Facebook. Fabrica de narcisism, de Teodor Baconschi

”Facebook. Fabrica de narcisism”, de Teodor Baconschi

Editura Humanitas, Bucuresti, 2015

“Numărul de utilizatori români de Internet cu cont pe Facebook a crescut la începutul anului 2015 cu 5% după ce în tot anul 2014 creşterea acestei cifre a fost de 8,57%, ajungând de la 7 milioane la începutul anului 2014 la 7.600.000 la începutul anului 2015 şi la 8.000.000 la jumătatea lunii martie 2015.” (Ziare.com, 17 martie 2015) Din această perspectivă, cum să nu fie interesant un eseu despre ceea ce înseamnă cataclismul Facebook? Evident, pentru a scrie despre fenomen trebuie să-l studiezi, iar cineva care nu este pe Fb nu are cum înţelege amploarea şi mutaţiile pe care le produce această platformă. Volumul lui Teodor Baconschi[1] surprinde translucid, plecând chiar din titlu, unul extrem de pertinent şi relavant, dimensiunea combinată, istorică, filosofică şi religioasă a acestei noi etape din evoluţia umanităţii occidentale, de care suntem şi noi ancoraţi.

Facebook este doar una din reţele de socializare, însă este cea mai de succes. Oare de ce? Care sunt resorturile pe care Mark Zuckerberg a reuşit să le răscolească la nivel global? „Asemenea regilor, vrem să lăsăm viitorimii o impresie cât mai măgulitoare. În premieră absolută, dorinţa de nemurire (sau doar instinctul nostru de supravieţuire) a primit o asistenţă tehnică nelimitată.”[2] Fb se foloseşte şi de potopul informaţional: „Lungimile plictisesc, pentru că obosesc mintea unui public deja obosit de el însuşi. Să nu uităm că publicul se invită la propriul spectacol, el scrie, tot el citeşte. Oamenii care zăbovesc pe FB până la dependenţă sunt albinuţe care culeg nectarul în timp scurţi”[3] Pentru gânditorul creştin, totuşi pe Facebook, involuţia este evidenţă: “Dacă pe timpurile dominaţiei ecleziale ai ale cosmologiei creştine, viziunea despre sine era ponderată prin virtutatea smereniei, acum goana după imagine este, dimpotrivă, încurajată ca preţ al integrării în marea comunitate a Cărţii cu Chipuri”[4]

Baconschi foloseşte analiza fenomenului Facebook, până la urmă doar o altă aplicaţie informatică ce foloseşte internetul, pentru a reflecta asupra noastră, asupra umanităţii în anul de graţie 2015 şi a lungii noastre evoluţii. Iar Teodor Baconschi are toate instrumentele necesare, toată aparatura spirituală pentru a întreprinde o ecografie foarte subtilă a corpului nostru universal, căci dacă umanitatea nu s-ar fi regăsit în Facebook, într-o proporţie atât de mare, nu am mai fi avut ce poveşti şi diseca în cărţi, aplicaţia ar fi avut un rol periferic sau nici nu ar fi existat. Nevoia omului de a împărtăşi cu întregul univers (mai ales poze cu căţei, purcei, pisici) a prevalat şi i-a adus un succes fenomenal, cu implicaţii şi politice (cum a fost în România în noiembrie anul trecut). Analiza se derulează atât la nivel macro, de umanitate, cât şi la nivel micro, de Românie. „Societatea noastră virtuală este oglinda celei reale, fie că ne place sau nu. Practic, lumea românească tribală, unde cultura contractului este nulă, dialogul formal, suspiciunea omniprezentă, îşi pune amprenta şi pe socializarea virtuală, unde toate aceste trăsături suferă amplificări nestânjenite”[5]

Iar discuţia despre Facebook este şi un pretext pentru autor de a încerca să înţeleagă mai puţin România ca entitate geografică, cât poporul român cu paradoxurile, dilemele, tendinţele şi perspectivele lui, ceea ce nu este deloc simplu: „Adevărul este că, plasaţi la mijlocul distanţei dintre spaţiul slavo-asiatic şi cel apusean, nu putem pendula pe altă traiectorie: ori ne orientalizăm, ori ne europenizăm! Deocamdată, suntem încă un amestec, un caz latin la porţile Orientului o variantă franţuzită de levantism, un exemplu de hibridizare, bine despărţit de lanţul carpatic. Dacă vrem să depăşim această etapă confuză, se cuvine să punem- mai mult că oricând-un diagnostic necomplezent.”[6] Dificultatea constă şi în prezenţa unui tip uman semibarbar, „arivistul semi-urbanizat, necioplit şi agresiv, din pricina complexului său de inferioritate. E Omul Nou, în toată desfăşurarea lui mitocănească, stimulat de libertăţi pentru care nu s-a luptat, hoţ de diplome, de poziţii nemuncite, de faimă nemeritată, de putere cu care nu ştie ce sa faca.”[7]

Cheia de analiză critică se apropie de cea a lui Andrei Pleşu, G. Liiceanu, H.R. Patapievici şi altor gânditori români contemporani pro-occidentali, adepţi ai realismului critic necomplezent, care au fost totuşi foarte prezenţi public după 1989, influenţând o parte (greu de cuantificat) a tinerilor studenţi ai anilor 1990-2000. „Nomenclatura comunistă (formată prin contra-selecţie) a preluat activele, acţiunile şi iniţiativa economică, fără concurenţă, printr-un hocus-pocus fraudulos. Oricine a deţinut o parcelă din puterea anonimă a statului totalitar a transformat-o, printr-o vastă reţea de complicităţi, în proprietate personală”[8] Şi (dar nu numai) în România: „Trăim sub imperiul Omului Nou 2.0, marele învingător al tranziţiei; Un învingător care îşi atenuează, prin excesele sale kitsch, nevroza subdezvoltării”[9]

La nivel general uman, situaţia nu este deloc mai roz căci „fuga de real tinde să capete amploarea unui fapt social total. Omul postmodern preferă virtualul pentru că realul e sursă angoaselor etern umane pe care speră să le abolească: nu ştiu totuşi să fi dispărut agonia terifiantă, frica de moarte, dar nici maladia, suferinţa sufletească a înstrăinării, apăsarea singurătăţii, eşecul profesional sau nedreptatea, primită ca o izbitură de măciucă în moalele capului. Oricâte miracole operează sau promite progresul ştiinţific, nu ne-am modificat soarta de muritori, marcată de confruntarea cu limitele noastre biologice, sociale, mentale, afective. Virtualul are toate caractersticile unui drog”[10] Observând şi noi fenomenul Facebook, fiind pe Facebook (o altă expresie din jargonul Omului Nou 2.0), ajungi să te întrebi dacă omul trăieşte (cu toată varietatea pe care o presupune viaţă în sine) pentru că este nevoit/ îi face plăcere sau doar pentru a posta pe Facebook? Pentru că practic au rămas foarte puţine bariere pe care vraja postărilor cu rezultat rapid cuantificabil (numărul de Like-uri) să nu le fi ridicat. Ar fi bine să nu uităm că „Fructele capricioase ale civilizaţiei cresc pe ramurile acestui pom concret, pe străzile oraşelor, în sălile de curs, în clădirile cu birouri, în parcurile publice şi cluburile de noapte, în biblioteci şi muzee, printre maşinile care aşteaptă la stop, la lumina generoasă a dimineţii sau pe fundalul unor seri crepusculare.”[11]

Facebook încurajează abandonarea privatului în beneficiul unui spaţiu public uriaş, umblând exact la narcisismul înăscut pe care Creştinismul (printre altele) a reuşit să-l ţină totuşi în frâu. Soluţia este una previzibilă, dar nu înseamnă că ceea ce pare normal şi uşor mai poate fi „implementat” cu uşurinţă. Este că şi cum îi spui unui alcooolic: tot ce trebuie este să renunţi la whiskey şi viaţa ta va reveni la normal. „Ultima garanţie a umanităţii noastre trebuie amplasată tot în sfera valorilor, a legăturii morale, a conştiinţei ecumenice. Sfera această implică memoria respectuoasă a originilor, respectul mediului şi al patrimoniului, cercetarea dominată de altruism, asumarea dilemelor bioetice dintr-o perspectivă spirituală, care salvează demnitatea persoanei, indiferent de contextul ei tehnologic, politic sau social.”

Cartea este şi un avertisment la adresa societăţii occidentale şi decaderiii sale care ar urmă de altfel ciclicitatea istorică a tuturor marilor imperii. „Toţi competitorii Occidentului vor lucra într-un singur sens:schimbarea raportului de forţă în favoarea lor.”[12] Care ar fi soluţia care ar putea să ajute Occidentul din care vrând-nevrând şi noi facem parte? Reasumarea tradiţiei cu tot ceea ce înseamnă ea „Numai în acel orizonte respectuos cu tradiţia vom putea revitaliza filonul gândirii creştin-democrate, care a fondat succesul pacifist şi prosperitatea Europei Unite. Numai aşa, de asemenea, am putea corectă, iar nu prin diabolizarea stângistă a pieţei libere, excesele consumiste, derivele individualismului hedonist şi idolatria aparenţelor, fie că vorbim despre imaginea mai mult sau mai puţin depresive, sau de propria noastră oglindire reciprocă, la nivelul oamenilor obişnuiţi.” Iar în relaţia cu lumea largă, Teodor Baconschi recomandă respectul diversităţii, care este de altfel una din valorile noastre tari. Evident, diversitatea care poate avea legături amicale cu noi şi nu cea care doreşte să ne aunce în aer, să ne decapiteze „Oamenii sunt fericiţi în moduri diferite, se împlinesc în jurul unor valori diferite. Libertatea lor nu e totuna cu libertatea noastră.” Şi poate că nu ar strica să reflectăm la acest paragraf: „În proporţii diferite, dar convergente, mâncăm prea mult, nu mai ştim ce să alegem de pe o piaţă mereu mai abundentă, avem prea multe haine, pantofi, cărţi, angajaţi, prea multe dorinţe care nu se mai satură, prea multe canale de televiziune, telecomenzi, parole, coduri PIN, prea multe post-it-uri pe frigider sau pe computer. Dominaţia averii ucide sensul fiinţării. Vieţile noastre sunt ocupate cu vieţile noastre preţioase, care se scurg prin interstiţiile consumiste ale tehnosferei.”[13]

Paradoxal, omul aleargă disperat după cât mai mult, dar atunci când condiţiile sunt potrivnice, ştie foarte bine să se mulţumească cu cât mai puţin.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Elefant.ro/Libris.ro.

[1] Facebook. Fabrica de narcisism, Editura Humanitas, Bucuresti, 2015.

[2] Pag. 32-33.

[3] Pag. 86.

[4] Pag. 35.

[5] Pag. 50.

[6] Pag. 56.

[7] Pag. 57.

[8] Pag. 61.

[9] Pag. 61-62.

[10] Pag. 140.

[11] Pag. 99.

[12] Pag. 162.

[13] Pag. 146.