”Culorile rândunicii”, de Marius Daniel Popescu
Editura Polirom, Colecția „Biblioteca Polirom”, Seria „Actual”, Iași, 2014, 200 p.
Traducere din limba franceza de Simona Modreanu
Cine sunt eu? Cine ești tu? De unde vin? Încotro?
Banal, la prima vedere, dar răspunsurile la aceste întrebări nu sunt oricând la îndemână. Cu atât mai puțin pentru Marius Daniel Popescu, scriitor român stabilit în Elveția de limbă franceză, scriitor pornit din anii 1980 ai României lui Ceaușescu și de imediat după către o altă lume; rezultatul este acest roman, ce completează imaginea căutării din Simfonia lupului (2007), cu un eu sufocat (și totuși în viață!) între o slujbă anostă (șofer de autobuz sau, în ficțiune, „lipitor de afișe”) și identitatea scriitoricească, între țara de dincolo (a părinților, a familiei) și cea de aici.
„Viața mea este povestea mea”, un crez al scriitorului, cu un stil creat la persoana a II-a (ieșire din „eu” sau creație a „eului”, precum și marcă a impersonalului, din punct de vedere pragmalingvistic”), experimentat la noi de Nedelciu în unele dintre povestirile sale. Rezultatul este un roman despre identitate: eroul se întoarce în țara-mumă pentru a veghea înmormântarea mamei, sfârșită singură, pe neașteptate, în casă și descoperită câteva zile mai târziu, de vecini.
Redescoperind țara originară, se redescoperă de fapt pe sine, stabilindu-se astfel o corespondență imposibil de negat între eu și patrie. O patrie unde se trăia prost (atât înainte de 1990, cât și imediat după) și un eu fugitiv, care nu pare a o duce mai bine în noua sa țară: e lipitor de afișe și deopotrivă scriitor.
Pus sub semnul lui Alexandru Mușina („prieten și mentor”, după ce traducerea romanului precedent era închinată memoriei lui Gheorghe Crăciun), Culorile rândunicii realizează și un portret, lacunar, al Grupului de la Brașov, în atmosfera căruia s-a format scriitorul. Ușor de recunoscut este astfel Marius Oprea: „Unul dintre prietenii tăi e istoric și a avut acces la arhivele Securității partidului unic, a găsit documente care atestă crimele partidului unic, a descoperit dosarele oamenilor torturați sau executați în mod laş”.
Paralel cu descoperirea eului (în special prin poveștile despre copilărie spuse fetei sale) se naște și un discurs despre lumea românească de azi; de pildă, aflăm că „în țară un marinar a devenit președinte. Imaginează‑ți unde poți ajunge dacă ești pompier sau mecanic auto ”(p. 118). Miza continuă pe impersonalitate conduce către situațiile-tip, ce pot fi totuși identificate în orice epocă: „Prietenul tău istoric și cîțiva dintre foștii lui colaboratori continuă să‑i dezgroape pe executații partidului unic, o fac la cererea familiilor celor uciși, au la dispoziţie mijloace puține, sînt supravegheați de poliția de acum, actualul președinte a fost un înalt demnitar al partidului unic, partidul care se află astăzi la putere este un nou tip de partid unic.” (p. 151).
Volumul pare a fi uneori compus din exerciții de creative writing, ceea ce îl poate apropia de profesorul Mușina, căruia îi este dedicată această carte; autorul sesizează poezia lucrurilor banale, cum ar fi biletele la loto, bonurile de cumpărături, flyere, atâtea bucăți de hârtie care îți ocupă sistematic și adesea angoasant viața. Uneori sunt alese notații de calitate poematică, cum ar fi o amintire a unui haiku: „Acest motor în patru timpi : primăvară, vară, toamnă, iarnă ; vară, toamnă, iarnă, primăvară ; toamnă, iarnă, primăvară, vară ; iarnă, primăvară, vară, toamnă.”, fără a ignora măruntele, dar puternicele mesaje ale capitalismului: „Pe ambele părți ale pliculețului de hîrtie care conține zahăr stă scris „«Cafeaua noastră obținută prin comerț echitabil asigură condiții decente de viață micilor producători din Sud»“.
Culorile rândunicii conține mesajul de speranță, de nou început, de permanent nou început, pe care Marius Daniel Popescu are capacitatea să îl găsească și, mai ales, să îl exprime astfel încât să înțeleagă oricine că e poveste intimă, despre mamă: „Tu mi‑ai spus că acest cuvînt, «țară», n‑ar trebui să existe, tu spuneai că totul este țară.” Pentru că o rândunică își caută sau își inventează în fiecare sezon o țară: este latura atractivă și totodată depreciativă a simbolului.
1 comment