Carti Carti pentru copii

Două cărți despre Crăciun și despre copiii din ”alte colțuri ale lumii”

Am citit zilele acestea două albume foarte simpatice de la Editura Paralela 45 și m-am gândit că, dacă nu ați apucat să îi spuneți Moșului ce cărți să vă aducă pentru copiii sub 10 ani, acestea ar trebui să reprezinte recomandarea mea pentru ultimele zile înaintea Crăciunului, existând timpul necesar ca să mai adăugați ceva la scrisoarea către Laponia. Ambele albume sunt recomandate pentru +6 ani:

”Crăciunul prin alte colțuri ale lumii”, de Pavla Hanáčková
Ilustrații de Mária Nerádová
Editura Paralela 45, Pitești, 2019
Traducere din limba engleză de Daniel Mitran

E vremea Crăciunului și trebuie să știm că obiceiurile nu sunt la fel peste tot în lumea. Desigur, sărbătorile de iarnă de la noi din țară au o puternică componentă religioasă, dar în același timp am preluat și mare parte din comercialul impregnat pretutindeni în lume de Statele Unite ale Americii. Nu ne putem imagina Crăciunul fără brad, fără masa bogată, fără cadourile aduse de Moș Crăciun. 

Dar cei mai mici pot descoperi și felul în care alți copii, asemenea lor, se pregătesc de aceste zile din această carte, iar autoarele au ales să exemplifice cu câteva țări importante și, mai ales, cu obiceiuri inedite, dar normale pentru cetățenii din acele teritorii. De exemplu, cadourile pentru copii se așteaptă și se deschid în zile diferite până și în țări pe care le considerăm apropiate: în Spania, copiii își așteaptă cadourile mari și adevărate până la Bobotează (6 ianuarie); în Italia, în ajun de Bobotează, pe 5 ianuarie; în Rusia, pe 1 ianuarie, de la Moș Gerilă; în Mexic, cadourile se desfac fix la miezul nopții, între 24-25 decembrie; la noi, la fel ca în SUA, Australia sau Noua Zeelendă, dimineața devreme, pe 25 decembrie, după trezire.

Albumul nu este doar despre asta. El ne prezintă, prin intermediul unui text simplu și documentat și al unor imagini sugestive, foarte colorate, și multe alte lucruri: mâncărurile tradiționale de Crăciun; denumirile diferite ale Crăciunului și ale Moșului; obiceiurile dintr-un număr însemnat de țări și zone ale globului; mai ales, felul în care copiii reacționează la daruri și la zilele de sărbătoare. Iată un exemplu sugestiv (din multele pe care vi le arată această carte):

”Crăciunul venezuelean este plin de culoare, muzică și veselie. Oamenii pleacă de acasă în zorii zilei și merg la liturghie. În Caracas, capitala țării, oamenii obișnuiesc să meargă la biserică pe role. Prin urmare, mașinile nu au voie să circule atunci. Sunetul colindelor plutește prin aer și totul este frumos iluminat de artificii. Cei care se tem că ar putea dormi prea mult își leagă capătul unei sfori de degetul cel mare de la picior și atârnă celălalt capăt pe fereastră. Patinatorii care trec pe stradă pot trage de sfoară ca să-l trezească pe somnoros.” 

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.


”Cum trăiesc copiii prin alte colțuri ale lumii”, de Pavla Hanáčková & Helena Haraštová
Ilustrații de Michaela Bergmannová
Editura Paralela 45, Pitești, 2019
Traducere din limba engleză de Daniel Mitran

Nu trăim numai de sărbători, așa că avem nevoie ca ai noștri copii să aibă cât mai multe cunoștințe despre lume, de cultură generală. Iar una dintre cele mai importante este modalitatea în care lucrurile sunt diferite în lume și că noi trăim totuși într-o zonă liniștită și cu suficiente clipe de fericire. Pentru că, deși copiii din acest volum par fericiți și zâmbăreți, indiferent de locuință, trebuie să îi facem pe cei mici conștienți că alții trăiesc în condiții grele.

Desigur, e vorba de informații și de imagini frumoase, dar vom descoperi că fiecare copil locuiește în alte condiții și că există tot felul de case, tradiționale sau nu, care îi expune pe unii frigului, vântului sau ploii. În ”Cum trăiesc copiii prin alte colțuri ale lumii”, autorii iau ca exemplu un copil tipic unei populații sau unei zone a lumii și îl pun pe acesta să ne explice cum arată casa familiei și a populației din care face parte: Nanuq este inuit și ne prezintă igloo-ul eschimoșilor; Lamon este thailandez și ne arată felul în care trăiește în casa pe piloni a familiei; Mzamo ne încântă cu casa colorată din Africa de Sud; Abdul trăiește într-un riad marocan, în vreme ce Talya își petrece zilele copilăriei în stâncile din Cappadocia.

Fiecare grupaj de două pagini ne oferă o imagine clară a locuinței fiecăruia, alături zece informații relevante despre aceasta și despre tradițiile familiale. Învățăm astfel ceva despre copilăria acestora, despre obiceiurile locului, dar și lucruri practice, precum cele mai bune modalități pentru a construi un cort în deșert, un iglu sau o iurtă. Dar, cel mai imporant, este că înveți copilul tău despre ceea ce înseamnă fericirea și liniștea sa și ce înseamnă aceste sentimente pentru alți copii, din alte zone ale lumii.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

Articole similare

Legion (2010)

Jovi Ene

Ilustrații fantastice și povești altfel: Povești dintr-o pădure-naltă, de Shaun Micallef

Carmen Florea

Jacob se hotărăște să iubească, de Cătălin Dorian Florescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult