„Lovește-ți inima!”, de Amelie Nothomb
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2018
Traducere de: Claudiu Constantinescu
Cum arată ura nejustificată a unei mame față de fiica ei, încă de dinainte ca aceasta din urmă să se nască? Și ce fel de om devine cineva care este ignorat de mamă dintotdeauna? La astfel de întrebări răspunde cartea lui Nothomb, „Lovește-ți inima!”, analizând gelozia patologică pe care Marie, o tânără conștientă de frumusețea ei aparte într-un oraș de provincie, o dezvoltă în momentul în care rămâne însărcinată prea repede cu soțul ei, Olivier. Încă din primele zile de viață, peste Diane se revarsă valuri întregi de afecțiune, mama sa fiind singura care alege s-o ignore sau s-o evite.
Deși pornește de la o intrigă trasată în tușe interesante, prima parte a acestui roman al lui Nothomb conține ceva de duzină, un soi de substrat penibil. Ceea ce o salvează însă sunt câteva elemente de turnură care apar de fiecare dată când atingi un punct în lectură în care îți spui că e o carte complet previzibilă. De pildă, momentul în care Marie rămâne din nou însărcinată, atmosfera creionată de Nothomb te face să crezi că următorul copil va avea parte de același tratament. Greșit, căci frățiorul Dianei ajunge să fie răsfățat până peste măsură. Senzația e construită de scriitoare prin accentuarea diverselor replici sau gesturi ale mamei care pare de un narcisism extrem care s-ar manifesta în cazul oricărui om. Dar nu e cazul. De asemenea, pasaje întregi sunt scrise prin raportare la perspectiva micuței Diana- amintind de „Metafizica tuburilor”– care încearcă să realizeze de ce mama ei nu se comportă ca atare. În acest sens, o scenă emoționantă e cea în care – raritate – Marie își ia fiica în brațe, iar aceasta simte mirosul de mamă pentru prima dată de la instalarea primelor grăunțe de memorie.
„Diane nu a mai putut să adoarmă. Revelația dragostei o făcea în continuare să aibă frisoane. Sigur, în brațele tatălui său, ale lui buni sau ale lui bunu, simțise deja că era iubită și că iubea. Dar ceea ce trăise în brațele mamei sale era de cu totul altă natură: era ceva magic. Era o forță care te lua pe sus, care îți pătrundea până în oase, care te topea de fericire. Venea cumva din mirosul mamei sale, care întrecea până și cele mai îmbătătoare miresme…Faptul că n-a mai adormit la loc a avut importanța lui: pentru ea, era singura modalitate de a se asigura că nu visase”.
„Lovește-ți inima!” urmărește mai departe parcursul Dianei la facultatea de medicină și interacțiunea sa cu o altă femeie, Olivia, profesor-asistent, căreia i se dedică în totalitate, încercând s-o ajute cu publicarea unei lucrări pentru avansarea în grad. Diane își dorește să ajungă cardiolog, iar Olivia începe să joace rolul prietenei, apoi al unei mame-substitut. Și aici se simte un soi de falsitate în scris, o senzație acută că este strict un roman, în sensul că nu te captivează așa cum ar face-o o carte bună. Poate cea mai interesantă parte a romanului lui Nothomb este momentul în care Diane are parte de un nou șoc, atunci când descoperă că, asemenea mamei ei neiubitoare, și Olivia este doar un produs strict al societății, care e interesată numai de imaginea pe care o proiectează în afară. Cea de-a doua sa mamă ajunge să o înșele poate în cel mai dureros mod, asumându-și rezultatele nopților ei nedormite, până în cele mai mici detalii care țin de pasiunile lecturilor ei- cum ar fi cunoșterea unui citat din Alfred de Musset: „Lovește-ți inima! Acolo e geniul”. Și totul culminează cu teza pe care Diane trebuie s-o susțină, unde Olivia își arată clar adevăratul chip.
Până acolo, naivitatea Dianei, de altfel o ființă extrem de inteligentă, se desfășoară neîntreruptă. Singurul om care îi atrage atenția în acest sens e Elisabeth, o veche prietenă, de care aceasta se depărtează la un moment dat, care o atenționează că are de-a face cu un parazit.
„Mă îngrijorezi. Ești pe punctul de a intra în ceva oribil. Fă în așa fel încât să stai cât mai departe de femeia asta, crede-mă”.
Mai există în carte detalii care atrag atenția cititorului în mod plăcut, însă, în orice caz, „Lovește-ți inima!” nu e în niciun caz printre titlurile care îi fac cinste scriitoarei Amelie Nothomb, fiind genul de carte pe care o poți alege, eventual, în locul răsfoirii unei reviste. „Metafizica tuburilor” e o alegere care are șanse minime să dezamăgească, căci are elemente îți mențin atenția trează, precum și anumite considerații filosofice. În orice caz, „Lovește-ți inima!” merge la oboseală și trezește, în special în ultima parte, când Diane descoperă cât de departe poate merge așa-numitul său mentor, o anumită revoltă. Acest sentiment este, de altfel, cel mai puternic și autentic pe care Nothomb reușește să îl redea în acest roman.
