„Scrisori pentru cititorii din 2125 . Un epistolar pe mai multe voci”, coordonat de Ioana Pârvulescu
Editura Humanitas, București, 2025
Prefaţă de Andrei Pleşu
Între preocupările lumii de astăzi, lectura tinde să fie în continuare privită nu doar ca formă de petrecere a timpului liber altfel decât în faţa unor culori din ce în ce mai ademenitoare, ci şi ca modalitate de a-ţi lăsa mintea să călătorească spre noi tărâmuri, în care totul pare că este posibil, de vreme ce misterele trecutului se transformă în lecţii importante ale prezentului. Căci nu de puţine ori, această misterioasă şi fericită împreună-lucrare dintre un anumit autor şi cititorul său se lasă explorată în ambianţa acelor nemuritoare dialoguri pline de înţelepciune purtate între cei mai puţin iniţiaţi şi un oarecare maestru în tainele acestei lumi şi desprinse, adesea, din atmosfera celor o mie şi una de nopţi pline de basme demult pierdute prin negura timpurilor.
Şi aşa se face că, în tandem cu o serie de îndemnuri practice şi poveşti iniţiatice menite să îl tranforme pe cel ce a fost odată învăţăcelul care tresărea, temător, în faţa oceanului de semne greu de descifrat, într-un detectiv neobosit al tuturor splendorilor dăltuite pe tărâmul lui A fost odată, voci importante ale culturii româneşti actuale ies din iatacurile coperţilor prin intermediul unor confesiuni inedite.
Sub ochii noştri, începe a se plăsmui un dans plin de taine, o înlănţuire fascinantă de scrisori care, deschise la o vreme foarte bine rânduită, vor cuprinde mâinile, minţile şi privirile cititorilor de azi, şi chiar de mâine, din necunoscutul 2125. Şi rând pe rând, o nouă lume se deschide, la hotarul dintre chipurile şi lumile trecutului şi tărâmul viitorului, al cărui pământ imposibil de călcat se scaldă în lumina unui cer plămuit din toate acele cuvinte menite să transforme fiecare zgomot, lacrimă, durere sau alte astfel de peceţi intangibile ale timpului condamnat la fragilitate într-o cale vindecătoare, pe care spiritul se ridică, hotărât, în picioare, iar mai apoi se înalţă pe de-a-ntregul, dobândind acces la nemurire:
Ceva totuşi, dragul meu prieten de peste 100 de ani, aduce fericirea sau măcar suspendarea nefericirii şi nu merită dematerializat: cărţile. (…) Aceste obiecte se adună, în casele celor care le iubesc, într-o bibliotecă şi creează astfel un fel de „om de companie”. (…) În biblioteca formată din cărţi de hârtie, se aude şi se simte încă foşnetul pădurii. Hârtia cărţilor se face din trunchiul copacilor, iar acest lucru m-a încântat mereu. E ca şi cum ai avea în casă pădurea, cu tot labirintul ei misterios şi atrăgător, cu toată respiraţia ei proaspătă şi binefăcătoare. (…) Câteva caracteristici ale acestei fiinţe frumoase, din cărţi, şi care, de mii de ani convieţuieşte atât de bine cu omul. E discretă, tăcută, deşi adună în ea toate indiscreţiile cu putinţă. Dialoghează cu cel care doreşte şi nu se sinchiseşte de cei care n-a bagă în seamă. Are toate vieţile din toate timpurile (pp.189-190).
De dincolo de valurile şi voalurile secundelor, întreaga colecţie de semne negre încrustate pe o pagină albă, sau de „hieroglife” albe scrijelite pe o tablă neagră, devine azi lentilă a unui nesfârşit mister, în care scriitorul poartă, cu un talent nebănuit, mantia arheologului şi chiar pe cea a medicului. Şi fiecare, de la locul lui, ne iese în cale pentru a reconstitui întreaga panoplie de vechi poveşti, întrezărind în ele fascinante călătorii printre culturi şi artefacte, iar mai apoi printre gândurile şi şoaptele fiecărei inimi atinse de lupta dintre raţiune şi emoţie, sau poate chiar de fuga implacabilă prin jungla unei lumi ameninţate cu dispariţia.
Iar apoi, când toate aceste aventuri se vor fi rătăcit printre foşnetele paginilor îngălbenite de timp, iar călătoria prin propriul portal magic se apropie, la rândul ei, de un deznodământ inevitabil, o voce pe cât de proaspătă, pe atât de captivă printre ecranele inundate de culoare îşi face simţiţă prezenţa din miezul unui taifas deloc obişnuit, dar plin de răspunsuri nebănuite la fiecare tresărire de gând sau îndoială care străbate mintea scriitorului. Şi ca prin vis, ne este dat să ne reconectăm la tainele unui refren vechi de când lumea, în care fiecare cuvânt, nume sau număr era înzestrat cu viaţă şi sens, la fel ca orice alt mesaj scrijelit pe hârtie, pentru a fi închis într-o sticluţă şi lansat către mintea şi inima destinatarului.
Căci dacă ne-am imagina, pentru o clipă, un viitor sumbru, o lume distopică fără cărţi şi fără artă, unde totul ar fi redus la mecanisme reci şi funcţionale, cuvintele scrise, poveştile şi ideile pot fi o amintire a ceea ce înseamnă cu adevărat să fim vii. Şi fără să prindem prea bine de veste, cu toţii devenim purtători ai acelor aripi luminoase, care ne poartă către infinitatea universului uman, către întregul carusel de drame, comedii, investigaţii şi aventuri mai mult sau mai puţin contemporane cu noi, şi chiar către un tărâm nevăzut şi magic, aflat departe de orice fel de barbarie, prostie, tiranie şi frică şi străjuit de tremurătoarea boltă plăsmuită din dragoste şi cuvinte.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://fictiunea.ro/, https://www.facebook.com/editura.humanitas.)
