”Antologie lirică. Desant 2013”
Editura Adenium, Colecția Punct.ro, Iași, 2013
Nu prea facem noi aici recenzii la cărți de poezii, pentru că suntem, majoritatea, doar niște cititori simpli, care nu au făcut studii de filologie sau de litere, fiind departe de statutul unor critici literari. Unde nu ne pricepem, spunem acest lucru clar și răspicat și nu trebuie să ne lăudăm inutil. Asta nu înseamnă însă că nu citim poezie.
Citim de plăcere, citim atunci când ni se trimite o carte de poezie de către una dintre editurile partenere, citim întâmplător sau din pasiune. Personal, sunt departe de canoanele moderne ale poeziei: îmi place în continuare când poezia din fața mea are ritm și rimă, când are o poveste, când istorisește dragostea simplu sau când este amuzantă și ritmată, în stilul lui Nichita sau Marin Sorescu. Prefer ca multiplele metafore să slujească subiectul poeziei și nu să fie subiectul acesteia. Îmi place așadar să fie o poezie cu mesaj pe înțelesul meu. Cam atât cu introducerea…
Astăzi vă prezint o antologie lirică apărută de curând la Editura Adenium, textele fiind semnate de finaliștii Concursului de Debut, secțiunea Poezie, organizat de editură în anul 2013. Nouă autori diferiți, de la care voi prezenta patru poezii reprezentative:
Darie Lăzărescu (pseudonimul lui Vasile Lăzărescu, n. 1947) a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1973). În prezent, este stabilit în Brăila. A fost redactor la revista Dialog. A publicat poezie, eseuri, recenzii și traduceri în revistele: Dialog, Cronica, Convorbiri literare, Scânteia Tineretului, Axioma, Viața Românească. A tradus și publicat din operele lui Antonin Artaud, Scott Fitzgerald, Fr. Nietzsche și Sigmund Freud. Lucrează la un roman, intitulat Max și Eleonora.
Perfect
Priviți-mă din spate – sunt perfect,
nu mi se observă pleoapa căzută,
pasul împiedicat pe piatra cubică,
buzele vinete strânse a dispreț –
tristețea e aproape insesizabilă și nici urmă de suferință din dragoste,sunt pietonul desăvârșit,
despre care s-ar putea spune
că bate câmpii cu grație,
când de fapt lui îi e dor
de o scoică de purpură
la marginea mării,
unde să își încheie frumos
târguiala penibilă cu viața,vă declar cu mâna pe inimă
(cea pe care o vedeți diminețile
alergând pe sens interzis),
acum când sunt gata să mă pierd
în fundătura cu nume de fapt divers –
sunt fără cusur,
sunt chiar piatra cubică
pe care îngerul ploii calcă
în necunoștință de cauză
Elena Gizela Niță (n. 1984) a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul A.S.E., București. A obținut premiul al treilea la Concursul de Poezie „Nichita Stănescu” (Ialomița, 1999) și o mențiune la Concursul de Poezie „Dor fără sațiu” (Urziceni, 2000).
Cu mine
Aș vrea să mă cunoști:
să umblu cu pași goi pe sufletul tău,
ca într-o iarbă fantastică, moale, crudă până la viul
absolut,
cu genunchii dezgoliți, căci până acolo e fericirea!
Dincolo e nebunie și eu nu vreau decât să umplu
încet,
să simt fiecare fir de iarbă cum respiră sub talpă,
cum se pleacă în urma mea într-o mare recunoștință
pentru greutatea mea.
Să fie soarele atât de orbitor, încât să-mi închid
pleoapele
și să zâmbesc în înalt cu nasul, așa, cu picioarele goale.
Anca-Laura Rotman (n. 1962) este avocat și lector universitar doctor la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Poem în colțuri
Dacă zilele ar avea colțuri,
ai putea să te apuci
de ele
și să le scuturi
de toate câte s-au petrecut…Dacă zilele ar avea colțuri,
ți-aș face în fiecare zi
un așternut
sau un acoperiș
pe patru piloni de cer…Dacă zilele ar avea colțuri,
le-aș împacheta cu grijă.
Pe cele mai frumoase
le-aș pune în plicuri
și ți-aș trimite o scrisoare
în fiecare zi…
D.L. Acapella (pseudonimul Dianei Livia Vilă, n. 1989) este poetă, traducătoare și autoare de povestiri în limbile română și engleză. A absolvit studiile de licență și master la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (Engleză), din cadrul Academiei de Studii Economice, București.
Este și nu este (I)
Niciodată n-am crezut că este așa, nu,
Niciodată n-am crezut că va fi așa –
Și totuși, este, va fi și va mai fi,
Și după ce primul va fi,
va fi trecut.
Când mi-a spus că tigrii au dungi,
Am râs –
Când s-a dat în vorbă apoi
Că tigrii mănâncă zebre.
Am văzut dungi pe retină.
”Să vezi că
și leopardul ar mânca o girafă.”
Și m-am gândit ce lume ciudată
Trebuie să fie,
Că dungile se mănâncă între ele
Și că
Petele înghit pete!
Și-a scot apoi tacticos
O foaie pătată și încrețită
Și mi-a demonstrat matematic,
Schematic,
Traiectoria vulturului asupra
Guguștiucului,
Dar că matematica vulturului admite
Mai multe soluții și că
poate fi înlocuit foarte bine
Guguștiucul cu viezurele,
cu iepurele, cu șoarecele,
ba chiar și cu un ochi de copil!
Ba chiar mi-a spus că nu poate fi
Nicio soluție, dacă
Traiectoria unui glonte atinge
perpendicular
Artera aortă a vulturului.
De atunci,
N-am mai înțeles matematica.
Au mai semnat în acest volum Ofelia de Santos, Adi Filimon, Gianina Gheorghiu, Carmen Nicoară, Florin Onică.
1 comment
„Personal, sunt departe de canoanele moderne ale poeziei: îmi place în continuare când poezia din fața mea are ritm și rimă, când are o poveste, când istorisește dragostea simplu sau când este amuzantă și ritmată, în stilul lui Nichita sau Marin Sorescu. Prefer ca multiplele metafore să slujească subiectul poeziei și nu să fie subiectul acesteia. Îmi place așadar să fie o poezie cu mesaj pe înțelesul meu”
Nichita Stănescu și Marin Sorescu sunt (neo)moderniști și au utilizat mai mult versul liber (mai ales Nichita) decât cel rimat. Rimă care, apropo, nu se folosea în poezia Antichității, ea a pătruns în poezia europeană datorită influenței arabe…
Prin sintagma „canoanele moderne ale poeziei” bănuiesc că vă referiți la cele postmoderne, care, de altfel, își au rădăcinile în modernismul și avangardele începutului de secol XX… datorită neînțelegerii criticilor cu mai mare autoritate și din cauza contextului sociopolitic, poeți precum Gellu Naum sau Ilarie Voronca (până astăzi marginali în manualele școlare) au ajuns modele în „underground”-ul din perioada comunistă… Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu profită de această influență, ei influențând la rândul lor generația așa-zis „postmodernistă”: Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Alexandru Mușina, Ion Mureșan, Mariana Marin, Cristian Popescu ș.a.
Poezia contemporană crește astfel pe linia aceasta a „tradiției avangardiste”… Atât modelele occidentale, cât și cele autohtone și-au spus cuvântul, dar cei care nu le-au asimilat și n-au înțeles măcar intuitiv de ce s-a dezvoltat o astfel de poezie au probleme în a citi texte valoroase care pot părea la prima vedere lipsite de orice relevanță literară… Din păcate, nu prea există (la noi) ghiduri care să faciliteze înțelegerea poeziei experimentale în general (pentru cei care nu s-au „prins” deja că nu e un moft), iar, de obicei, doar profesorii de română care sunt „insideri” în domeniu (foarte puțini) depun eforturi în acest sens… Recomand „Lucrările în verde” ale Simonei Popescu și „Paradigma poeziei moderne” (o carte mai ușor de înțeles decât ar sugera titlul) a lui Alexandru Mușina. Dar poate voi scrie chiar eu un ghid la un moment dat…