”Frații Burgess”, de Elizabeth Strout
Editura Litera, Colecția Clasici Contemporani Litera, București, 2016
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
În aceste timpuri în care tema imigrației este discutată și dezbătută în toate mediile, cartea romancierei americane Elizabeth Strout vine ca o mănușă. Publicată inițial în 2013, nu are, desigur, ca temă centrală imigranții din Europa ce au năpădit vestul continentului după acel an, ci o comunitate mai puțin cunoscută de către noi, dar la fel de suferindă, respectiv somalezii care au părăsit țara ca urmare a războiului civil purtat pe meleagurile natale după 1991. Ei sunt o comunitate închisă, ce numără zeci de mii de persoane, care s-au mutat în mici orașe americane și încearcă să-și păstreze tradițiile și obiceiurile, inclusiv cele religioase (moscheea este centrul noului lor univers), puțini dintre ei învață limba engleză, iar cumpărăturile și le fac din magazinele proprii:
”Despre somalezi, unii localnici nu vorbeau defel: trebuiau îndurați, așa cum se îndura vremea urâtă, prețul benzinei sau un copil care se arăta a fi de soi rău. Alții erau mai puțin tăcuți. O femeie scrisese o scrisoare pe care ziarul local o publică: ”Mi-am dat în sfârșit seama ce nu-mi place la prezența somalezilor aici. limba lor e altfel și nu-mi place cum sună. Iubesc accentul de Maine. Lumea, când se gândește la noi, crede că nu deosebim ”ei” de ”hei”. Asta o să dispară. Mi-e frică să mă gândesc cum schimbă asta statul nostru.” (Jim îi trimise mesajul lui Bob într-un e-mail, cu subiectul Scârbă Albă Rasistă Se Agață de Limba Maternă.)” (pag. 159)
De altfel, tema imigrației este și substratul romanului, dar și moment cheie în definirea și redefinirea familiei Burgess, care este despărțită de distanță, dar și de personalitățile diferite ale celor trei frați: Zach, fiul lui Susan Burgess, un adolescent atipic, care suferă din cauza divorțului părinților, face într-o bună zi, în orășelul natal o nebunie copilărească, aruncând un cap de porc pe podeaua moscheii. Subiectul este exploatat furibund atât de către autoritățile locale – șerif, procurori, ONG-uri, cât și de presă și parțial și de către comunitatea somaleză, deși aceasta este prima care înțelege resorturile unui gest ce vine nu din ură etnică sau religioasă, ci mai degrabă din exagerarea tipic adolescentină.
În acest conflict între stat și un adolescent, cei care trebuie să descurce ițele sunt cei trei frați Burgess. Primul dintre ei este Jim Burgess, prototipul omului de succes, un avocat cu reușite atât într-un oraș mic, cât și în metropolă, dar care în ultimii ani s-a retras din luminile rampei, preferând o existență liniștită, împărțită între procese simple, familie și jocul de golf. Aparent foarte puternic, niciodată sentimental, el este distant și nepăsător față de frații săi, pe care îi vede rareori. Dar nu există om care nu are secrete, așa că toată această aparență de putere se poate distruge imediat, ireversibil.
Bob Burgess pare a fi opusul fratelui său: nu este avocat de succes, ci doar un amărât de avocat din oficiu; nu mai are familie, nu are nici copii, iar speranțele pentru ca acest lucru sunt minime, de vreme ce a ajuns deja la cincizeci și unu de ani, are probleme cu alcoolul și nu este cel mai sociabil om din lume; este chinuit de o greșeală din tinerețe, când, jucându-se în mașină, a dat drumul frânei de mână, iar mașina, aflată în pantă, a plecat, omorându-l pe tatăl lor. Nu este niciun orator deosebit, astfel încât, atunci când Zach face acea prostie, el este cel trimis de Jim pentru a susține familia și pentru a acorda datele necesare avocatului angajat. Influența sa este minimă, dar ceea ce impresionează este bunătatea, sinceritatea și încrederea în oameni:
”Inimaginabilul se petrecuse: Jim nu mai făcea parte din viața lui. Se trezea uneori, frământat, neputând gândi decât: Jim. Însă Bob nu mai era tânăr și știa ce înseamnă să pierzi. Știa acea tăcere, forța orbitoare a panicii, și mai știa că fiecare lucru pierdut aducea cu el și o ciudată stare, abia sesizabilă, de ușurare. Nu era o persoană foarte contemplativă, așa că nu se lăsă cuprins de gânduri negre. Însă prin octombrie începu să aibă parte de multe zile în care se simțea cuprins de detașare, avea impresia unei supleți și a unui soi de blândețe gravă. Îi amintea de copilărie, de ziua în care descoperise, într-o zi, că putea colora fără să se abată de la contururi.” (pag. 341-342)
Sora lui Jim și a lui Bob, mama lui Zach, pare cea mai puțin importantă dintre cei trei: ea a ales să rămână în orașul natal, în Shirley Falls-Maine și pare a fi prototipul persoanei de care nimeni nu-i pasă, nici măcar fiului ei, o prezență naivă și aparent dezinteresată, dar în același timp tristă și al cărei orizont nu duce nicăieri.
”În cea mai mare parte a celor nouăsprezece ani de viață a lui Zaachary, Susan făcuse ce fac părinții când copilul lor se dovedește atât de diferit de ce și-au imaginat – adică să pretindă din răsputeri, cu amărăciune și speranță, că totul va fi bine. Zach o să se maturizeze. O să-și facă prieteni și un rost în viață. O să se maturizeze, o să se maturizeze… Diverse variațiuni îi cântaseră lui Susan prin minte, în nopțile de insomnie. Însă în mintea ei mai sălășluia și negrul, neîntreruptul ritm al îndoielii: prieteni n-avea, era tăcut, ezitant în tot ce făcea, la școală abia dacă făcea față. Testele arătau că avea un IQ peste medie și nici o problemă de învățare clar conturată – însă felul lui Zach de-a fi înclina balanța către nu tocmai în regulă. Și uneori melodia de eșec a lui Susan atingea un crescendo de nesuportat: era vina ei, o știa. Cum să nu fie vina ei?” (pag. 203)
Ceea ce este însă important este aceea că, atunci când unul dintre frați este la ananghie, fie că relațiile dintre ei sunt reci sau apropiate, ceilalți sar imediat în ajutor și se susțin reciproc. Poate chiar asta este miza romanului, trecând peste toleranță, imigranți, viața într-o comunitate mică sau diferența de personalitate dintre frați: care este cea mai bună idee atunci când te gândești la numărul optim de copii dintr-o familie – cum este mai bine, cu un copil sau mai mulți? Cum este mai bine, o viață în care ni se oferă totul – copil singur la părinți – sau una care oferă sprijin pe măsura ce înaintăm în vârstă – mai mulți frați?
Așadar, suntem în fața unui roman foarte bun, de inspirație modernă, care curge frumos și implică cititorul, care empatizează cu personajele (preferatul meu a rămas Bob), un roman despre familie și despre relațiile din interiorul acesteia, despre sprijin și comuniune. Frații Burgess sunt o familie normală, cu aceleași probleme pe care le avem sau în fața cărora ajungem cu toții, fie care vorbim despre adulter sau divorț, despre toleranță sau ură rasială, despre monotonie în familie sau pasiune.
