”Interogatoriu în depărtare”, de Václav Havel
Editura Meteor Publishing, București, 2015
Traducere din limba cehă de Sorin Paliga
„Interogatoriu în depărtare” este un interviu-fluviu luat lui Václav Havel la jumătatea anilor ’80, interviu care se transformă treptat, sub ochii cititorului, într-o densă autobiografie a acestuia, dar totodată și într-un nuanțat portret al Cehoslovaciei din vremea comunismului. Întâmplarea face că am citit această carte la cațiva ani după lectura volumului „Pe scurt, vă rog”, care include un interviu acordat de Havel douăzeci de ani mai târziu aceluiași Karel Hvížďala, un jurnalist ceh stabilit în Occident.
Am regăsit aceeași gândire coerentă și profundă, aceeași teribilă forță a unui spirit viu și independent, aceeași incontestabilă actualitate și relevanță a problematicii abordate. Václav Havel și-a sintetizat singur atitudinea care i-a definit traiectoria într-o viață și o lume zbuciumate: „întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcut nimic din ce mi s-a ordonat”. Un intelectual autentic care nu a fost lăsat să-și termine studiile, care a fost închis în repetate rânduri, care a fost forțat să fie ba dulgher, ba berar, la început pentru că provenea dintr-o familie bogată, aparținând marii burghezii, mai apoi pentru că nu era deloc dispus la compromisuri cu regimul totalitar, ne oferă o tulburătoare lecție de tărie morală.
Václav Havel a vrut să fie un scriitor „martor al epocii” și a avut mult de suferit pentru aceasta. După Revoluția de Catifea, n-a vrut să fie președinte – ar fi preferat să rămână tot un „martor al epocii” – și a trebuit să fie. Un destin ieșit din comun, pe care „titularul” și l-a asumat pe deplin și l-a gestionat cu demnitate, înțelepciune și tenacitate, dar și cu mult umor.
Ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul al Republicii Cehe a fost cu totul special pentru că s-a străduit mereu să facă lucrurile care au o noimă, nu pe acelea care au în mod vădit succesul asigurat. Ancorându-se în această filozofie de viață, a reușit să nu-și piardă speranța nici chiar când se afla la închisoare. După cum spune chiar el, răspunzând întrebării lui Karel Hvížďala dacă mai poate exista speranță în Cehoslovacia anilor ’80: „speranța nu înseamnă pronostic, ci orientare sufletească, orientarea inimii ce depășește lumea prin cele trăite nemijlocit, ancorată undeva mai departe, dincolo de frontierele sale”.
Literatura, teatrul, politica, filozofia, disidența, marginalizarea, schimbarea și reușita – despre toate acestea este vorba în cartea lui Václav Havel. Și toate sunt abordate într-o manieră articulată, originală și lipsită de orice trufie de către un om aflat într-o perpetuă și îndârjită căutare a adevărului și a sensului…
1 comment
Pret bun pe Elefant la acest volum, intra in lista de cumparaturi pentru saptamana viitoare, momentan trebuie sa termin ce am cumparat 😀