„Bureți de fac”, de Mihai Duțescu
Editura Trei, București, 2021
Apariția editorială a romanului „Bureți de fag”, semnat de Mihai Duțescu, a trecut cumva pe lângă atenția mea sau poate că nu a avut parte de prea multă promovare. Cert este că am ajuns să o audiez după ce mi-am instalat aplicația Voxa și mare mi-a fost mirarea să descopăr un narator atât de iscusit, mai ales că volumul este citit de însuși autorul.
Dar să revenim la istoria din „Bureți de fag”. Avem un sinopsis care promite o istorie din categoria bildungsroman, în care Radu, un bărbat crescut în Teleorman, ajuns ulterior inginer în capitală. Până aici nimic neobișnuit, mai ales că e un parcurs destul de firesc pentru un om născut la începutul anilor `50. Doar că Radu, zis și Ducu, este unicul băiat într-o familie în care alți copii decedează subit la puțin timp după naștere, devenind unica fărâmă de fericire pentru cei doi părinți care se îndepărtează ușor de perioada tinereții. Tatăl și mama sa sunt reprezentanți tipici ai clasei de mijloc din societatea comunistă a acelor timpuri. Figura paternă este prezentă în viața lui Ducu și îi oferă acel umăr părintesc, dar cu răceala specifică vremii. Mama este de o toxicitate prăpăstioasă, care se dezvăluie și mai mult odată cu îmbătrânirea.
Ducu crește cu speranța de a pleca de acasă, de a se emancipa, de a deveni ambasador, deși unul dintre profesorii săi fac bășcălie pe seama sa în privința acestei alegeri deloc inspirate pentru un fiu de proletari veritabili. Acesta încearcă să meargă pe calea nomenclaturii, dar într-un final, împins de proaspăta sa soție, Angela, Ducu renunță la visele pubere și alege o cale bătătorită și comodă.
Proza lui Mihai Duțescu nu mizează pe spectacular, ci dimpotrivă pare să meargă pe mâna obișnuinței. Avem istorii simple, fire narative liniare și foarte puține emoții plate, iar toate la un loc schițează tendințele perioadei, ori pasiunea nu era prerogativa oamenilor simpli. În fapt, „Bureți de fag” este un roman cu și despre indivizi normali, care nu ies neapărat din tipare. Sunt oameni care încearcă să-și asigure un viitor, adaptându-se ca niște organisme parazitare, devenind ariviști și oportuniști după caz.
În unele momente, i-am urât cu înverșunare pentru răceală, pentru indiferența unuia față de celălalt, pentru felul în care copilul lor devenise doar o anexă a propriei lor vieți. Dacă ar fi să rezum, atunci aș putea spune că este un roman despre o mână de oameni închistați într-o smoală densă numită viață.
Cu toate că banalitatea este caracteristica lor centrală, romanul mi s-a părut unul foarte bine închegat. Fără ifose, fără nevoia de a scandaliza, acesta te ține și te poartă, schimbând planuri temporale, mutând zona de interes de la o perioadă a personajelor la alta, surprinzând acele caracteristici inerente unei epoci.
„Bureți de fag” nu este „încă un roman despre perioada comunistă”, ci e mai degrabă o reflecție asupra trecerii vremii prin prisma banalității, acolo unde cursul vieții este simplu și accesibil oricui.
