”Cei trei regi”, de A Cheng
Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”, București, 2018
Traducere: Luminița Bălan și Florentina Vișan
Număr de pagini: 216
„Raftul Denisei” este una dintre colecțiile mele preferate și o spun cât se poate de obiectiv și de nepărtinitor. Printre calitățile sale, se numără și diversitatea alegerilor, prin care se echilibrează „raportul de forțe” dintre orient și occident, dar și clasicul cu modernul. Zhong Acheng (pseudonim literar A Cheng) se află la confluența dintre cele două și îmbină, cu măiestrie și fler, întâmplările inspirate din experiența personală cu înțelepciunea și simbolismul caracteristice prozei țării din care provine.
Născut într-o familie de intelectuali, la Beijing, a muncit forțat în provincia Shanxi, apoi în Mongolia Inferioară și în provincia Yunnan, în timpul Revoluției Culturale. Nuvela „Regele Șahului” a fost publicată în 1984, bucurându-se de un succes enorm, în special pentru un debut. Un an mai târziu, a publicat „Regele Copacilor” și „Regele Copiilor” (aceasta din urmă fiind și ecranizată, în 1987, de Chen Kaige). Cele trei nuvele au fost reunite în această carte din „Raftul Denisei” și sunt considerate emblematice pentru curentul literar „Căutarea rădăcinilor”, cunoscut pentru că a respins ideologia maoistă.
În China, succesul celor trei nuvele se explică și prin alegerea momentului oportun de publicare, fiindcă abordarea lui A Cheng, menită să susțină ideea că propaganda comunistă nu poate înfrânge spiritul ancestral al chinezului „de rând” a fost apreciată pentru tonul său diferit. Autorul nu critică fățiș, în termeni duri, regimul, ci alege să îi opună subtil înclinația către preocupări intelectuale, comuniunea cu natura sau dedicarea față de educație și lupta pentru egalitate.
Protagoniștii fiecăreia dintre cele trei nuvele sunt trimiși în tabere menite să „curețe” mințile tinerilor intelectuali de idei nocive pentru regim, și poate cel mai izbitor exemplu al condițiilor dure în care erau aceștia nevoiți să trăiască îl regăsim în „Regele Șahului”. Transmutați din provincii felurite, îndepărtați de prieteni și de familie, tovarășii de tabără se descurcă din puținul oferit, de la rațiile de mâncare la adăposturile precare. Unii dintre ei își găsesc refugiul în tutun, alții în discuții, însă câțiva se remarcă prin preocupări mai deosebite. Așa este și cel poreclit „Patima Șahului”, pe numele său adevărat Wang Yisheng, care își păstrează pasiunea pentru joc și dorința de a-l practica și este dispus la sacrificii pentru a continua să găsească adversari demni și circumstanțe care să îl ajute să nu își iasă din mână.
La rândul lor, „Regele Copacilor” și „Regele Copiilor” vorbesc despre alte măsuri dure și lipsite de sens impuse de regim. Tăierea abuzivă a copacilor și plantarea, în locul lor, a unora „cu rost”, sau lipsa fondurilor pentru materiale de studiu, în comparație cu suficiența lor pentru materialele de propagandă, sunt alte exemple ale unor condiții pe care protagoniștii se luptă să le depășească, demonstrând că iubirea profundă pentru natură sau respectul pentru educație nu pot fi șterse din memoria individuală, și că promovarea și continuarea lor sunt tot atâtea tactici de luptă împotriva impregnării conștiinței colective cu direcții impuse, abuzive.
Spre deosebire de alte scrieri ale unor autori chinezi, care sunt mult mai complicate la nivel de exprimare și înțesate de parabole și metafore uneori dificil de „înghițit” fără un context pre-existent sau fără un interes puternic pentru cultura și gândirea asiatică, nuvelele lui A Cheng se citesc repede și ușor. Atrag prin limbajul relativ simplu și direct și prin exemplele plastice, prin glumele bine plasate și prin senzația oximoronică de libertate în captivitate pe care o inspiră. Personajele devin plăcute de la primele pagini, și oricine a avut vreodată un interes sau o pasiune găsește înțelegere pentru ele și acțiunile lor, simțind, totodată, că nu se sacrifică și nu muncește în van.
Nu îmi este greu să înțeleg de ce perioada de după apariția acestor nuvele a fost cuprinsă de așa-numita „febră A Cheng”. Îmi pot imagina ce înseamnă să te simți reprezentat și cum poate o carte să îți aducă un zâmbet pe chipul marcat de griji și suferințe nebănuite. Aș îndemna pe oricine să încerce să citească, pentru început, această colecție, care, poate, îl va inspira să își continue periplul prin literatura chineză contemporană, și să descopere comorile nesecate pe care le generează această civilizație.
