”Emaus”, de Alessandro Baricco
Editura Humantas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei”, Bucureşti, 2012
Traducere din italiană de Gabriela Lungu
Am citit atât de multe despre ”Emaus” încât l-am căutat câteva luni până să ajung în sfârșit în posesia lui. Romanul lui Alessandro Baricco este altceva: te aștepți la un roman erotic dacă privești imaginea de pe copertă, dar erotismul este atins doar tangențial și deseori cu inocență; te aștepți la un roman adolescentin, dacă suntem atenți la vârsta protagoniștilor (”Avem cu toţii şaişpe, şapteşpe ani – dar fără s-o ştim cu adevărat, e singura vârstă pe care ne-o putem imagina.”), dar ei sunt neașteptați de evoluați în gândire (și totuși atât de copilăroși în privința experiențelor personale) și închistați în cutume religioase; este toate dintre acestea, dar și ceva mai mult: o poveste despre prietenia câștigată și pierdută, povestea primei iubiri adevărate și a descoperirii sentimentelor, povestea unei comunități mici, în care nimic nu se poate întâmpla fără ca cei din jur să nu cunoască și, mai ales, să înflorească.
Într-o localitate italiană, cei patru prieteni adolescenți trăiesc o viață împărțită între școală, biserică (unde formează o trupă care cântă muzică religioasă și au speranțe deșarte că vor reuși cândva să facă o trupă adevărată), un spital unde golesc ploștile bătrânilor dintr-un spirit caritabil autoimpus și joaca primelor iubiri pentru fetele de vârsta lor. Cei patru prieteni sunt uniți nu numai conceptual, dar și la nivel individual, prin atribute specifice spiritului uman de la acea vârstă: încredere reciprocă aproape oarbă, unitate fără complicații, cu rare răbufniri ale propiilor frustrări personale și o credință nestrămutată în Dumnezeu, tradițională și principială. Este drept că adolescentul-povestitor este mai atras de Luca, cel mai bun prieten al său, dar acțiunile și evenimentele importante se petrec pe când sunt în preajmă și cel supranumit Sfântul, dar și Bobby, un cvartet care pare că nu se va sparge niciodată (dar de câte ori nu am crezut aceleași lucruri și despre prietenii noștri din perioada adolescentină!).
Centrul lumii lor nu este însă societatea, ci o frumoasă adolescentă nonconformistă de vârsta lor, ce umbla prin mintea lor fără ca niciunul (poate cu excepția personajului-povestitor) să își recunoască explicit această pasiune. Descrierea ei este entuziasmantă chiar pentru un non-adolescent: “Aşa a fost întotdeauna pentru toţi, Andre. Bineînţeles că e foarte frumoasă, aproape toţi din familia ei sunt, dar trebuie spus că ea e în mod deosebit şi fără să vrea. Are ceva masculin în ea. O duritate. Asta ne uşurează lucrurile – noi suntem catolici, deci pentru noi frumuseţea este o virtute morală, care nu are nimic de a face cu trupul, aşa că rotunjimea unei fese nu înseamnă absolut nimic, nici unghiul perfect al unei glezne subţiri nu trebuie să însemne ceva: trupul feminin e obiectul unei continue amânări pe mai târziu. (…)
Îşi poartă părul lung, dar cu furia unui amerindian, n-am văzut-o niciodată să-l aranjeze sau să-l pieptene, îl lasă aşa cum e şi gata. Toată minunăţia îi stă scrisă pe faţă, în culoarea ochilor, în ascuţimea pomeţilor, pe gură. (…) Aşa că, de departe, suntem vrăjiţi de ea, aşa cum sunt vrăjiţi, trebuie s-o spunem, toţi ceilalţi. Băieţii mai mari îi cunosc frumuseţea, şi până şi bătrânii care au patruzeci de ani. O cunosc prietenele ei şi toate mamele, şi frumuseţea ei este ca o rană în coapsă. Ştiu cu toţii că aşa este şi că nu se poate face nimic.”
“De departe, suntem vrăjiți de ea”, aici este cheia descrierii de mai sus. Pentru că, din momentul în care ea apare în viața celor pentru băieți, totul se schimbă și destinul lor suferă transformări substanțiale, care se lasă cu zâmbete, cu emoții sau, dimpotrivă, cu tragedii și plânsete. Prin toate acestea, pare că ea trece impasibilă, fără modificări importante, fiind o fire puternică, în ciuda vârstei, dar în același timp distantă și rece, atunci când o dorește cu adevărat. La final, ceva o doboară, dar pare că totul este temporar.
Nu am intenția să vă povestesc ce se întâmplă cu cei patru prieteni, nici care sunt evenimentele care o leagă pe Alice de aceștia, este important să aflați singuri din lectura acestui roman fascinant, care nu vă va acoperi mai mult de câteva ore din viața dvs., dar care vă va stârni suficiente întrebări la care puteți afla răspunsul numai din sufletul vostru. Întâlnirea cu Alice lasă însă urme în viața fiecăruia: naratorul se îndrăgostește și speră ca ea să fie prima persoană cu care face dragoste; Luca, prietenul cel mai bun, este șocat după experiența erotică ce apare și judecă eronat gândurile liniștite ale tatălui său; Sfântul nu trăiește decât pentru experiența religioasă și îi îndeamnă pe toți cei din jur să urmeze calea Domnului, fără să știe el însuși pe ce drum va parcurge; în sfârșit, Bobby apare rareori, dar este un personaj la fel de important: calea sa este cea a drogurilor, fiind compătimit până și de bolnavii pe care îi îngrijea în spital.
Soarta împletită a acestora și a frumoasei Alice lasă urme, dar pare că nimic nu îi poate despărți. Iubirea lor este, pur și simplu, comună: “Încercam să alung o imagine: Luca, cu părul lipit de frunte, în patul lui Andre, dar imaginea nu mă părăsea, nici nu mă va părăsi, deci aşa îmi voi aminti de el pentru totdeauna. Eram în aceeaşi iubire, în momentul acela – nu făcusem altceva ani de zile. Frumuseţea lui, lacrimile lui, forţa mea, paşii lui, rugăciunile mele – eram în aceeaşi iubire. Muzica lui, cărţile mele, întârzierile mele, după-amiezile lui singur – eram în aceeaşi iubire. Vântul în faţă, frigul la mâini, uitările lui, certitudinile mele, trupul lui Andre – eram în aceeaşi iubire. Şi aşa am murit împreună – şi până când nu voi muri, vom trăi împreună.”
Destinul celor patru prieteni nu se oprește aici și nici nu se poate spune că Alice i-a influențat decisiv încât unii și-au pierdut viața, alții credința, unii și-au pierdut încrederea, alții au luat startul în adevărata viță, cea plină de responsabilități: ”Spune că n-a fost niciodată un înainte de Andre, pentru că eram așa dintotdeauna. Deci nu ne așteaptă nicio nostalgie, nici nu dispunem de o cale pentru a ne întoarce înapoi. Spune că nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat niciodată nimic”. Pe de altă parte însă, după ce au trecut doi ani din viața personajelor noastre, nimic nu mai este la fel: “Am optişpe ani şi deja fericirea are gustul amintirilor.”
Ignorați eroticul din imaginea de pe copertă, treceți peste prejudecăți și veți descoperi în ”Emaus”-ul lui Alessandro Baricco un roman profund, ce vă va aminti de prima iubire adolescentină, de separarea bruscă de credință oferită de cunoaștere, dar și, cel mai important, de procesul de maturizare treptată ce v-a stârnit și vă stârnește încă o mulțime de întrebări, așa cum o fac deseori și personajele noastre și care lasă loc de multe gânduri și posibile răspunsuri mult după ce închizi paginile cărții.
2 comments