”Anatomia unei stafii”, de Alain Besançon
Editura Humanitas, Bucuresti, 2014
Traducere de Monica si Sorin Antohi
Alain Besançon face parte din prestigioasa şi valoroasa şcoală a gânditorilor liberali anticomunişti francezi, alături de un Jean François Revel, André Gluksmann etc., care s-a aplecat cu minuţiozitate asupra sistemului totalitar comunist. Avem tendinţa de a blama stângismul societăţii şi mediului academic francez, uitând operele ample ale acestor filosofi politici extraordinari. Ştiind amploarea şi profunzimea Stângii franceze, ne putem da seama mai uşor ce greutăţi şi ce opoziţie au întâmpinat aceşti scriitori în a-şi promova ideile, dar Franţa fiind totuşi o democraţie, ecografiile lor au putut vedea lumina tiparului, prabusirea lumii comuniste dându-le dreptate. În volumul „Anatomia unei stafii”, având subtitlul „Falimentul unei utopii întreupate”[1], Besançon întreprinde o deconstrucţie fascinantă a economiei politice, dar şi politicii economice sovietice (care în comunism ar fi identice), un eşafodaj logic şi pertinent care demonstrează nebunia economico-politică sovietică, cu atât mai extraordinar cu cât cartea a fost scrisă în 1980 şi a apărut în 1981.
Un rol aparte îl are pentru socialism relaţia foarte problematică cu Occidentul şi, mai ales, cu sistemul capitalist, având în vedere şi ambiţia sa utopică de a-l elimina din URSS, apoi depăşi în plan internaţional şi, în final, să-l elimine de pe scena politico-economică a lumii pentru că, ştim bine, cât de mari erau ambiţiile mesianice ale comunismului. “…pentru a crea spaţiul în care socialismul va încolţi şi va înflori în sfârşit, trebuie distruşi germenii unei bogăţii ostile care ar proveni din capitalism. Din acest motiv, majoritatea actelor economice ale regimului sovietic au ca scop nu doar să organizeze producţia de bunuri- care trebuie să provină din socialsimul ce se dezvoltă potrivit legii sale naturale- ci şi să dezorganizeze această producţie în măsura în care, de fapt, aceste bunuri provin sau se consideră că provin din capitalism” [2] În mod firesc, „Occidentul nu este un model demn de adimraţie. Dimpotrivă, el reprezintă capitalismul şi imperialismul, care sunt un rău absolut. Modelul veritabil este socialismul, pentru care nu există model. Occidentul furnizează imagini de moderintate care, transpuse în doctrină, extrapolate, pot servi la a-l imagina. El furnizează tehnici care pot fi însuşite pentru a-l distruge. Imitaţia este plină de ură şi nemărturisită.” Altundeva, Besançon sublinia ceea ce acum pare evident pentru orice minte normală: „Calităţile care în Occident determină reuşita-inteligenţa, ştiinţa, bunul-simţ, curajul- antrenează acolo eşecul. Într-adevăr, toate aceste calităţi sunt legate de dezvoltarea liberă a persoanei, care nu este favorizată în regimul sovietic. Acesta îi preferă deci şi îi promovează pe cei care se mulţumesc cu o dezvoltare impersonală, cu o stare de nonpersonalitate. Sunt promovaţi cei care fac dovada de fidelitate sau de conformitate, şi testul acesteia este capacitatea de a înfăptui anumite acte pe care morala comună le dezaprobă, dar pe care morala ideologică le ordonă.”[3]
În naivitatea lor, occidentalii au crezut cifrele /datele statistice sovietice şi, fireşte, au încercat să insereze realitatea sovietică în ordinea statistică mondială. Una din poncifele cu care Besançon şterge podeaua este venitul pe cap de locuitor şi nivelul de trăi care situa „URSS printre ţările dezoltate, puţin mai sus (sau, după alţii, puţin mai jos) decât Spania. Nu degeaba Besançon a ales Spania care după un război civil devastator (1936-39) şi nu mai puţin de 36 de ani de dictatură franchista (1939-1975) avea în anii 1980 un nivel de dezvoltare net superior celui sovietic. În continuare scrie cu îndreptăţire: “Cât despre conţinutul coşului gospodinei sovietice, gospodina spaniolă n-ar da nici două parale pe aşa ceva. Mere putrede, cartofi îngheţaţi, carne dubioasă, legume pipernicite, toate acestea nu există pe pieţele din Madrid. Cine a pus vreodată în balanţă coada în analizarea nivelului de trai sovietic comparat?”[4]
Pentru a explica modalitatea de funcţionare pseudo-economică a colosului sovietic cu picioare de lut, Besançon recurge la o matrice interesantă. În URSS (dar această teorie se poate aplica oriunde comunismul a pus piciorul, cucerind/înrobind ţările respective) au existat trei sectoare de producţie. Primul sector cuprindea producţia bunurilor şi serviciilor care oferea Statului-Partid putere. Sectorul I se divide şi el în producţia de putere externă (armele şi industriile care le produceau, dar şi „maşinăria Inturistului cu considerabila organizare potemkiniană, care a funcţionat întotdeauna spre satisfacţia călătorilor străini, presupune plantarea de decoruri urbane şi rurale -dispensare noi-nouţe, colhozuri-model- de circuite închise, dar vaste, de vizita”[5]) si interna. „Sectorul II nu se distinge formal de sectorul I, ci funcţional. El cuprinde producţia bunurilor şi serviciilor plasată sub regimul economiei socialiste, adica planificate.” Cunoaştem foarte bine obsesia planificării din regimul comunist. Cel de al III-lea sector era si cel mai dinamic pentru că era format din ansamblul bunurilor şi serviciilor a căror producţie scăpa sferei socialismului, un fel de rămăşiţă (vitală pentru regimul bolşevic) a capitalismului”.
Cum funcţionau relaţiile dintre aceste trei sfere? Rezumând o amplă argumentaţie, putem spune că „Există un echilibru macroeconomic între parazitismul sferei socialiste, care se dezvoltă în detrimentul sferei nesocialiste utilizând constrângerea politică de care ea dispune, şi furtul practicat la toate nivelurile de agenţii economici individuali din sectorul III, care-i permite să subziste şi chiar să prospere. Este un echilibru real, dar instabil, precar, nerecunoscut şi supus la tot felul de fricţiuni. Milioanele de prizonieri ai Gulagului sunt martorii acestor fricţiuni.”[6]
Mai departe, teoria lui Besançon era că nici măcar guvernanţi sovietici nu erau mai bine informaţi despre realitatea şi parametrii economici din URSS, în primul rând pentru că nu existau elemente fezabile de a cântări activitatea economică şi, în al doilea rând, pentru că întregul joc economic era pervertit, falsificat din start de catre regim. „Revoluţia din Octombrie, departe de a fi pus în mâinile statului pârghiile de comandă naturale ale economiei, le-a distrus definitiv. Statul nu cunoaşte economia. Cifrele care-i sunt furnizate de organele planificării sunt falsificate, şi el e conştient de aceasta. Brejnev nu ştie ce cantităţi de cereale sunt efectiv produse. Se spune că el se ghidează după estimările CIA. Bunul mers al economiei este ultima grijă a conducătorilor sovietici. Conform formulei lui Marx (inversată, e drept) ei au trecut de al administrarea lucrurilor la guvernarea oamenilor. Doar atât contează pentru ei.”
Gânditorul politic francez nu se rezuma doar la zugrăvirea mecanismului de functionare chiar disfunctională şi arbitrară a societăţii sovietice, dar îşi extinde analiza şi la fondul problemei, natura represivă a regimului comunist. “Controlul politic este asigurat de ubicuitatea Partidului şi a organelor sale, controlul social, de organizarea sovietică a vieţii, de educaţie, cultură, supraveghearea limbajului. Controlul economic este asigurat prin penurie. Trebuie ca subiectul să fie într-o stare cronică de dependenţă, să se simtă zi de zi dependent. În apartamentul comun, bucătăria comună îl face dependent de vecinii săi. Arhitectura sovietică contribuie mult la colectivizarea locuinţei familiale. Dar marele instrument de control economic este coada. Statul la coadă e un act care nu este dictat de constrângerea politică, ci de simplul joc al constrângerii economice: este actul economic sovietic prin excelenţă. El este echivalentul a ceea ce sunt, în alte tipuri de ecomonie, alegerea produselor, formarea preţurilor, târguiala şi mersul prin magazine.”
“Supusul sovietic mediu se mişcă pe lângă asemenea zone (pungi de socialism realizat –n.m) şi toată viaţa sa se luptă pentru a nu se împotmoli în ele. Peisajul rural al Rusiei centrale prezintă cât vezi cu ochii sate devastate, unde vagabondează o populaţie pauperizată, decăzută, roasă de alcoolism şi de mizerie, degradată până într-atât, încât mulţi consideră că nici măcar întoarcerea la libertate şi dizolvarea colhozurilor nu ar putea, timp de mai multe generaţii, să o regenereze în ţărănime adevărată.Peisajul urban este unul dintre cele mai sinistre de pe pământ. Alinieri de imobile prost construite, date în folosinţă gata deteriorate, străzi fără magazine şi fără tarabe, animate doar de cozi şi de beţivi, cocioabe suprapopulate; mulţime rău îmbrăcată cu mină proastă, posomorâtă, brutală; delincvenţă juvenilă, toate acestea au fost de mult ori descrise”[7]
Besançon făcea şi un elogiu fără echivoc libertăţii (care, până la urmă, nu e nici de dreapta nici de stânga, este pur şi simplu libertatea). ”În tot ce are tangenţă cu munca, cu schimbul de produse, aşadar, cu viaţa economică (nu mai vorbesc despre viaţa morală sau intelectuală) cetăţeanul sovietic are sentimentul că este prins în ceva absurd, incontrolabil, paralizant: este socialismul realizat care se prăbuşeşte încet peste el”[8] „Regimul sovietic domină liniştit. Imensele masacre pe care le-a înfăptuit timp de treizeci şi cinci de ani nu au fost motivate de necesitatea de a reprima eventualele rebeliuni, ci de o logică internă, pe care supuşii, tocmai pentru că nu se gândeau să se revolte, nu o înţelegeau. Problema nu este de a şti dacă socialismul este insuportabil, ci pentru cine este astfel. Răspunsul este simplu: doar pentru cei care au gustul libertăţii (…) libertatea morală de a fi tu însuţi, de a gândi ce gândeşti, de a te încrede în judecata ta, în simţurile tale, de a fi unul, de a fi o persoană umană“
În URSS satisfactia era de altă natură decât în societăţile normale şi permita „tolerarea unor conduite care ar fi sever reprimate altundeva. A da brutal ordine, a-i umili pe subordonaţi, a-i face să simtă condiţia lor inferioară, a etala arbitrarul, aceste placeri ale dominaţiei sunt contracarate în societăţile noastre de evoluţia moravurilor, contraputerile sindicale, politeţe. Ele nu sunt împiedicate în URSS. Doar acolo individul se poate lăsa fără rezerve în voia plăcerii de a domina, care este adesea, în situaţia de penurie, singurul avantaj concret decurgând dintr-o funcţie şi, ca o satisfacţie deplină, de a domina grosolan.”[9]
Cartea lui Besançon a fost tradusă rapid şi a apărut clandestin în limbile polonă, cehă, vietnameză, rusă, iar traducătorul rus a fost pedepsit pentru acest curajos gest cu câţiva ani de lagăr. Spre cinstea lui Besancon, autorului francez nu i-a fost deloc frică să pună dignosticul corect sistemului totalitar comunist. Nu s-a ascuns după degete. Evident, după cum mărturiseşte, cartea a fost primit defavorabil în Franţa, unde chiar şi unii amici i-au reproşat că este prea dură! Însă ideea ei esenţială, faptul că puterea sovietică era incompatibilă cu piaţa, dreptul şi proprietatea, şi-a dovedit valabilitatea cu vârf şi prisosinţă de ulterioara desfăşurare a evenimentelor, de dezmembrarea nu numai a imperiului sovietic extern, dar chiar si a lui însuşi.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.
[1] Editura Humanitas, Bucuresti, 2014. Traducere de Monica si Sorin Antohi. Un joc de cuvinte edificator pentru că, în general, utopiile rămîn doar formulate prin cărţi.
[2] Pag. 34-35.
[3] Pag. 117.
[4] Pag. 20-21.
[5] Pag. 48.
[6] Pag. 64.
[7] Pag. 112.
[8] Pag. 112-113.
[9] Pag. 118-119.
1 comment