Despre Doamne, numai de bine: ”Domni și Doamne”, de Marta Petreu

”Domni și Doamne”, de Marta Petreu
Editura Polirom, Colecția Plural M, Iași, 2020

Am pus titlul de mai sus, pentru că mi s-a părut că Doamnele au ieșit mult mai avantajate din această cărțulie a Martei Petreu, mai ales dacă privim eseurile despre ele din punctul de vedere al cititorului obișnuit. Să nu credeți că Domnii sunt marginalizați sau li se face un deserviciu: nu, dar fiind o carte de istorie și critică literară, pur și simplu despre aceștia se spun mai puține chestii personale și se face o analiză mai atentă a operelor decât a vieții. Iar critica literară nu este pentru oricine, mai ales dacă nu ai citit cărțile cu pricina.

Să începem prezentarea eseurilor din acest volum chiar cu Domnii. După cum spunea, Marta Petreu alege în privința acestora o critică atentă a cărților lor și, de aceea, mai aridă pentru cititorii profesioniști: lui Miklos Banffy îi este analizată o carte despre care am auzit de atâtea ori, dar pe care nu am răsfoit-o niciodată, ”Trilogia transilvană”; la Mircea Cărtărescu este privit, sub lupă, masivul roman ”Solenoid”, dar îi este dat și cuvântul scriitorului, așa cum se întâmplă și în cazul lui Ștefan Agopian; în privința lui Petru Dumitriu, eseul care îl privește pune în centru ultimul său volum, ”Non credo, oro”, dar face și o radiografie a întregii vieți și cariere a unui scriitor parțial uitat, valoros, dar controversat în unele cercuri:

”Emigrația românească din Vest, care niciodată n-a judecat pe nici unul dintre intelectualii români de extremă dreaptă refugiați în Apus, l-a judecat pe Petru Dumitriu pentru colaborarea lui cu puterea comunistă și l-a găsit vinovat; drept urmare, emigrația românească din Apus a primit cu rezerve capodopera lui Petru Dumitriu, deși măcar descrierea comunismului real românesc, cu Securitatea lui și lupta lui de clasă, precum și denunțarea regimului în Occident, ar fi avut de ce să-i stârnească interesul; iar acest punct de vedere rezervat, dacă nu chiar agresiv-critic, s-a impus până astăzi și în țară. Cota de scriitor a lui Petru Dumitriu a rămas deci mult sub valoarea romanelor lui, din care Incognito este capodopera – dar în limba franceză -, iar Cronică de familie vârful creației românești. Cota lui morală a rămas de asemenea cu mult sub nivelul faptelor lui și al felului cum și-a răscumpărat prin scris temporara colaborare cu regimul socialist real românesc.” (pag. 104-105)

Cum spuneam, Doamnele ies mult mai bine din acest volum de eseuri, pentru că au parte de ”aventură” și de interesul cititorilor. În vreme ce despre Herta Muller am auzit atâtea în ultimii ani, celelalte două nu-s legate inițial de domeniul literar decât prin căsătorie, dar vor avea o influență extraordinară asupra carierei soților, deveniți cunoscuți și celebri și datorită ajutorului lor. Vorbim aici de Cornelia Blaga, soția cunoscutului filosof și poet, și de Doti Stanca, soția lui Radu Stanca (Integrala poeziei sale are un nume simplu – Doti).

Ambele au fost și soții iubitoare, și îngrijitoare, și custode ale operelor acestora după moartea lor. Spre exemplu, Radu Stanca și-a pus posteritatea în mâinile soției, căreia i-a lăsat toate manuscrisele (a murit la doar 42 de ani, înainte de adevărata consacrare) spre publicare, cerându-i însă și să nu se recăsătorească. La fel, Cornelia Blaga a avut o influență majoră în tot ceea ce înțelegem acum prin ”Lucian Blaga”, ajutându-l atât la redactarea și corectarea operei literare, cât și la micile, dar importantele, treburi zilnice, gospodărești:

”De la bun început, ea l-a modelat pe partenerul ei ca pe o operă de mare artă: i-a cizelat reflexele sociale, și, deschizându-i gustul pentru literatura occidentală de ultimă oră, pentru muzică ș.a.m.d., l-a îmbogățit și din punct de vedere intelectual. Iar el s-a lăsat pe mâna ei. Și tot de la început, el i-a cerut firesc tot felul de mici servicii, să-i scoată cărți de la bibliotecă și să i le trimită, să-i cumpere câte o carte, să îi obțină informații de interes universitar, să-l înscrie etc.” (pag. 15-16)

Toate aceste eseuri sunt bine documentate și pline de emoție, dovada faptului că Marta Petreu a privit aceste ”personaje” ca apropiate, unele fiind chiar rude ale eseistei. Viața și cariera acestora sunt privite sub aspecte inedite, noi și interesante, exhaustiv, deși amănuntele despre unii dintre ei se citesc, desigur, mult mai ușor de către cei care cunosc ”personajele”. Cele feminine ne vrăjesc prin felul în care și-au pus viața în interesul literaturii, iar eseurile Martei Petreu dovedesc, încă o dată, acest lucru.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Nuvol.com)