„Culegătorul de poveşti”, de Evie Woods
Editura Storia Books, Bucureşti, 2024
Traducere din engleză de Alina Marc Ciulacu
În copilărie, obișnuiam să cred că dincolo de petalele florilor se ascunde un alt univers demn de a fi pătruns cu privirea. Şi aşa se face că, tot cutreierând, fără grijă, prin curtea bunicilor, în cale mi-a ieşit un trandafir al cărui parfum delicat părea că nu se poate desprinde prea uşor din buchetul de miresme care îl înconjurau, dar a cărui corolă voia să şoptească o poveste, de dincolo de timp. Zilele se scurgeau, iar ochii mici şi curioşi de atunci tresăreau cu încântare atunci când glasul bunicii umplea de viaţă cântul misterios al petalelor, din sălaşul cărora însăşi Zâna cea Bună cobora, însoţită de o întregă suită de personaje din cele menite să deschidă cufărul tainic şi plin de lumină al crâmpeielor de basm.
Şi nu mică mi-a fost, puţin mai târziu, mirarea atunci când am descoperit că fiecare cuvânt care leagă vremurile noastre de fascinantul tărâm al lui A fost odată pare a fi guvernat de spiritul proteguitor al unor Zâne, ieşite în cale pentru a ne cuprinde minţile şi inimile şi a ne purta prin lumea înveşmântată în lumini şi umbre.
Rând pe rând, paşii ni se vor împleti cu ecourile tainice ale unei legende pe cât de vechi pe atât de conectată la faptele prezentului. Sub straja ei, fiecare colţ dintr-un sat liniştit al Irlandei şi fiecare cotlon al unei anume case Thornwood se lasă impregnat de formulele unei magii nevăzute, dar în care toată lumea crede cu tărie, condamnând la tăcere tot ce a mai rămas luminos din vibraţiile sufletului. Iar ca în orice basm care se respectă, cuvintele se ţes în tandem cu şoaptele unui cântec de leagăn, menit să odihnească freamătul jocurilor şi al neliniştilor:
Taci copile, dormi fără grijă, / Pe acoperişul casei șed zâne minunate, / care se joacă şi beau sub razele blânde ale lunii primăvăratice; / iată-le că vin să-mi cheme copilul, / vrând să-l atragă-n fortăreaţa lor. / Copilul meu, sufletul meu, dormi bine, dormi adânc; / fie să ai mereu parte de noroc şi fericire; / eu sunt aici, lângă, tine, mă rog să coboare peste tine / multe binecuvântari; / taci, copile, dormi, n-o să mergi cu ele (p.111).
Din el se plăsmuiesc, în tăcere, două poveşti care, legând o vreme apropiată nouă de tresăririle unor fapte petrecute în urmă cu o sută de ani, dezvăluie pagini din istoria unui popor care îşi conecta fiecare crâmpei de viaţă la paleta de semne ale naturii. Iar la polul opus se afla acel popor al zânelor care nu îşi foloseau frumuseţea şi eleganţa decât pentru a-i prinde pe oameni în mreje, încercând să ia ceea ce ele nu pot avea.
Şi chiar dacă nu putem şti ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce este doar o plăsmuire asemănătoare acelor siluete de fum care se topesc atunci când visul se sfărşeşte, sub ochii noştri se deschide un culoar, cuprins între uşa palpabilă a uneia dintre casele nevoilor nerostite şi a sentimentelor înăbuşite din New York şi o alta, aflată într-un sat mic, primitor şi înzestrat cu o frumuseţe nenaturală. Aici ajung, la vremea lor, Anna şi Sarah, două voci ale aceluiaşi trecut lipsit de viitor, iar mai apoi ale unui prezent puternic conectat la cele ce s-au scris într-un jurnal, odată ca niciodată, iar mai apoi şi-au aflat sălaş primitor în truchiul unui copac:
Deaspura ţării Erin stăruie o aureolă de romantism, stranietate şi credinţă în supranatural. Lasă-te pătruns de senzaţia de izolare, odihneşte-te, hoinăreşte, ascultă vuietul oceanului, zăboveşte pierdut în ceaţă. În zilele mohorâte şi în nopţile cu furtună, şezi lângă un foc dogoritor ce-şi răspândeşte mirosul plăcut de turbă, într-o căsuţă ţărănească, cu acoperiş de paie, ascultând poveştile despre vârsta de aur a Irlandei – zei, eroi, spirite şi poporul zânelor (p.102).
Fără îndoială, la capăt de drum se va afla mereu un oarecare Culegător de poveşti, ale cărui amintiri ţesute printre crâmpeie de legende, cântece, ecouri şi şoapte ne prind, parcă, şi pe noi, într-un dans neobosit al secundelor. Iar din freamătul lui, fiecare este chemat să devină salvator al propriilor istorii, credinţe şi tradiţii purtate în lume de glasurile celor ce nu mai sunt. Cultura lor ameninţată cu rătăcirea prin neant pare că nu reprinde viaţă decât atunci când un anume urmaş scormoneşte prin pământul înţesat de jocuri, incantaţii, lumini şi lacrimi, alegând doar acele cuvinte menite a se transforma în nepreţuite comori. Căci de dincolo de vis, tot ce s-a vrut a fi privit printr-o lentilă înceţoşată, dincolo de care orice picătură colorată îşi află corp comun cu un val de umbre se scrie acum sub taina lui 100, un număr ce se ştie deopotrivă purtător de inocenţă, fragilitate, pace, libertate, dorinţă de aventură şi de explorare. Şi toate acestea devin adevărate arme puse în slujba dorinţei mereu vii de a onora amintirea prietenilor şi a persoanelor dragi ale căror drumuri paralele se regăsesc la răspântia nevăzută a gândurilor scăldate în dragoste şi recunoştinţă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Storia Books/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse imagini: https://storiabooks.ro/, https://www.thebookseller.com/, https://ancasicartile.ro/.)
