”Operațiunea Omul negru. Biroul de investigații nr. 2”, de Jørn Lier Horst și Hans Jørgen Sandnes
Editura Paralela 45, Pitești, 2017
Traducere din limba norvegiană de Diana Polgar
După ce am citit ”Operațiunea Nor de furtună”, despre care am scris în trecut pe Filme-cărți.ro, am zis să dau o șansă simpaticilor detectivi și în Operațiunea Omul negru (să vă spun un secret: nu știu de ce, dar băiatul meu abia așteaptă să citească ”Operațiunea Apus de seară”). Ei bine, acțiunea palpitantă continuă, iar seria începută la Editura Paralela 45 se anunță una de succes pentru copii, fiind, în același timp, și pasionantă, plină de aventură și neprevăzut, dar și pe înțelesul tuturor, într-un limbaj simplu și adecvat.
În Omul Negru, tot începe de la câteva gropi (șase la număr) apărute dintr-o dată pe un drum cunoscut, unde Oliver se accidentează și își distruge parțial bicicleta. Prilej de cercetare, nu? Mai ales că prin preajmă apare un ”om negru”:
”Putea foarte bine să pară un caz neînsemnat, dar era un caz pentru Biroul de Investigații Nr. 2.” (pag. 21)
Problema este că a doua zi, când se întoarseră după indicii, gropile fuseseră astupate și toate urmele șterse. Ba, ciudat!, au apărut alte, multe gropi. Începe o adevărată vântătoare de vrăjitoare, astfel încât, la final, după multe idei și răsturnări spectaculoase, ar trebui ca răufăcătorii să fie prinși. Dar sunt ei răufăcători sau simpli oameni care caută ceva?
”Operațiunea Omul Negru” este tot ce își poate dori un copil: căutarea unei comori, urmăriri pe cinste, fărădelegi și mister. În plus, trebuie să deslușească indicii, să realizeze cum să interpreteze o hartă veche coroborată cu una nouă, să aibă curajul să meargă noaptea la căutat de răufăcători și să își trăiască, în același timp, copilăria. Cu ajutorul celor din jur, mai înțelepți și mai experimentați, cei doi mini-eroi, Tiril și Oliver, mai trec o treaptă până la adevărata meserie de detectiv.
Până la urmă, plecând de la o situație oarecum comică, ei își dau seama că ceva se ascunde în spatele acesteia și dau dovadă că au stofă de viitori detectivi. Seria ”Biroul de Investigații nr. 2” va prinde, în mod sigur, la copiii care încep școala, fiind construită realist și într-un limbaj potrivit pentru aceștia.