Clubul de crichet al talibanilor, de Timeri N. Murari

”Clubul de crichet al talibanilor”, de Timeri N. Murari

Editura Allfa, Colecţia Strada Ficţiunii, Bucureşti, 2013
Traducere și note: Diana Geacăr

Interesul meu faţă de diversitatea culturală mă determină să îmbrăţişez orice oportunitate de a cunoaşte literatura – şi, prin intermediul său, civilizaţia – altor popoare. Încurajate de orientarea spre deschidere şi fuzionare, creaţiile literare reprezentative pentru ţinuturi îndepărtate pătrund tot mai frecvent în viaţa mea de cititoare neaoşă; alături de (capo)doperele cinematografice şi de muzică, sunt mai mult decât binevenite pentru a mă ajuta în compunerea unui tablou mai cuprinzător şi mai elocvent al lumii în care trăim.

De această dată, un autor indian este cel care mi-a reţinut atenţia. Este vorba despre Timeri N. Murari (născut la Madras, în 1941) şi despre cartea sa, Clubul de crichet al talibanilor (The Taliban Cricket Club – prima ediţie publicată în 2012), pusă la dispoziţia redacţiei, cu generozitate, de editura ALLFA. Iată cum, din nou, una dintre colecţiile mele preferate, Strada Ficţiunii, îmi oferă ocazia de a mă aventura pe căi încă necucerite, şi de a cunoaşte aspecte până nu demult ascunse ale lumii în care trăiesc.

Autorul (despre care nu auzisem până să citesc cartea) a publicat, până în prezent, nu mai puţin de 14 volume de proză, alături de scenarii de film, piese de teatru, cărţi de non-ficţiune şi numeroase articole, în calitate de colaborator la diverse ziare indiene şi internaţionale, printre care prestigiosul The Guardian.

Acest lucru nu poate decât să mă bucure, fiindcă îmi doresc să „înhaţ” şi alte cărţi ale sale, în speranţa că vor fi la fel de realiste şi, totodată, de captivante, precum Clubul de crichet al talibanilor.

Titlul inedit al cărţii este urmarea unei iniţiative fictive a statului afgan, aflat sub regimul instituit de talibani, de a-şi înscrie o echipă în circuitul internaţional al jocului de crichet. Această iniţiativă le oferă Rukhsanei (protagonista) şi câtorva dintre membrii numeroasei sale familii şansa de a-şi elibera capetele de sub burkha terorii şi chipurile de bărbile obligatorii. Alăturarea dintre cele două concepte – crichet şi talibani – nu este nicidecum întâmplătoare; chiar personajul principal feminin remarcă, la un moment dat, contrastul dintre stilul de viaţă zăgăzuit de fanatism al afganilor şi ideile egalitariste, de un fair play aplicat fără echivoc, promovate de unul dintre sporturile „tradiţionale” ale britanicilor.

Firul poveştii se desface dintr-un ghem de aşteptare tensionată şi se desfăşoară în ritm alert, încurcându-se cu fiecare capitol şi determinând cititorul să ajungă aproape de disperare – la fel ca personajele ale căror aventuri le urmăreşte. Tânăra Rukhsana, devenită aproape involuntar simbol al opoziţiei faţă de sistem, este cea care, datorită priceperii la crichet dobândite în timpul studiilor efectuate la Delhi (pe vremea când afganii erau liberi să circule după bunul plac), devine antrenoarea unei mâini de oameni hotărâţi să fugă din ţară şi să-şi croiască o nouă viaţă. Deghizată în „vărul Babur”, Rukhsana îşi periclitează viaţa şi pe cea a familiei sale părăsind casa, purtând veşminte bărbăteşti şi antrenând echipa pe baza unei promisiuni de libertate potenţială.

Lucrurile se complică atunci când intervine şi dragostea; astfel, tânăra fostă jurnalistă se află în centrul unui pseudo-triunghi amoros: între duşmanul său cel mai cumplit, care o doreşte, şi iubitul său regăsit, care apare la momentul oportun, nu ca să o salveze, ci ca să o ajute să-i salveze pe toţi cei implicaţi.

Pe lângă tensiunea escaladantă, care m-a făcut să-mi fie greu să las cartea din mână în momentele în care a fost necesar să mă ocup cu… alte cele, am apreciat în mod deosebit felul în care autorul ştie să se transpună într-un corp şi într-o minte feminine (ce-i drept, aparte), fără ca această transpunere să pară falsă sau exagerată. Dimpotrivă, Rukhsana este la fel de naturală în majoritatea gândurilor şi gesturilor ca şi fratele său, verii săi sau iubitul său, Veer. Cum am fost mereu înclinată să critic orice „săritură peste cal” a autorilor care scriu din perspectiva genului opus, de data aceasta nu pot decât să încuviinţez priceperea lui Murari. În mod cert, scrierea sa a fost nu doar rezultatul talentului, ci şi al unei neobosite munci de cercetare în domeniu.

Clubul de crichet al talibanilor nu este numai un strigăt de eliberare – este şi o poveste de dragoste fără urme de romantism ieftin sau obosit; este şi un peisaj dezolant al unui univers care mi se părea, până acum, cumplit de îndepărtat – şi pe care, acum, îl simt mai aproape. Iar în mijlocul acestui pustiu spiritual dezolant se înalţă, fără îndoială, o oază de speranţă. Oamenii rămân oameni, oriunde s-ar afla.

Recenzia face parte din campania “Citeşte şi câştigă cărţi pe viaţă din colecţia Strada Ficţiunii”, iniţiată de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.

Puteți cumpăra cartea: Editura All.