”Arșița”, de Cosmin Perța
Editura Paralela 45, Colecția Biblioteca Românească, Pitești, 2019
”Toți se uitau în interior. La trecutul lor, la acțiunile lor reprobabile, la dramele și traumele lor. La oamenii pe care i-au ucis, la oamenii care au fost uciși lângă ei, la oamenii care au fost uciși pentru ei. La oamenii pe care nu i-au putut salva. Și nu, nu era doar neputința, nu că nu i-au putut salva, nu voiau să-i salveze.” (pag. 60)
Chiar dacă ”Arșița” este al treilea volum din cadrul unei trilogii – începută în 2012 cu ”Teofil și Câinele de lemn” și continuată cu ”În urmă nu mai e nimic” – ce conține personaje și teme similară, vă pot asigura că se poate citi, cu ușurință, și separat, de sine stătător. Trilogia ajunge la final odată cu lumea, bântuită de molimă și de scenarii care ne apropie de o apocalipsă și în privința oamenilor, cât a concepțiilor religioase și morale ale acestora.
Primele pagini ne îndreptățesc să ne gândim la finalul omenirii, la pierderea de vieți omenești și de transformare a orașelor și satelor în teritorii în care oamenii nu-și mai au locul. Întâi apare o ceață mov, care înaintează și acaparează toată lumea. Apoi, treptat, odată cu această ceață vin și blindatele, tancurile, soldații, mai apoi bolile incurabile. Oamenii fug treptat nu neapărat de frica ceții, care nu are darul de a speria poate datorită culorii sale, ci de teama că vor fi atacați și omorâți, nevinovați, de ceilalți oameni. Nu știm cauza acestui război inutil, dar este sigur că el antrenează prăbușirea tuturor principiilor. Și autorul nu ezită să descrie războiul și consecințele acestuia în pasaje foarte dure, realiste (sângele curge, au loc răzbunări sau violuri, nu există milă față de adversari).
”Anuța avea 13 ani când a fost adusă în dormitorul colonelului. S-a hârjonit puțin cu ea, a dezbrăcat-o, a atins-o, a rostogolit-o ca pe o păpușă de cârpe amuzându-se, apoi i-a spus să deschidă gura. Fetița n-a vrut, i-a dat două palme și i-a deschis-o el și a băgat adânc. Fetița s-a speriat, s-a sufocat, s-a smucit și a strâns tare din dinți, scuipând penisul colonelului pe jos. Înainte să leșine a mai apucat să o împuște în cap.” (pag. 11)
Într-o atmosferă atât de sumbră, ne-am fi putut aștepta la un thriller apocaliptic sau post-apocaliptic, dar Cosmin Perța a lăsat doar această impresie, pentru a vira pe tărâm psihilogic și a pune întrebări despre lume și credințele acesteia, prin intermediul unor personaje atipice, gândurile și cuvintele acestora fiind în centrul atenției. Dintre acestea, călugărul Teofil ne acaparează, el căutând să îi salveze pe cei doi copii, ajunși în chilia sa de pe munte, de ororile din jur, trecând muntele (pe la vânător, pe la pădurar, pe la cioban) și ajungând în orașul ce curând devine asediat. Acolo, se refugiază la doctorul Wolkonsky, cu a sa celebră ”subpământă”, iar accentul se mută treptat pe familia acestuia, în vreme ce conflictul armat lâncezește și senzația de sfârșit al lumii, prin toate premisele sale pline de suferință, se adâncește.
Traseul lui Teofil este aflat la limită între o călătorie de supraviețuire (în esență, asta este, și el, și copiii au nevoie de zile pentru a-și zări, fiecare în felul lor, viitorul) și o călătorie inițiatică, în care trebuie să-și demonstreze prin fapte și prin gânduri adevărata credință (în lume, în Dumnezeu). Nu este ușor, pentru că este supus mereu ispitei, tentației de a ține seama de demonul aflat lângă el, în gândurile și sufletul lui. Faptul că are numele de ”fata dracului” sau este chiar fata diavolului nu are nicio importanță:
”Fata dracului a apărut la câteva săptămâni după ce am rămas singur în coliba mea improvizată din Prund. La început m-am împotrivit, dar nu degeaba i se zice pustietate, eram atât de singur că am ales să o țin pe lângă mine. De atunci suntem cumva împreună. Când mama era însărcinată cu mine, stătea într-un leagăn și-și imagina cum o să fie băiatul ei. I-ai ieșit exact cum a vrut, mi-a zis cândva fata dracului, eram acolo și vedeam ce-și imaginează, de atunci mi-a plăcut de tine, atât de tare mi-a plăcut că te-am așteptat până acum.” (pag. 45)
Între supraviețuire și asumarea convingerilor, între război și filosofie, tensiunea este graduală și se păstrează până la finalul romanului. ”Arșița” este un roman foarte intens, cinematografic, ce evidențează un autor care a făcut cu succes trecerea de la poezie la proză.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: Edituraparalela45.ro, pagina de FB a autorului)
