„Cafeneaua cu pisici. Neko Café”, de Anna Sólyom
Editura: Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2024
Traducere din spaniolă de Ștefania Nalbant
„Cafeneaua cu pisici. Neko Cafe” este un roman delicat, care explorează căutarea de sine, poate despre iubirea de sine, de oameni și mai ales de pisici. De remarcat tonul detașat în care protagonista romanului, Nagore, ne prezintă pisicile din cafeneau cu pisici unde lucrează. Cafeneaua aparține unei japoneze Yumi care a decis să deschidă în Spania (Barcelona) un astfel de spațiu de recreere care să ofere șansa mai multor psici de a-și găsi o casă. Cele două femei par să se ajute reciproc printr-o colaborare lipsită de patos sau de probleme de comunicare, în ciuda diferențelor culturale. Prin urmare, se tratează foarte mult, chiar dacă în mod discret, asupra conceptului de toleranță.
De altfel, toleranța o regăsim inclusiv în ce privește relația protagonistei cu pisicile. Bagore este o femeie în jurul vârstei de 40 de ani care e confruntă cu o perioadă incertă din viața ei, nevoită să se readapteze vieții în Spania, după ce a trăit o perioadă de timp alături de fostul ei logodnic în Anglia. Țară în care și-a trăit o perioadă iubirea, dar și ceea ce ea consideră că ar fi fost punctul culminat al carierei sale de artist plastic. Vindecarea acesteia constă în deprinderea artei de a desena mustăți de pisică în cafeau clienților, dar și de a crea o legătură cu felinele de care se teme. Frica este ușor învinsă prin observarea lor de la distanță, Nagore reușește să descopere că au personalități diferite și multe lecții de viață cu ajutorul cărora integrează traumele trăite recent. Învață faptul că liniștea sufletească se atinge prin respectul față de sine și de ceilalți sau că timpul are un curs în fața căruia nu putem și nu ar trebui să rămânem de neatins.
Despărțirea de iubitul ei și pierderea locului de muncă ca artist plastic, vin la pachet și cu o lipsită de inspirație și direcție. Nagore este într-o poziție de vulnerabilitate, însă propunerea de a lucra la o cafenea cu pisici, îi schimbă cu totul viața, reușind prin intermediul pisicilor să își regăsească inspirația, încrederea și iubirea față nu de pisici și de oameni. Destul de reticentă față de pisici, Nagore reușește treptat să le aprecieze prin observarea comportamentului acestora.
„Nagore a aflat cu această ocazie că pisicile au treizeci şi doi de muşchi în zona urechii, că mustățile lor sunt pline de terminații nervoase și că au fost domesticite relativ recent, în urmă cu aproximativ patru mii de ani. Așa se explică faptul că îşi recunosc propriul nume, dar nu sunt câtuși de puţin interesate să îşi asculte stăpânii.
– Nu cred că știu limba pisicească, dar precis voi ţine cont de ceea ce tocmai am citit, îi spuse femeii de la organizație după ce examinase cu grijă planșele. Aş avea însă nevoie de o favoare. Mi-e puțin teamă să intru într-un spațiu închis cu atâtea pisici pe care nu le cunosc… Ai putea să faci tu prezentările, să îmi spui câteva cuvinte despre fiecare și să mi le și arăţi? În felul ăsta, vom avea mai mult succes cu lista de posibili candidați.”
Cartea este mai mult decât o simplă poveste despre relația dintre om și pisici. Este un manifest despre cum să găsești frumusețea în viața cotidiană, începând cu momentele simple și relațiile care par a fi neînsemnate, dar care au un impact profund asupra parcursului nostru. Pisicile, cu înțelepciunea lor tacită și comportamentul adesea imprevizibil, devin simbol al întoarcerii la esență, al regenerării și al răbdării. Unul dintre motani se dovedește un adevărat „guru” al iubirii de sine. Acesta o va ghida spre o înțelegere mai profundă a vieții. În ciuda temerii sale inițiale față de aceste feline misterioase, protagonista descoperă în ele nu doar confort și o minunată companie, ci și o cale de a redescoperi bucuria de a trăi.
Tradusă cu multă grijă de Ștefania Nalbant, cartea ajunge într-o formă foarte frumoasă la cititorul român, care poate fi cucerit prin simplitatea și totodată profunzimea cărții. Este un roman care ne încurajează să căutăm frumusețea în jurul nostru, să apreciem micile plăceri și să ne redescoperim, la fel cum o face protagonista în călătoria sa de redescoperire.
„Cafeneaua cu pisici. Neko Cafe”, de Anna Solyom, este un roman sensibil care pe cât de accesibil, pe atât de ușor de iubit. Cu o tematică aparent lipsită de complexitate dar care ne invită să medităm la rolul nostru în lume, în care se explorează problema căutării de sine. Nagore renaște după o perioadă mai puțin plăcută din viață ei. Cel mai mult am apreciat abordarea relației noastre cu animalele și oamenii din jurul nostru. Autoarea este terapeut psihosomatic și scriitoare, ceea ce se poate observa în roman este o anumită doză de confesional și poate o ușoară boare terapeutică. Recomand cartea oricui are nevoie de confort emoțional și de o lectură insirațională lipsită de fasoane.
