”Arsă de vie” – Souad împreună cu Marie-Therese Cuny
Editura Polirom, Iași, 2017
Traducere de Oana Cătălina Popescu
În ultima vreme am citit multe povestiri bazate pe evenimente reale, majoritatea având ca personaj principal femeia bătută de soartă și de bărbat. Povești triste, unele mai mult ca altele. Dacă Lapidarea Sorayei a fost intensă prin natura finalului dezastrous și fatal de care a avut parte Soraya, Arsă de vie este o carte intensă prin emoția pe care o transmite însăși eroina poveștii.
Souad este o fată din Cisiordania, care la vârsta de 19 ani reușește să scape din sânul familiei inamice, împreună cu fiul ei proaspăt născut. Când Jacqueline o întâlnește pe Souad, aceasta se afla într-un spital, cu arsuri grave în partea de sus a corpului, abandonată într-o sală, fără a i se oferi îngrijirile necesare deoarece Souad era o supraviețuitoare a unei crime de onoare. Și nimeni nu se implică în cazul unei crime de onoare! Conform legilor din țările care practică această crimă de onoare, familia are dreptul să pedepsească membrul familiei, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre femei – fiice, surori, cumnate, mame, dacă acesta a dezonorat familia.
Când Souad se abate de la strictele reguli înrădăcinate în cultura palestiană și în satul natal de mii de ani, familia acesteia hotărăște să o omoare, crimă ce revine de data aceasta cumnatului ei (o soră a lui Souad fusese omorâtă deja de către fratele lor). Spre necazul familiei, cumnatul îi dă foc lui Souad, însă aceasta reușește să scape și ajunge la spital. Acolo, i se cere din nou moartea, de data aceasta direct din partea mamei ei. După ce spitalul interzice familiei vizitele, Souad câștigă ajutorul lui Jacqueline care, împreună cu un tânăr doctor palestinian, cu studii în străinătate, reușește să negocieze moartea lui Souad cu familia acesteia. Asigurându-i familia că Souad va muri, Jacqueline reușește să-i determine pe aceștia să semneze actele prin care Souad avea să părăsească țara. O dată ajunsă în Elveția, începe o nouă viață. Dar va reuși ea să scape de familia ei, de cutumele pe care le-a adus cu ea sau va reuși Souad să-și crească copilul, pe Marouan?
Evenimentele sunt dureroare și cu mult deasupra nivelului de înțelegere al persoanelor crescute în cultura occidentală, însă cartea este un succes datorită intensității cu care povestea este transpusă pe hârtie. Povestea spusă de Saoud este o spovedanie în primul rând, căci prin această relatare Souad a dorit să transmită copiilor ei lucrurile pe care le-a păstrat doar pentru ea o perioadă lungă de timp. Și apoi, este un strigăt de durere ce se dorește a fi auzit de către toți cei care au putere și care pot schimba situația femeilor supuse unui tratament neomenos.
Lăsând la o parte cruzimea tratamentului primit de către femei în unele țări din Orientul Mijlociu și nu numai, povestea lui Souad aduce în prim plan și subiecte dureroase ale societății occidentale și anume, instabilitatea psihică, gândul la suicid, reintegrarea socială după ce focul cauzează desfigurare și urâțenie. Povestea lui Saoud este particulară datorită evoluției prin care femeia aceasta trece; schimbând civilizații, Saoud îngroapă o viață cu obiceiurile și familia ei, și permite sufletului și minții să se instaleze într-o nouă lume, în care se luptă cu alți monștri, dar unde are și parte de înțelegere din partea semenilor. La final, Saoud este o învingătoare, parte a unei familii frumoase, reîntregite. Însă, câte persoane cu bagaj similar au reușit să-și învingă familia și frica, și au pășit pe un nou drum? Prea puține, așa cum afirmă atât Saoud, cât și Jacqueline.
