Între vis și realitate: ”Liftul”, de Cornel Bălan

”Liftul”, de Cornel Bălan
Editura Humanitas, Colecția 821.135.1 Scriitori români contemporani, București, 2019

La prima vedere, totul este simplu: personajul din ”Liftul” este un cetățean onorabil al Bucureștiului ”blocurilor gri”, care își împarte zilele între mama suferindă, prieteni și încercări de a-și rezolva problemele financiare, dar și pe cele de somn. Așadar, nimic nu pare altfel decât într-un tipar normal, dar acestea sunt doar cadrele poveștii, pentru că, de la un punct încolo, Cornel Bălan schimbă toată paradigma obișnuitului ducându-se spre distopie și spre roman psihologic și chiar psihotic. Nimic nu pare a fi ceea ce pare în acest roman halucinant (de atractiv).

Totul începe parcă de la acel loc de muncă mult râvnit, aproape neverosimil: ascuns într-un imobil din zona de case a Bucureștiului, se află un institut de cercetare (a ce? cu ce obiect de activitate? – nu vom afla niciodată), unde locul de muncă se află la nivelul al treilea al subsolului, iar singura atribuție a postului pare a fi să stea degeaba sau, mai bine zis, să îl urmărească și să socializeze cu un coleg de serviciu. Programul este flexibil, are nenumărate facilități, dar atmosfera este kafkiană, neverosimilă, iar ”pereții” au mereu urechi, iar propriile fapte, plictisitoare, sunt mereu cunoscute de șeful Iosifescu.

În paralel însă, viața sa continuă, pendulând mereu spre trecut – amintiri despre tatăl său, discuții și întâmplări cu gașca de la bloc, avându-i în centru pe foștii și actualii prieteni, Gonzo și Yoghinul, personaje inedite și atipice – și prezent, unde încercările matematice ale personajului sunt temerare și descrise foarte atent, iar cea mai frumoasă realizare o reprezintă relația cu sublima Eva, o iubire frumoasă și care îi stârnește uimire până și lui.

”M-am întrebat cum i-ar sta iarna cu o căciuliţă albă, de lână, din care, pe la breton, să-i iasă doar zulufii negri. Voiam să prind toate anotimpurile cu ea, asta cred că era explicaţia, pentru că altfel urăsc iarna şi nu văd de ce m-aş fi gândit la iarnă în toiul verii.” (pag. 147)

Dar trecutul și prezentul înseamnă, laolaltă, și relatarea problemelor cu somnul și încercarea de a le rezolva. Pentru asta, merge la un medic specialist – un somnolog –, care îi implantează o mașină inovatoare, care îi va supraveghea și îi va induce somnul.

”De acum, această maşină te va însoţi toată viaţa, Cu timpul, te vei simţi de parcă a fost cu tine dinainte să te naşti. Fără îndoială trebuie doar să ai grijă cum ataşezi firele de cap, precum şi masca pe figură. Orice maşină sincronizată perfect la creierul potrivit ar trebui să‑l adoarmă complet, în orice moment. Asta‑i tot! Doctorul Crişan, etajul trei, cabinetul paisprezece.” (pag. 122)

Problema este că această mașină trebuie reglată și pusă pe cap în fiecare seară, pentru că pacientul a semnat un regulament strict, iar orice excepție este sancționată de acel doctor Crișan, care îi urmărește fiecare mișcare. Așa că viața îi devine un calvar (îmi tot imaginam că, într-o eventuală noapte cu Eva, el nu va putea să se abțină de la această regulă) și, în plus, mașina de dormit îi implantează și vise ciudate, neașteptate, populate de personajele din trecut, dar și de animale amenințătoare, tipice faunei cartierelor bucureștene.

”Ştii că nu putem visa decât persoane pe care le-am văzut cel puţin o dată în viaţă? Toate visele noastre sunt populate de oameni care există în viaţa noastră, sau cu care ne-am întretăiat la un moment dat, în trecut. Numai un mesia poate visa persoane pe care nu le-a întâlnit sau pe care urmează să le întâlnească.” (pag. 62)

Și așa devine ”Liftul” (titlu despre care am citit că nu are neapărat o semnificație specială, fiind cel mai des întâlnit cuvânt din roman) o permanentă pendulare între realitate și vis. Totul pare real, dar vom descoperi treptat că există multe scene care reprezintă, în ciuda realismului lor, doar o nouă manifestare a somnului – un vis – sau, mai bine zis, o manifestare a mașinii de somn. De aici vine și atractivitatea romanului: chiar dacă circumstanțele și povestea par banale, obișnuite, iar personajele populează o lume care pare apropiată de a noastră, cititorul este pus la încercare pentru a descoperi ce este realitate și ce este vis, ce reprezintă încercări normale pentru oameni obișnuiți și ce reprezintă halucinație și irealitate.

”Liftul” este, așadar, un roman meritoriu despre granița dintre vis și realitate, are cursivitate, are curaj și provoacă o atracție halucinogenă pentru cititorul atent la diferite nuanțe. Tocmai de aceea, voi aștepta cu interes următoarele proze ale lui Cornel Bălan, mai ales viitorul roman ”Ultima armată”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.