Faci sau taci (2019)
Regia: Iura Luncașu
Distribuția: Monica Bârlădeanu, Horia Brenciu, Diana Dumitrescu, Augustin Viziru, Codin Maticiuc, Sandra Izbașa, Bogdan Mălăele, Levent Sali, Ana Baniciu, Giulia Anghelescu
Azi, 15 martie 2019, se lansează în cinematografe un nou film românesc: „Faci sau taci”, descris ca o combinație explozivă de acțiune și comedie. Asta mă face să mă gândesc o replică din timpul sesiunii QA de marți, când echipa filme-cărți.ro a fost prezentă la AFI Cotroceni – Cinema City, unde Vertical Entertainment a organizat o vizionare de presă: „Ați râs? Hai, recunoașteți, ați râs!”
Așa este. Am râs. Nu știu dacă din motivele potrivite sau dacă la replicile scontate. Nici dacă am apreciat comicul de situație (nu tocmai genul meu) sau pe cel de limbaj (mai degrabă inevitabil, ținând cont de capacitatea românilor de a face amuzante până și bancurile despre înmormântări). Am înțeles și am fost de acord că e un film amuzant, în mare parte; ce nu am înțeles a fost, concret, despre ce e vorba, însă voi încerca să explic cât mă pricep și eu.
Raluca (Monica Bârlădeanu) este procuror DIICOT și conduce latura română a unei operațiuni bilaterale de capturare a unui interlop cunoscut sub numele de Lică Briceag. Acesta ar fi implicat în traficul de carne vie desfășurat intens la granița cu Serbia, și, în ciuda eforturilor susținute de câțiva ani, nu i se dă de urmă. Cealaltă latură a operațiunii este cea spaniolă, reprezentată de un oficial în rolul căruia Gică Craioveanu vorbește o spaniolă de excepție, și care vine în România spre a conduce, alături de Raluca, ceea ce speră ei a fi misiunea finală.
În toată povestea mai sunt implicați Paul (Bogdan Mălăele), un ofițer de la forțele speciale, și brigada sa cel puțin aparte, formată din șase fete, una mai atrăgătoare ca alta, și la fel de letale. Acestea ar urma să fie infiltrate într-un bordel controlat de sus-numitul Briceag, pentru a-i da peste cap planurile și a-i pune cep gândurilor criminale. Și cum nu se poate film cu pretenții de comedie fără comic relief, acesta este asigurat de un consilier (Augustin Viziru) și de cumnatul său (Levent Sali), care îi este și subaltern, care ajung să însoțească trupa de șoc prin munți și păduri și să intre în cele mai buclucașe situații.
Mărturisesc că filmul a avut sens până într-un punct, în care am început să mă pierd în jocul de-a „cine e cine”. M-au amețit poreclele și pseudonimele, am ratat obiectivele și, în cele din urmă, am ales să urmăresc firul acțiunii doar de dragul finalului – care, dacă vă îndoiați cumva, este pozitiv. Din punct de vedere al scenariului, scris tot de Iura Luncașu, care este și regizor, și producător (așa cumdeclara chiar el, „pentru a reduce costurile”), pot spune, fără să mă pricep la filme de acțiune, că și-a atins în proporție de 80% scopul, dar că, spre final, aș fi avut nevoie de multe note de subsol spre a înțelege cine e cine. De altfel, regizorul a și primit o întrebare legată de durata (prea redusă a) filmului, și a explicat că trăim într-o societate foarte ocupată și că, adesea, cât durează un film poate reprezenta argumentul suprem în alegerea de a-l vedea sau nu la cinema.
Mai interesant a fost să urmăresc filmul, și mai ales QA-ul de după, din punct de vedere social. Eu, una, nu cunoșteam nici jumătate din numele de pe afiș, fiindcă nu sunt deloc conectată la punctele de interes ale societății românești. Da, știu cine este Gică Craioveanu, fiindcă face parte dintr-o generație și este promotor al unui sport pe care le cunosc; știu și cine sunt Horia Brenciu (în mare parte, fiindcă am fost fană Robingo) și Monica Bârlădeanu (încep să mă simt în vârstă când afirm că o cunosc de la debut). Și firește că am auzit de Sandra Izbașa (da! joacă într-un lungmetraj!), deși generația ei a strălucit la o vreme după ce nu am mai avut timp să urmăresc campionate de gimnastică și mărturisesc că mi-a luat o secundă să fac legătura între numele și chipul cunoscute și sportul reprezentat cândva. Ceilalți membri ai cast-ului, însă, îmi sunt doar vag cunoscuți – probabil cel mai rezonant fiind numele Micutzu’, despre care știu că face stand-up pentru că apare des în reclamele de pe Facebook.
Înainte să mă asaltați cu link-uri și invective fiindcă nu cunosc produsele de succes ale showbiz-ului românesc, voi spune, în apărarea mea, că nu țin televizorul deschis decât „pe știri” și că ascult muzică doar pe playlist-uri Deezer. Sunt, așadar, deschisă la trimiteri, recomandări și sugestii. Ce mi se pare interesant, dincolo de lipsa mea de conexiune cu realitatea, este că acest regizor a reușit să adune reprezentanți ai atâtor domenii și să îi facă să funcționeze împreună, să formeze „o gașcă”, așa cum au declarat mulți dintre ei, să se simtă și să lucreze bine, ca o echipă, lucru deloc ușor de reușit, mai ales când este vorba despre împăcarea orgoliilor artistice. S-a spus, însă, că Iura Luncașu ar fi capabil „să facă și un cal să joace” (iar Cătălin Cazacu a glumit, spunând: „Ha, eu sunt calul!”), iar absolut toți membrii echipei s-au declarat entuziasmați de ideea de a juca într-un viitor film al regizorului.
Aș mai nota un aspect, și anume inițiativa lui Luncașu de a filma într-o zonă deosebit de frumoasă a României, în regiunea Cheilor Nerei și la Oravița. Regizorul a declarat că există multe locuri minunate în țara noastră și merită promovate, și nu pot decât să fiu în totalitate de acord. S-a filmat preț de 23 de zile, potrivit Express de Banat, iar „produsul finit” poate fi urmărit, începând de mâine, în cinematografele din întreaga țară.
1 comment
Ca de fiecare dată, Iulia reușește sa te atragă în „povestea” ei, scoțând în evidență esențialul. Aici, face asta cu sinceritate, ușor mucalit, astfel încât să îi cunoști opinia, dar să ai libertatea de a decide singur dacă ești de acord cu ea. După ce vezi filmul, normal!