Nu cu foarte mult timp în urmă, mi-a fost dat să plonjez în taina unui Tratat de filosofie a păsărilor care, deşi se arăta extrem de Mic şi, în consecinţă, demn de frunzărit în limita foarte puţinului timp disponibil, ne punea înainte sfaturi foarte preţioase despre cum putem redeveni călători prin lumea cea presărată cu umbre şi vise. Şi fiecare crâmpei din cele douăzeci şi două de poveşti vechi şi pline de înţelepciune armonios împletite cu firul mai proaspăt al cercetărilor ştiinţifice se lăsa guvernat de spiritul unui personaj principal – o pasăre care, mai mult sau mai puţin apropiată de casele şi privirile noastre, părea să se preschimbe într-un foarte fin cunoscător al tuturor problemelor întâmpinate de omul contemporan. Aparent mici şi lipsite de apărare, păsările se dezvăluie asemenea unor adevăraţi maeştri ai gândirii care, deşi lipsiţi de puterea indestructibilă a cuvântului, tind să ne atragă privirile spre acel cer de dincolo de care freamătul lumii terestre se întrezăreşte prin lentilele urzite din razele de soare ale speranţei şi din sclipirile dragostei de viaţă.
„Ornitografie” . Ghid ilustrat de folclor şi simbolistică a păsărilor”, de Jessica Roux
Editura Paralela 45, Piteşti, 2025
Traducere din limba engleză de Mugur Butuza
Şi aşa se face că, scormonind prin cufărul coperţilor şi filelor îngălbenite de trecerea timpurilor, ne va fi dat să aflăm că încă din cele mai vechi timpuri, păsările au fost ridicate la rangul de protagoniste ale unor legende, poezii şi cântece. Toate acestea le recunosc drept iscusite vestitoare ale trecerii timpului, drept neobosite mesagere ale celor îmbucurătoare sau mai puţin senine şi înveselitoare călăuze ale privirilor adesea acaparate de slalomul interminabil prin marea secundelor.
În Grecia Antică, mişcările şi cântecele lor erau trecute, cu mare atenţie, prin lentilele filosofiei, iar mai apoi, la Roma, ele erau ridicate la rangul de răspunsuri divine, menite să influenţeze în mod hotărâtor anumite decizii de natură socială şi politică. Ceea ce ştim şi vedem cu certitudine este faptul că unele păsări îşi dezvăluie o deosebită măiestrie artistică în a-şi clădi cuiburile, altele rămân vestite pentru darul de a cânta, neobosite, cât este ziua de lungă, iar altele îşi spun povestea în vreme ce călătoresc spre ţări îndepărtate.
Iar în vreme ce fiecare ciripit al lor tinde a se împleti cu foşnetul unei pagini scăldate în culoare, lumile şi timpurile se ţes, în taină, transformându-ne pe toţi în exploratori printre umbrele şi visele menite a căpăta un suflu nou, sub straja bucuriei de a trăi, ca mesageri ai speranţei, libertăţii, ai binelui şi dragostei pentru toate cele cu adevărat frumoase.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
„Pe drumul păsărilor”, de Élise Rousseau
Editura Paralela 45, Piteşti, 2025
Traducere din limba franceză de Octavian Soviany
Fără îndoială, zborul lor prin lumea adesea plină de umbre apăsătoare se derulează în tandem cu dansul neobosit al spiritelor călătoare printre secunde, poveşti şi vise, vestindu-ne că a sosit momentul să învăţăm să ne îngăduim măcar o mică evadare din cuiburile noastre, pentru a redescoperi paleta de frumuseţi ale naturii. Mai mici sau mai mari, cernite sau înveşmântate în culori vii, păsările ne ies în cale, evadând de la umbra unei frunze sau a unui nor, pentru a ne linişti, a ne însenina şi poate chiar a ne preface în frumuseţe. Căci fără să prindem prea bine de veste, urechile se reconectează la vibraţiile vieţii, în vreme ce privirile ni ridică, fără teamă, spre cer, de acolo de unde aceaiaşi mentori şi prieteni înzestraţi cu pene şi aripi ne desluşesc o taină demult rătăcită printre firele de nisip ale clepsidrei:
La începutul timpurilor cântam cu siguranţă laolaltă, uniţi de sunetul vocilor noastre, pentru a preamări lumea şi viaţa. Cântam ca păsările, ca broscuţele, în serile cu lună trandafirie şi în celelalte seri ale lumii (…) Păsările sunt bucuria, buna dispoziţie, încrederea; ele ne înfrumuseţează zilele. (…) Fericirea poate ţine de faptul de a fi pe deplin tu însuţi, de a-ţi accepta vulnerabilitatea, fără aşteptări vane. (…) Păsările cântă, noi nu cântăm îndeajuns: a cânta în faţa altora înseamnă a face perceptibilă intimitatea pură a vocii noastre, a ne arăta aşa cum suntem. (…) Lumea va fi salvată atunci când vom reîncepe să cântăm împreună. (pp. 155, 159).
Iar atunci când îndelungata călătorie îşi va fi anunţat apropierea de inevitabilul deznodământ, gândurile se vor asemăna, la rândul lor, cu toate acele păsări înzestrate cu libertate, cu putere de a se adapta cât mai firesc la freamătul secundelor, dar mai ales cu dragoste pentru fiecare crâmpei din timpul ce ne-a fost dăruit.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://nashvillevoyager.com/, https://www.lefigaro.fr/, https://www.facebook.com/edituraparalela.patruzecisicinci.)
