”Wabi-Sabi”, de Francesc Miralles
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018
Traducere: Tudora Șandru Mehedinți
Atunci când am început să citesc Wabi-Sabi mă așteptam la multă profunzime a textului. Iar ea este prezentă peste așteptări în roman, deși doar sugerată, rămânând la latitudinea cititorului să meargă dincolo de text, care nu pune deloc probleme. Totul e dezvăluit, nu există enigme veritabile în această privință. Începutul este foarte promițător, însă odată cu întâlnirea dintre Samuel (eroul principal) și Mizuki (o frumoasă tânără pe jumătate japoneză, pe jumătate americană), povestea capătă o turnură relativ previzibilă, lucrurile par să se complice, dar ca scriitură, textul se simplifică. Un roman cu structură aerată, care cere o construcție mai elaborată. Se citește ușor, insuflă speranță, liniște și credința netăgăduită că există lumină dincolo de orice tunel întunecat. În prima parte avem parte de pasaje frumoase, care curg lin și care seamănă a aforisme. Mi-ar fi plăcut ca Francesc Miralles că continue această linie, deși poate întregul text este menit să rămână în zona explorării fragilității de la o distanță rezonabil de mare.
Francesc Miralles s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat iniţial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, apoi de filologie engleză, părăsind pentru o vreme capitala Spaniei. Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. Coordonează de-a lungul timpului colecţii de dezvoltare personală și semnează câteva lucrări sub pseudonim, experienţă reflectată în primul său roman, „Barcelona Blues” (2005). În 2001 obține Premiul Gran Angular 2001 cu romanul pentru tineret „Un haiku per a l’Alícia”. Se dedică scrisului și publică publicat lucrări de ficţiune şi nonficţiune – romane, cărţi de dezvoltare personală, cărţi pentru copii şi tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat în 2016 bestsellerul „IKIGAI. Secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită” (Humanitas, 2017), iar dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat „El quinto mago” (2009), „El cuaderno de Aroha” (2013) şi „La lección secreta” (2015). Romanul „Iubire cu „i“ mic” (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în peste 20 de limbi, îşi află continuarea, în 2014, într-un roman despre frumuseţea imperfecţiunii şi a lucrurilor efemere, Wabi-sabi.
„Wabi este expresia frumuseții ca manifestare a energiei creative care curge prin toate ființele și lucrurile. Este o frumusețe care, precum natura însăși, este în același timp obscură și luminoasă, tristă și veselă, aspră și blândă. Frumusețea acestei forțe naturale nu este perfectă, ci veșnic schimbătoare și mai presus de înțelegerea noastră. Wabi însemna la origine «tristețea sărăciei». Însă încetul cu încetul a ajuns să definească o atitudine față de viață, prin care omul încearcă să se resemneze în fața condițiilor dificile ale existenței sale și învață să-și găsească pacea și seninătatea mentală chiar și în astfel de împrejurări. Sabi este, fundamental, un concept estetic în strânsă legătură cu Wabi, care e o idee filozofică.“ (pg. 98)
Deși aveam de-a face și cu romanul unei crize identitare, totul pare diafan, ai impresia de ușurătate chiar și în momentele care ar trebui să fie tensionate; Francesc Miralles nu vrea să creeze suspans, deși textul îl cere uneori. Povestea poate fi asemănată cu cea a unui roman murakamian, dar atenția pentru detalii e la cote mult mai mici, iar textul nu pune probleme cititorului. Una dintre legăturile murakamiene care mi-a plăcut în mod special este faptul că sunt inserate detaliile despre preferințele muzicale ale personajului principal, care de altfel are gusturi excelente în aceasta privință.
Gândit ca o continuare a romanului ”Iubire cu «i» mic”, Wabi-Sabi are în centru același protagonist, Samuel de Juan, care are o relație amoroasă cu Gabriela, fără ca cei doi să locuiască împreună, unul dintre motive fiind pisica acestuia (Mishima). Existența lui Samuel este zdruncinată în momentul în care primește o carte poștală anonimă din Japonia cu o figurină de porțelan în formă de pisică (maneki neko) și cuvintele „wabi-sabi”, urmată de vizita neașteptată la locul de muncă a unei fete care încearcă să identifice limba unui cântec ciudat, fiind convinsă că este vorba de atlantă.
La îndemnul lui Titus, un prieten mai vechi, de formație redactor, Samuel va porni astfel într-o căutare care îl va duce în Țara Soarelui Răsare, la Kyoto, nu numai pentru a descoperi semnificația mesajului criptic, care ar fi putut fi cheia anumitor întrebări fără răspuns, dar și pentru a găsi iluminare, un nou echilibru, o reapreciere a micilor bucurii ale vieții în contextul în care Gabriela îi transmisese că dorește ca relația lor aibă parte de o pauză, iar el ear departe de a înțelege motivele.
”Prea des în viață lucrurile nu se petrec așa cum ne așteptăm. (…)
Lumea e imprevizibilă, dar înțelepții susțin că totul se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Și asta-i cel mai îngrijorător. Eu nu înțelegeam de ce, după opt ani, Gabriela provocase tocmai acum scufundarea Atlantidei noastre.” (pg. 35)
Straniul este insinuat la tot pasul, dar totul se dezvăluie treptat, la câteva pagini distanță. În punctele dificile, senzația că lucrurile se vor rezolva și răbdarea trebuie să primeze e o constantă, însușirea conceptului de wabi-sabi făcându-și simțită prezența aici. Wabi-sabi romanul este în acest sens o formă de a vedea și a înțelege lumea, de a vorbi despre fragilitatea din viețile noastre, de a gândi că nicio situație nu e fără ieșire, atâta timp cât viața își continuă cursul. Nu am putut să nu mă gândesc și la unele dintre romanele lui Carlos Luiz Zafon, tot scriitor catalan, care elaborează povești inițiatice asemănătoare, având o scriitură la fel de aerată în cele mai multe lucrări, în ciuda textul plin de mistere care așteaptă să fie dezlegate. La Zafon însă am simțit mai aproape personajele, pe când la Miralles am senzația că există o mică distanţă regulamentară și nu pot trece limita aceasta.
”Ritmul totuși pare insuportabil de lent în epoca telefoanelor inteligente și a rețelelor sociale. Nu mai știm să stăm liniștiți în fața unui ecran unde de nu se petrece nimic. Sau aproape nimic.” (pg. 39)
”Tot ce există în univers se află în constantă mișcare și schimbare. Nimic nu e veșnic, nimic nu există dintotdeauna și pentru totdeauna, totul are un început și un sfârșit. Arta Wabi-Sabi este capabilă să întruchipeze sau să sugereze faptul esențail și evident al efemerității și de aceea provoacă în spectator o contemplare senină ce se împletește cu înțelegerea fugacității a tot ce există” (pg. 109)
Aceste pasaje le recitea la un moment dat Samuel dintr-un tratat despre Wabi-Sabi. Și de aici pendulează între dorința de a se reîntoarce la Barcelona, mai ales după ce realizează că fusese păcălit de Titus și că întregul mister pe care se chinuia să îl elucideze fusese închipuit doar pentru a-l determina să își depășească momentele dificile din viață și să își îndrepte atenția către alte orizonturi. Odată ce o cunoaște pe Mizuki, se simte atras de ea, dar simte și că trebuie să o protejeze și să o înțeleagă. Între promisiuni și așteptare, eroticul este doar insinuat, foarte elegant și subtil, povestea nepierzând din delicatețe nici la acest capitol. Este nevoie de înțelegerea unui sens mai profund pentru a pătrunde esența lucrurilor, aparențele fiind înșelătoare de cele mai multe ori, iar răbdarea trebuie să fie un aliat în această călătorie de cunoaştere reciprocă.
”«Să cunoști floarea înseamnă să te prefaci în floare.» (…) Ce ne învață deci floarea? Ne învață să privim și atât? Poate că numai când vom învăța să contemplăm fără filtre cel mai neînsemnat lucru vom fi capabili să ne întoarcem privirea spre noi înșine.
În general, nu există lucruri frumoase sau urâte, doar un fel de a le vedea frumoase sau urate.” (pg. 139)
O incursiune subtilă în lumea japoneză, o apropiere nu numai de conceptul de wabi-sabi, dar și de umani, geiko, maiko și maneki neko, cărora Milalles le dedică pagini scrise superb, inserând fin poezia în povestea lui Samuel și a noilor săi prieteni japonezi, Okamura și Mizuki. O călătorie de care Samuel avea nevoie, chiar dacă poate inițial nu și-a dat seama de acest lucru. Dar sfârșitul unei povești în Kyoto duce la începutul aletia acasă, în Barcelona, unde o nouă aventură este pe cale să înceapă alături de o mai veche prietenă, Merixtell și fiul ei nou născut, Marc. Dar pentru că nu vreau să vă răpesc plăcerea lecturii, am să mă opresc aici cu detaliile legate de roman.
Wabi-Sabi cultivă interns atmosfera melancolică și tomnatică și poate de aici vine și ritmul romanului lui Frances Miralles, care e departe de a fi alert, unde deși se întâmplă multe lucruri într-un timp destul de scurt, nu ai nicio clipă impresia că timpul presează. ”Umblă cu privirea în sus” este ultim îndemn către Samuel, adică fii deschis către viitor, către noile posibilități de care viața nu duce niciodată lipsă. Însă trebuie să fii dispus să le primești. O veritabilă lecție de wabi-sabi, dar și un roman despre carențele benefice ale memoriei și regăsirea de sine. Lectură plăcută!
