”Când ai sufletul plecat”, de Alexandru Roșu
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Poezie, Pitești, 2020
„E ceva putred în Danemarca” și putem extrapola acest citat în mare parte din volumul lui Alexandru Roșu. Există aici multă dezamăgire la adresa societății contemporane, suficientă revoltă a autorului în privința lumii în care trăiește. În același timp, există și multă speranță – iubirea este totuși un sentiment optimist -, și ilustrarea nemulțumirilor nu trebuie să îndepărteze eventualul cititor de poezie.
Nu sunt un cititor ”profesionist” de poezie (am tot spus asta) și nici un critic priceput al acesteia, dar – având în vedere cele câteva cărți pe care le-am citit în ultima perioadă – am simțit în poeziile românești contemporane multă revoltă, dezamăgire și… dragoste. Este și cazul acestui volum, care pare a fi în multe rânduri un discurs despre importanța iubirii, dar în care se vede și o distanțare de persoana iubită, provenită din dezamăgirea pierderii sau a îndepărtării acesteia (nu doar fizică). Există aici multe poezii puternice, multe versuri pe care ni le putem aminti în timp, dar mai ales ”când ai sufletul plecat”…
Cele trei alegeri (obișnuite):
Nu mă gândesc la tine
nu mă gândesc la tine
te simt
prin bumbacul
puloverului
când iau o linguriță
și bat încet
vârful unui ou fiert
nu mă gândesc la tine
te gust
îmbibată-n miez de pâine
ești puțin caldă
de culoarea soarelui
în mijloc
nu mă gândesc la tine
decât atunci când rămân
flămând
și cutreier
magazinele
în căutarea ta
Pământul de sub tălpile ei
ea e ficțiune
își deschide ochii spre tine
apoi spre pământ
te înconjoară
te și străpunge
cu o privire scurtă
de sub ochelari
are zâmbetul ascuns în păr
în cămașa albă
în vene îți bate ca un puls
pământul de sub tălpile ei
ea e ficțiune
și știi
pe undeva
că e femeia ta
că a izvorât când s-au deschis
cerurile
dar și când au crăpat pământurile
ea e ficțiune
știi că odată ce i-ai sărutat
picioarele
o durere a pieptului
te va cuprinde
vei simți mereu
pământul de sub tălpile ei
Adormirea pruncilor
în fiecare om
e un copil
stă pe întuneric
se ascunde
în colțuri
când mănâncă
o face pe ascuns
printre suspine
în fiecare dintre noi
e un copil
cu vânătăi pe obraz
cu picioarele rupte
când încearcă să zâmbească
o face dureros
pentru că are buzele umflate
când deschide ochii
o face timid
cu frică
în fiecare bărbat
e un copil
ce-și mușcă pumnii
și-și construiește trist
un acoperiș
o pajiște
o mașinărie fantastică
de zbor
când se joacă
o face în triunghiul
dintre picioare și genunchi
în fiecare femeie
e un copil
acoperit cu blănuri
sufocat de haine
transpiră
când iubește
se agață de orice tată
în fiecare copil
e un copil
ce-și ține respirația
ca să nu crească
în captivitate
când se întâlnesc
copiii din noi
se joacă
râd
dorm împreună
ei știu că noaptea lor
va fi lungă
și că vor fi treziți mereu
de zgomotul și furia
celor mari
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de Facebook a autorului)
