele din al doilea roman.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Litera.ro, HollywoodReporter.com, Variety.com)
